Am ascultat un concert în care violoncelul a strălucit în toată splendoarea sa, în care interpreți cu o vocație categorică au dăruit frumusețe sonoră, precum și trăiri neasemuite.
În fața unei săli arhipline, frumos iluminate cu ajutorul unor reflectoare colorate, Marin Cazacu, directorul general al Filarmonicii George Enescu, gazdă a ediției a XII-a a Verii Magice, a rostit câteva cuvinte despre reușita coagulării unui ansamblu enorm de violonceliști, demn de Cartea Recordurilor, elevi, studenți și artiști maturi, mulți dintre aceștia foști și actuali discipoli ai profesorului universitar doctor la Universitatea Națională de Muzică din București, instrumentiști care au răspuns cu dăruire invitației de a participa la această sărbătoare a violoncelului.
În prima parte a serii muzicale de la Ateneu, câteva formații camerale, au prezentat piese cunoscute din literatura universală, într-un aranjament exclusiv pentru violonceliști.
Debutul l-a făcut ansamblul Micellos, alcătuit din opt elevi de la școli de muzică, având vârste cuprinse între 10 și 11 ani - alături de două doamne profesoare Ella Bokor și Ani Marie Paladi - care i-au îndrumat. Ei au interpretat cu delicatețe și într-o manieră care arăta că sunt bine sudați un Ländler și Corea Hungarica de Franz Schubert. Am remarcat că toți membrii formației vibrau la fel, generând astfel un sunet omogen. A urmat Ansamblul de violoncele al Orchestrei Naționale Radio, care a cântat Recviem de David Popper, în aranjamentul lui Werner Thomas-Mifune. Cei șase instrumentiști au oferit o lucrare armonioasă, interpretată cu expresivitate, folosind o emisie dolce și având intensități minime Apoi, publicul a ascultat o Poloneză de concert, compusă de același David Popper, dedicată regelui Olandei, în interpretarea Ansamblului de violoncele al orchestrei de Cameră Radio.
Am remarcat dinamismul interpretării celor patru artiști, ritmurile contratimpate și meandrele imitative ale traseului motivelor muzicale.
În prezentările sale, în timp ce formațiile de pe scenă se schimbau, maestrul Marin Cazacu, alături de informațiile bine documentate despre compozitori și lucrările cântate, a apelat și la umor, relatând câteva anecdote legate de autorii muzicii.
Ansamblul de violoncele din Iași a interpretat cu un aer nostalgic, Elegia op. 24 de Gabriel Fauré, în aranjamentul lui Gian Luigi Zampieri. Ascultam melodia tristă în tempo Molto Adagio, cântată cu sensibilitate și acompaniată cu finețe. Frumos a sunat și zona culminantă mai agitată, cu evenimente sonore necesitând o agogică suplă.
Cvintetul Violoncelissimo a cântat fragmente din cunoscuta Suită Carmen după opera lui Georges Bizet, în aranjamentul lui Werner Thomas-Mifune. Ștefan Cazacu a scos în evidență temperamentul personajului evocat, cu aplomb, în pasajele de virtuozitate, precum și în celebrele cantilene spaniole, stârnind ropote de aplauze.
Sextetul Violoncelissimo a cântat piesa South American Getaway de Burth Bacharach, în aranjamentul lui Valter Dešpalj. O muzică de film splendidă, interpretată cu mult bun gust.
Am ascultat apoi, Uvertura operei La forza del destino (Forța destinului) de Giuseppe Verdi, în aranjamentul lui Mladin Spasinovici, cântată de Ansamblul PlaCello - Răzvan Suma, Ștefan Cazacu, Ella Bokor și Mircea Marian. Această operă verdiană a fost considerată de mulți cântăreți ai vechii școli italiene, a fi blestemată și aducătoare de ghinion (de pildă, baritonul american Leonard Warren, în timpul spectacolului de la Metropolitan Opera, a căzut pur și simplu cu fața la podea, a început să tușească și să se înece, iar câteva minute mai târziu a fost declarat mort, din cauza unei masive hemoragii cerebrale; sau foarte superstițiosul tenor Luciano Pavarotti cel care evita mereu interpretarea rolului Alvaro; iar marele tenor italian Franco Corelli, în timpul spectacolelor sale de operă, ca măsură de protecție, nu-și împreuna niciodată picioarele).
Ascultăm motivul Soartei, cântat la unison, prin trei note de rău augur.
Pentru Ansamblul PlaCello însă, tema verdiană plină de dramatism, unică prin frumusețea ea, a fost un succes deosebit, publicul de la sala Ateneului aplaudând îndelung interpretarea acestor violonceliști de valoare, reuniți spre a dărui din talentul și munca lor asiduă.
După pauză, scena s-a umplut cu peste 100 de violonceliști, la care s-au adăugat și trei percuționiști și un pianist. Maestrul Marin Cazacu a trecut, de astă dată, la exprimarea directă, prin sunetele violoncelului, ocupând postul de concertmaistru al acestei imense orchestre de violoncele.
Publicul s-a bucurat de două lucrări ale celebrului compozitor argentinian Astor Piazzolla, Oblivion și Libertango (în aranjamentul realizat de Marin Cazacu). Tangoul a fost adus din stradă pe scenă de către inițial contestatul Astor Piazzola, devenit mai apoi faimos, în întreaga lume, cu nuevo tango (noul tango), un amestec de tango, jazz și muzică clasică.
Oblivion a fost descris ca o piesă bântuitoare, tangoul fiind considerată una dintre cele mai populare dintre creațiile lui Astor Piazzolla. Melodia nostalgică începea precum o milonga lentă (un gen de muzică uruguaiană și argentiniană - considerată a fi precursoarea tangoului). Auzeam melodia de o melancolie extremă, cu sunete de lungă durată, ce alternau cu figurații care picurau parcă încet și care se împleteau. Apoi, o secțiune mediană oferea o temă minim contrastantă, luxuriantă, ceva mai puțin intensă.
Frumos a sunat solo-ul de pian. Poate că prezența celebrului instrument, asociat muzicii lui Piazzolla, bandoneon-ul, cu timbrul său unic, ar fi fost necesară mai cu seamă la lucrarea Libertango (cred că ar fi util a se introduce studiului acestui instrument, la catedra de Acordeon a Universității Naționale de Muzică din București).
Sărbătoarea violoncelului a continuat cu piesa Moartea Åsei, din Suita nr. 1 «Peer Gynt», op. 46 de Edvard Grieg (aranjamentul fiind realizat de Marin Cazacu). Dirijorul Cristian Mandeal, cu bine cunoscuta sa sobrietate, a oferit o versiune autentică, încărcată de mâhnire.
Aceea atmosferă de apăsare sufletească era înfăptuită de artiști printr-o emisie omogenă, rafinată, în intensități scăzute și cu un calm desăvârșit.
A urmat lucrarea Sant Marti del Canigó, scrisă de Pablo Casals, la mănăstirea din Pirineii Cataloniei de Nord (lucrarea în aranjamentul lui Enric Casals). O interpretare sensibilă, în care am remarcat efectul timbral realizat de instrumentiști, când loveau cu palma cutia de rezonanță a violoncelului. Solo-ul de violoncel al lui Ștefan Cazacu, în registrul acut al instrumentului, a fost unul foarte expresiv, cântat cu un sunet calitativ.
A urmat un Intermezzo din opera Cavalleria Rusticana de Pietro Mascagni, în aranjamentul lui Marin Cazacu. O muzică de o rară frumusețe, cu o melodicitate rafinată, scrisă pentru a fi cântată între actele operei. Cu puține repetiții, totuși, acest ansamblu de violonceliști a simțit 'împreună' muzica.
Am ascultat apoi, celebrul The Second Waltz (Al doilea Vals) a lui Dmitri Șostakovici. Tema la unison avea multă eleganță. Atmosfera dansantă era una foarte agreabilă, iar coloristica era completată de intervențiile percuției (trianglu) și de figurațiile pianului. Aranjamentul orchestral a aparținut de asemenea lui Marin Cazacu. Dirijorul Cristian Mandeal 'a pornit' doar orchestra cu o mișcare în jos a baghetei, apoi s-a retras undeva în mijlocul instrumentiștilor ce cântau.
Ultima lucrare din program a fost O, Fortuna din cantata Carmina Burana de Carl Orff. Paradoxal, lipsa corului a fost compensată magistral de o anume 'dicție', obținută printr-o articulație bine implementată a violoncelelor. Tensiunea creștea pe măsură ce instrumentele de percuție interveneau vehement: cinel, timpan, tobă mare.
La cererea publicului, artiștii de pe scenă au cântat la bis cunoscuta muzică a filmului 1492 - Conquest of Paradis (Cucerirea paradisului - regia Ridley Scott), muzică scrisă de compozitorul grec Vangelis (Evangelos Odysseas Papathanassiou). Impresionant a sunat momentul în care instrumentiștii au cântat de asemenea, murmurând din gură.
Al doilea bis oferit a fost reluarea O, Fortuna.
Publicul a ovaționat îndelung, a aplaudat minute în șir în picioare și a oferit buchete de flori artiștilor.
După concert, în holul Ateneului, maestrul Marin Cazacu a acordat autografe.
O seară de muzică ce are darul de a delecta, de bună calitate, cântată cu avânt tineresc și pasiune.