După obișnuita inițiere în etapele istoriei muzicii, făcută de către domnul Cristi Marica, de la Radio România Cultural, interpolată cu elemente de umor și stabilind repere clare, în deschiderea serii muzicale de la sala Ateneului Român, am ascultat Concertul pentru vioară și orchestră de Călin Humă [2], solist Alexandru Tomescu, acompaniat de Orchestrei de Cameră a Filarmonicii George Enescu, dirijată de Cristopher Petrie.
Lucrarea este scrisă în stil neoromantic, având o arhitectură tradițională, fiind alcătuită din trei mișcări, pătrunsă totodată, de originalitate, dacă ar fi să amintim doar monologul-cadență, din incipitul primei părți (având o importanță structurală, pe parcursul întregii lucrări). Prima audiție absolută a avut loc la 15 mai 2022, cu Orchestra Filarmonicii din Arad, dirijată de Cristopher Petrie, solist fiind Alexandru Tomescu.
Ascultând această muzică frumoasă, în mintea mea, cronologia istoriei muzicii românești se contorsiona benefic. Această lucrare cu valențe romantice, creată în secolul al XXI-lea, 'umple' un mare gol - etapa precursorilor lui George Enescu, undeva în secolul al XIX-lea. Aparent călătoream în timp înapoi, totuși ascultam o muzică vie, cu existența ei post factum, ce îmi dovedea că filonul clasic - romantic dăinuie.
În sala Ateneului, solistul Alexandru Tomescu, cântând pe o vioară Stradivarius, a început o confesiune muzicală, printr-o cadență, ce-mi amintea spiritul Sonatelor pentru vioară solo de Eugène Ysaÿe, cu duble coarde bine 'înfipte' în magma sonoră. Apoi, a intrat orchestra, cu acorduri consonante blânde, introducând o atmosferă de poveste. Contrabasurile susțineau o pedală în registrul grav, amplificând starea de muzică de film, însă cu totul altfel generată față de cea a lui Vladimir Cosma.
Pe alocuri, cantilene pasionale - înțesate cu sunete accentuate și ferm susținute prin vibrato cu oscilații ample - erau urmate de pasaje de virtuozitate, unde bariolajele peste cele patru coarde ale viorii soliste răbufneau, menținând viu interesul ascultătorului.
Sunetul cornilor, ce se alăturau instrumentelor cu coarde din ansamblu, sporea densitatea sonoră a discursului muzical. Cu un timbru foarte dulce, melodiile suspendate în acut ale viorii soliste erau parcă desprinse dintr-o baladă. Ornamente străluceau, aducând elemente de folclor românesc. Gândul îmi fugea la efectele de bucium, precum cele sugerate în Capriciul nr. 3, în stil românesc, pentru vioară solo de Vasile Filip. Momentul unisonului realizat de solist cu viola din orchestră (coarda liberă sol) părea ca o așezare pe sol a unei înaripate mari. Secțiuni agitate în care vioara solistă tripla rapid unele note, aveau o susținere armonică solidă, bine timbrată. Cât de convingătoare a fost creșterea spre zona culminantă, în care secvențele avansau pas-cu-pas cromatic! În a doua parte a concertului, intervenția viorii soliste avea o mare încărcătură dramatică, iar acest excepțional violonist, Alexandru Tomescu trăiește cu toată ființa sa actul de comunicare artistică, știe să țină auditoriul său cu respirația tăiată câteva clipe. Compozitorul Călin Humă, după opinia mea, a creat o muzică serafică, ce va atrage pe mulți violoniști de acum în acolo. Această alternare echilibrată cantilenă duioasă - pasaj dinamizat face din această lucrare un opus uman.
În finalul concertului auzeam un rezumat al cadenței din debutul lucrării.
După această interpretare de o calitate excelentă, la finalul concertului, în aplauzele publicului, a fost invitat pe scenă însuși compozitorul Călin Humă, care a mulțumit tuturor artiștilor.
Scena a fost apoi reamplasată, iar domnul Dorin Ioniță, directorul Asociației Lanto Communication a fost invitat la microfon. Dânsul a mulțumit publicului care a participat în număr foarte mare la toate concertele și recitalurile acestei ediții (peste 90% ocupare) și a promis că și următoarea ediție va fi cel puțin la fel de frumoasă.
Concertul epilog al Festivalului Vara magică, 2023 a continuat cu Serenada pentru orchestră de coarde în do major, op. 48 de Piotr Ilici Ceaikovski (1880).
Serenada, o partitură care oscilează între simfonie și cvartet de coarde folosește multe dintre procedeele retorice și tehnicile din marile simfonii ale lui Ceaikovski. Conține patru părți: I. Piesă în formă de Sonatină; II. Vals; III. Elegie; IV. Finale.
Versiunea oferită de Orchestra de Cameră a Filarmonicii George Enescu din București, dirijată de Cristopher Petrie a fost una seducătoare. Totul suna plin de sevă.
Am admirat minunata temă din Introducere, care reapare în finalul Serenadei, cu un profil dramatic neașteptat. Reușită a fost de asemenea, cadența de la sfârșitul primei părți, cântată din ce în ce mai lent, care pregătea Allegro-ul. Legătura dintre mișcările Serenadei era realizată cu eleganță. Ingenioasă acea repetare a perechii de sunete re-mi din melodie, care mai apoi, este transferată și înzestrată cu rol de bas în Allegro.
În cea de a doua mișcare a Serenadei - una dintre cele mai grațioase dintre numeroasele valsuri ale lui Ceaikovski, gândită special pentru orchestră de coarde - melodia trecea la vocile interioare, în timp ce viorile prime creau, pe deasupra, o broderie cvasi-coregrafică. Începutul ușor disonant al Elegiei aducea o atmosferă de încântare, datorită timbrului corzilor. În Finalul Serenadei, se auzea o Tema russo. Melodia melancolică a viorilor din Introducere, evoca o barcă ce plutea pe Volga. Ca și aceasta, prima temă, dansantă din Allegro con spirito, provenea din folclor.
Dirijorul Cristopher Petrie are un excelent simț al proporțiilor. Construiește minuțios fiecare microstructură și urmărește totodată întregul. Îl simt ca pe un dirijor ce are o eficiență deosebită în a transmite sensurile muzicii interpretate. Prin gesturile sale dirijorale (face parte dintre conducătorii de orchestre care dirijează la mână, fără întârzieri de secunde între gest și atacul sonor efectuat de ansamblu). Mișcările suple din poignet și degete, parcă modelează materialul sonor invizibil. Iar orchestra răspundea spontan, cu dozaje fine de intensitate, cu modificări agogice pline de noblețe.
Varianta coregrafică a Serenadei lui Ceaikovski, cea realizată de George Blanchine, cu balerinii Darci Kistler, Kyra Nichols, Maria Calegari, Adam Luders, and Leonid Koslov este una de referință.
În încheierea serii muzicale intitulate Romantic e fantastic, publicul a ascultat cunoscutul Concert pentru vioară și orchestră «Iarna» din ciclul Le Quattro Stagioni / Anotimpurile de Antonio Vivaldi, solist Alexandru Tomescu, acompaniat de Orchestrei de Cameră a Filarmonicii George Enescu, dirijată de Cristopher Petrie.
Anotimpurile de Antonio Vivaldi au fost compuse între anii 1718 și 1720. În mod neobișnuit pentru acea perioadă, Antonio Vivaldi a publicat aceste concerte cu sonete însoțitoare. Astfel, concertele sunt unul dintre cele mai vechi și mai detaliate exemple de ceea ce va fi numit muzică cu program - cu alte cuvinte, o muzică cu element narativ. Concertul nr. 4 în fa minor, «Iarna» / L'inverno, op. 8, RV 297 are trei părți: 1. Allegro non molto; 2. Largo; 3. Allegro. Concertele au reprezentat o veritabilă revoluție în concepția muzicală: a vremii. Vivaldi a reprezentat cu ajutorul muzicii: râuri curgătoare, păsări cântătoare (de diferite specii, fiecare caracterizată în mod specific), un cioban și câinele lui care lătră, muște bâzâind, furtuni, dansatori beți, petreceri de vânătoare, peisajele înghețate și căldura din sobele de iarnă.
Alexandru Tomescu a cântat magistral acest tablou muzical unic, interpretând cu un simț stilistic impecabil o muzică a Barocului italian atât de actuală și îndrăgită în întreaga lume.
Cu un sunet de mare calitate, cu un excelent echilibru al tempo-ului, cu dinamizări logice dialoguri vii cu ansamblul cameral, plasticitate - în părțile extreme, iar poezie și intimism - în mișcarea mediană. Interesantă mi s-a părut distribuirea a trei contrabasuri în loc de unul singur, în cadrul orchestrei de cameră. Acompaniamentul a fost unul pe măsura solistului. o Orchestră de Cameră de primă mână! Momentul duetului vioară solo-violoncel solo a sunat armonios, omogen și cu un timbru catifelat.
Publicul, în picioare a aplaudat îndelung artiștii de pe scenă. Coșuri și buchete de flori au înfrumusețat podiumul la final, dăruite solistului și dirijorului, spre mulțumire. Înregistrarea Anotimpurilor / The Four Seasons, realizată de violonistul Nigel Kennedy acompaniat de English Chamber Orchestra, din 1989, s-a vândut în peste două milioane de exemplare, un record în domeniul lucrărilor clasice.
La bis, Alexandru Tomescu a cântat, cu ton strălucitor și virtuozitate, Capriciul polonez pentru vioară solo (1949) de Grażyna Bacewicz, stârnind ropote de aplauze și ovații din partea publicului și a interpreților din Orchestra de Cameră a Filarmonicii George Enescu din București.
Festivalul Vara Magică, ediția a XII-a s-a încheiat, iar misiunea sa - tinerețe, exuberanță și experiență - a dovedit că muzica nu are vacanță. Toate cele opt evenimente au avut un succes deosebit!
NOTE
*Fotografiile din concert sunt realizate de Virgil Oprina.
[1] Christopher Petrie a studiat la Royal Welsh College of Music and Drama și la Royal Academy of Music. A dirijat orchestre din Europa: BBC National Orchestra of Wales, Royal Philharmonic Orchestra, London Sinfonietta, Lithuanian State Symphony Orchestra, Vienna Tonkünstler Orchestra (Austria), Lithuanian State Symphony Orchestra, Philharmonie Horst (Germania), University College of London Chamber Orchestra și Monmouth Festival Ensemble (Țara Galilor), precum și orchestrele filarmonicilor românești din Sibiu și Craiova. A colaborat cu soliști de notorietate: pianiștii Leslie Howard, Tom Poster și Alina Azario, violoniștii Andrey Baranov și Remus Azoitei, violoncelistul Filip Papa. Repertoriul său conține lucrări ale compozitorilor George Enescu, Felix Mendelssohn, Edward Elgar, opusuri din perioada pariziană Belle Epoque, precum și creații ale unor muzicieni contemporani.
[2] Compozitorul Călin Humă s-a născut la Iași și trăiește de peste două decenii în Marea Britanie. Și-a făcut debutul în anul 1999, în Țara Galilor, cu o scurtă piesă orchestrală, interpretată de Orchestra Festivalului Monmouth. A compus Concertul pentru pian și orchestră, Simfonia nr. 1 Carpatica, Simfonia nr. 2 Hampshire și Dacian Dans Suite. Călin Humă este Consul Onorific al României la Winchester (Regatul Unit). Și-a difuzat muzica pe BBC Radio 3 și S4C TV, și a lansat-o pe două DVD-uri și un CD, în colaborare cu casele de discuri Signum Records și Guild Music.
[3] Călcăm încet și precaut poteca înghețată, / de teamă să nu ne împiedicăm și să cădem./ Apoi, întorcându-te brusc, alunecă, prăbușindu-te pe pământ și, / ridicându-te, grăbește-te peste gheață ca să nu se spargă. / Simțim că vânturile răcoroase din nord curg prin casă, / în ciuda ușilor ferecate... Sirocco, Borea și toate vânturile se înverșunează / Aceasta este iarna, care totuși aduce propriile sale bucurii.
https://en.wikipedia.org/wiki/The_Four_Seasons_(Vivaldi)