Publicul, care a umplut până la refuz sala Ateneului Român, a ascultat două dintre minunatele viori pe care a interpretat George Enescu: vioara Guarnieri del Gesù, numită și Catedrala (1731), pe care a cântat Gabriel Croitoru, iar Simina Croitoru a cântat pe vioara Paul Kaul, creată ca vioară personalizată, pornind de la dimensiunile și formatul mâinii stângi a lui Enescu [4].
O seară plină de farmec, cu muzică savuroasă, care a creat o bună dispoziție, într-o vară fierbinte.
Prezentatorul recitalului, domnul Cristi Marica, de la Radio România Cultural, a făcut un scurt istoric al tangou-ului, presărat cu picanteriile aferente genului (blamat uneori, din cauza senzualității exacerbate a dansului), însă foarte popular, cu origini africane, sud-americane, mai apoi, hibridat cu jazz-ul și muzica clasică europeană (nuevo-tango după anul 1980).
Periplul muzical a pornit din perioada clasicismului vienez. Violonistul Gabriel Croitoru și pianistul Constantin Sandu au interpretat Sonata pentru vioară și pian în mi minor, K.V. 301. O lucrare în doar două părți, însă pătrunsă de un dramatism intens (suferința declanșată de moartea mamei), cu teme menținând un puls agitat. Am admirat evidențierea armoniilor care făceau ca ideea muzicală principală să dobândească expresii diferite. Canonul din finalul Reprizei formei de sonată a primei mișcări a fost realizat cu măiestrie. În Menuetul din partea a doua, am perceput acea undă mai degrabă nostalgică, decât dansantă. Frumoasă depănarea continuă, până la apariția Trio-ului! O muzică ce prefigurează Cântecul fără cuvinte al lui Felix Mendelssohn. Revenirea menuetului a restabilit atmosfera inițială. Printr-o interpretare riguroasă și echilibrată, artiștii s-au delimitat de semantica relativă a agogicii (tipică romantismului), fără a subestima o anume intimizare a expresiei muzicale. Sunetul cald al viorii se contopea cu eleganta fluiditate a melodicii pianului. O colaborare splendidă.
Au urmat două nocturne de Frédéric Chopin, cântate de pianistul Constantin Sandu într-o atmosferă meditativă. Nocturnele lui Chopin au multe asemănări cu cele ale irlandezului John Field, păstrând în același timp un sunet distinct, unic al lor. Apreciate universal, nocturnele lui Chopin au deschis drumul și altor compozitori care s-au apropiat de acest gen muzical: Gabriel Fauré, Georges Bizet, Alexander Scriabin și Samuel Barber.
Remarcam în interpretarea lui Constantin Sandu folosirea cu multă larghețe, în Lento con gran espressione, a pedalei pianului, ceea ce conferea o anume 'aură de dramă' și o mare susținere a frazei muzicale. Se putea simți în firul melodic influența și puritatea bel cantoului (Vincenzo Bellini). Îmi venea în minte că unul din "exercițiile vocale menite a demonstra calitatea interpretării în tehnica bel canto consta în menținerea unei lumânări aprinse în apropierea gurii cântărețului în timp ce acesta cânta. Ideal, curentul de aer ieșind din gura cântărețului nu trebuie să facă flacăra lumânării să se miște"[5].
Apreciam apoi, cum câteva tensiuni au fost create de către pianistul Constantin Sandu, prin relevarea tehnicii contrapunctului. Adagio-ul cadențial, dinaintea revenirii temei inițiale, a fost realizat deosebit de inspirat.
Cu o viteză cvasi-cosmică, parcurgând secole de muzică, artiștii de pe scenă au ajuns în lumea sonoră creată de Astor Piazzolla. Pe scena Ateneului a venit și a treia interpretă, violonista Simina Croitoru, alăturându-se muzicienilor, pentru a cânta cele Patru Anotimpuri din Buenos Aires (Cuatro Estaciones Porteñas), în aranjamentul pentru două viori și pian.
Cele patru părți, care la origine nu constituiau o unitate ciclică - Verano Porteño (1965), Otono Porteño (1970), Invierno Porteño (1969) și Primavera Porteño (1970), erau destinate unui cvintet instrumental alcătuit din bandoneon, vioară, chitară electrică, pian și contrabas. Astăzi se mai utilizează și aranjamentul pentru trio - vioară, violoncel și pian sau cel pentru vioară și orchestră (Leonid Desyatnikov).
Ascultam pe cei trei interpreți, utilizând efecte timbrale și mijloace expresive precum glissando ori cluster și pizzicato, cu o mare naturalețe. Iar accentele, care veneau să sublinieze anumite motive muzicale, adânceau caracterul pasional. Auzeam modulațiile bruște, ce te făceau să plonjezi într-o prăpastie, care - acolo jos - era tapisată cu motive alcătuite din sunete lascive. Ascultam combinații de registre extreme (acut-grav) dintre viori, alternând cu figurații agile improvizatorice, cu ritmuri înglobând formule grupate asimetric, având conotații de jazz. Spectaculoase erau și acordurile simultan atacate de către cei trei artiști, finalizate surprinzător printr-un flageolet. Fiecare muzician își revendica sonor un loc aparte, precum o inflorescență ce-și etalează corolele, fără a obtura niciuna, lumina vecinei. Alteori, imitațiile dominau discursul sonor. Simina Croitoru, cu sunetele ei, emise în pizzicato și întărite de cele ale pianului, înfrumuseța melopeea cântată de Gabriel Croitoru. Uneori nevoia de un instrument de percuție era compensată cu scurte lovituri sacadate, cu palma, pe cutia de rezonanță a viorii. Fiecare interpret avea câte un moment solistic, cu ritmuri acide și melodii languroase.
Au urmat mai multe tangouri, cântate cu formulele lor metro-ritmice recognoscibile, dansante și înflăcărate.
Piesele alternau stări diferit polarizate. Se succedau secțiuni în dolce, unde viorile cântau la interval de terță, cu zone pregnante ornamentate cu apogiaturi în registrul acut. Atmosfera aluneca ușor, ușor spre hedonism (scopul vieții fiind plăcerea).
După aplauze puternice și îndelungate, artiștii au oferit două bis-uri: primul, celebrul Historia de un amor de compozitorul panamez Carlos Eleta Almarán (versiune de Ioan Dobrinescu). Cântecul povestește despre suferința unui bărbat, după ce dragostea lui a dispărut [6]. Deține recordul mondial ca fiind cea mai populară melodie care a fost tradusă și cântată în întreaga lume în diferite limbi de cântăreți din America, Europa, Asia și Africa. Melodia a fost înregistrată pentru prima dată în Argentina ca tango de Héctor Varela și orchestra sa, împreună cu cântărețul Rodolfo Lesica. O mulțime de artiști au preluat apoi cântecul [7].
Al doilea bis a fost Divertismento de Igor Frolov [8], o piesă plină de umor despre un profesor care îi predă vioara academic discipolului său, dar acesta mereu divaghează și trece în zona improvizației și a jazz-ului, apoi, cuminte, revine la textul didactic anost.
Aplauze îndelungate, ovații și numeroase buchete de flori au răsplătit momentele de bucurie oferite de acești artiști, în acest delicios recital.
NOTE
[1] Pianistul luso-român Constantin Sandu s-a născut în 1964. A studiat sub îndrumarea profesorilor Sonia Rătescu, Constantin Nițu și Constantin Ionescu-Vovu. S-a perfecționat cu maeștri Dmitri Bashkirov, Helena Moreira de Sá e Costa Gose și Tania Achot-Haroutounian. Constantin Sandu este laureat al unor concursuri internaționale de pian precum: Senigallia (1980), Viotti-Valsesia (1981), Paloma O'Shea - Santander (1984), Epinal (1985), Maria Canals-Barcelona (1985). Recent a fost distins cu Premiul de Excelență și Medalia 100 pentru Centenar, conferite de Ministerul Pentru Românii de Pretutindeni. A cântat în festivaluri internaționale precum George Enescu-București, Chopin-Paris, Santander, Festival de primavera-Sevilla, Ayamontte, Internationale Trossinger Tastentage, Izmir, Aveiro, Figueira da Foz, Espinho și Guimarães. Constantin Sandu a cântat ca solist cu orchestre precum: Arthur Rubinstein din Lodz, Filarmonica din Halle, Bodensee-Symphonie-Orchester din Konstanz, Orchestra Națională a Bielorusiei, Orchestra Simfonică a Radioteleviziunii din Kiev, Filarmonica Națională a Moldovei și Orchestra Națională din Porto. Constantin Sandu a obținut titlul de Doctor în Muzică al Universității Naționale de Muzică din București (2006). A fost invitat în jurii internaționale ale concursurilor de pian: Epinal, Vianna da Motta - Lisabona, Cidade do Porto, Ciudad de Toledo, Viotti-Valsesia, Pinerollo - Citta della Cavalleria, Helena Sa e Costa - Aveiro, Propiano - București și Yamaha Music Foundation of Europe - Porto. Prin programul ERASMUS, a predat la Conservatoire National Supérieur de Musique et de Danse de Paris, Conservatoire Royal de Bruxelles, Hogeschool Zuyd Maastricht și Yasar University Izmir. A realizat înregistrări pe CD (Beethoven, Albeniz, Gershwin, Capodopere portugheze și românești pentru pian). Constantin Sandu este în prezent șef al catedrei de pian al Școlii Superioare de Muzică și Artele Spectacolului din Porto (Portugalia).
[2] Violonistul Gabriel Croitoru este laureat al unor prestigioase competiții internaționale precum: Henryk Wieniawski, Niccolò Paganini, Tibor Varga, Fritz Kreisler, Pablo de Sarasate și Zino Francescatti. Absolvent al Universității Naționale de Muzică din București, Gabriel Croitoru, a susținut recitaluri ca solist pe marile scene ale lumii în: Franța, Spania, Germania, Belgia, Olanda, SUA., China, Cehia, Bulgaria, fosta URSS., Ungaria și România. A apărut, de asemenea, ca solist, în peste 800 de concerte publice, în compania unor orchestre importante, cum ar fi London Royal Philharmonic, Lucerne Chamber Orchestra, Gewandhaus Leipzig Orchestra, Marseille Orchestral Ensemble, Queen Sofi a Chamber Orchestra sau orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Lyon, Galicia, Salonic, Sevilla, Cannes, Nisa și numeroase orașe din Romania. În ultimii ani, Gabriel Croitoru a participat la proiecte precum Duelul Viorilor, și Vioara lui George Enescu la sate. Împreună cu fiica sa, Simina Croitoru și cu ansamblul Croitoru String Virtuosi, au lansat, în anul 2018, CD-ul intitulat Un secol de muzică tradițională românească, un omagiu adus creației muzicale de pe aceste meleaguri, dar și Centenarului Marii Uniri. În prezent, Gabriel Croitoru este profesor universitar doctor, titularul catedrei de vioară a Facultății de Interpretare Muzicală a Universității Naționale de Muzică din București și solist al Orchestrei Naționale Radio.
[3] Violonista Simina Croitoru a început studiul la instrument la cinci ani, cu mama ei, profesoara Ioana Croitoru, a lucrat în continuare cu Gabriel Croitoru, la clasa căruia s-a perfecționat în ciclul de licență și master la Universitatea Națională de Muzică din București. La vârsta de opt ani, Simina Croitoru a câștigat Marele Trofeu la Concursul Național Paul Constantinescu, Premiul I absolut la Concursul Internațional de la Stresa (Italia) și cântase la Gala Concursului Bravo Bravissimo, la televiziunea italiană. De asemenea, Simina Croitoru a obținut premii internaționale precum: Lira de aur (Suceava), Jeunesses musicales (București), George Georgescu (Tulcea), San Bartolomeo al Mare (Italia) și Schontal (Germania). A susținut numeroase concerte în compania tuturor orchestrelor filarmonice din țară și a colaborat, în aceeași calitate de solist, și alături de multe orchestre simfonice din străinătate (Austria, Germania, Finlanda, Mexic, Brazilia, China). În paralel cu activitatea solistică, violonista participă în recitaluri camerale de succes în cadrul unor formații de duo, trio, cvartet, sau octet. În prezent, Simina Croitoru este lector universitar doctor la Universitatea Națională de Muzică din București.
[4] Vioara tenor - Modelul George Enescu poartă inscripția Modèle que j'ai créé spécialement pour Georges Enesco, grand artiste (model pe care l-am creat special pentru marele artist George Enescu). [5] Brown, M.A., 1894 https://ro.wikipedia.org/wiki/Bel_canto
[6] Versurile cântecului: "E povestea unei iubiri / Plângerea mea / E plângerea a două inimi / Un roman ca atâtea altele / Care ar putea fi al tău / Oameni de aici sau de altundeva / E flacăra / Care se aprinde fără să ardă / E visul / Pe care-l visăm fără să dormim / Un copac mare care stă / Plin de putere și tandrețe / Spre ziua care va veni / E povestea unei iubiri eterne și banale / Care aduce în fiecare zi tot binele și răul / Cu roata pe care o îmbrățișăm / Cel în care ne luăm adio / Cu serile de angoasă / Și diminețile minunate / Povestea mea / E povestea pe care o cunoaștem / Cei care se iubesc / Cântă la fel, o știu / Dar naiv sau foarte profund / E singurul cântec în lume / Care nu se va termina niciodată / Este povestea unei iubiri care aduce..."
[7] Printre cei care au cântat această celebră piesă enumerăm pe: Guadalupe Pineda, Julio Iglesias, Dalida, Nana Mouskouri, Luis Miguel, Daniela Anahí Bessia, Florin Salam, Irvys Juarez, Mietta, Julio Angel, Viguen, Eydie Gormé & Trio Los Panchos, Los Paraguayos, Nicola Di Bari, Abbe Lane, Angélica María, George Dalaras, Hrysoula Stefanaki, Perez Prado, Pilita Corrales, Cheb Hasni, Laura Fygi, Iva Zanicchi, Mietta, Dizzy Reece, Pedro Infante, Ana Gabriel ș.a.
[8] Fantezia pentru vioară solo de Igor Frolov, scrisă în memoria lui David Oistrah, a fost propusă pentru repertoriul obligatoriu din etapa a doua a Concurs Internațional de Vioară «P. I. Ceaikovski», ediția a XIII-a.