În umbra marilor Ursu - Cazul inginerului Ursu

Aseară, marți, 25 iulie 2023, am văzut filmul Cazul inginerului Ursu, în regia & scenariul duo-ului Liviu Tofan & Șerban Georgescu, la Noul Cinematograf al Regizorului Român. Adică, la MȚR. Mâine, joi, 27 iulie 2023, este așteptată, din nou, sentința definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în procesul în care foștii ofițeri de Securitate, Marin Pîrvulescu și Vasile Hodiș, sunt acuzați de infracțiuni contra umanității în cazul Ursu. Adică, de uciderea inginerului disident.

Pentru a vă face o imagine asupra speței istorice, juridice și morale, vă invit să parcurgeți excelentul articol Nu e niciodată prea târziu pentru dreptate. Cazul Gheorghe Ursu, publicat de istoricul Simona Deleanu pe platforma Contributors pe 30 iunie 2023.

În cele ce urmează, inserez câteva pasaje din textul Simonei, încercând să trasez, prin intermediul lor, traseul cazului Ursu în justiția română.

"Gheorghe Ursu a murit pe 17 noiembrie 1985 la spitalul penitenciar Jilava, după ce a fost anchetat timp de aproape două luni în arestul Miliției. El fusese arestat pe 21 septembrie, sub pretextul unei anchete privind deținerea de valută din mai multe țări, echivalentul a 18,5 dolari. [...] Imediat după Revoluția din decembrie 1989, familia lui Gheorghe Ursu începe demersurile pentru a descoperi ce se întâmplase cu adevărat și cine erau cei vinovați de moartea sa. [...]

De-a lungul deceniilor postcomuniste, anchetele oprite temporar și tergiversate au scos la iveală mai mulți vinovați de moartea lui Gheorghe Ursu, ocolindu-i însă sistematic pe principalii responsabili. Astfel, primul condamnat, care își asumă o responsabilitate mai mare decât cea avută în realitate, a fost Marian Clită, unul dintre colegii de celulă plasat acolo să îl monitorizeze și să îl tortureze pe Ursu. Trimis în judecată în 1996, Clită este condamnat, patru ani mai târziu, la 20 de ani de închisoare, din care execută doar doi.

La finalul anului 2000, procurorul Dan Voinea îi trimite în judecată pe foștii ofițeri de Miliție Tudor Stănică și Mihai Creangă, care sunt, ulterior, condamnați pentru omor.

Însă responsabilitatea principală în cazul acestei morți violente o aveau ofițerii de Securitate. [...] În vara anului 2016, sunt trimiși în judecată fostul ministru de interne George Homoștean, fostul șef al Securității, Tudor Postelnicu, și ofițerii principali responsabili de anchetarea disidentului de-a lungul întregului an 1985, Marin Pîrvulescu și Vasile Hodiș".

Pe parcursul derulării procesului de pe urmă, Homoștean și Postelnicu încetează din viață. Apoi, să îi dăm din nou cuvântul Simonei Deleanu cu textul de pe Contributors:

"În octombrie 2019, judecătoarea Mihaela Niță de la Curtea de Apel București anunță decizia instanței, și anume achitarea celor doi, în ciuda faptului că procurorul de caz ceruse o condamnare de 25 de ani. Procesul început ca urmare a apelului depus de părțile civile, Sorana, Andrei și Olga, a fost reluat în mai 2020, la Înalta Curte de Casație și Justiție și se va încheia pe 4 iulie 2023, când completul de trei judecători se va pronunța".

De fapt, procesul nu s-a încheiat pe 4 iulie, când n-a fost dat așteptata sentință, ci e de așteptat să se termine pe 27 iulie. Adică, mâine. În cazul în care vor fi găsiți vinovați, Pîrvulescu și Hodiș vor fi primii foști ofițeri de Securitate condamnați pentru crime împotriva umanității. Asta după ce au fost primii ofițeri ai fostei poliții politice trimiși în judecată pentru această infracțiune. Ar putea urma cei responsabili pentru crimele, actele de tortură și celelalte fapte violente de la Revoluție, mineriade, Brașov 1987.

***
Născut în 1926, inginerul constructor Gheorghe Ursu avea 51 de ani în 1977. Anul cumplitului cutremur din 4 martie și al sinistrei ședințe din 4 iulie, organizate în sala de plen a Comitetului Central (actuala Sală Omnia, to be, cândva, sediul renovat al Centrului Național al Dansului București), în cadrul căreia tov. Nicolae Ceaușescu le-a ordonat celor aproximativ 300 de ingineri constructori și arhitecți prezenți să încheie brusc lucrările de consolidare ale clădirilor afectate de seism. Vezi, printre altele, scurtmetrajul 4 iulie 1977. Cutremurul neștiut realizat tot anul acesta de Șerban Georgescu și spectacolul de teatru omonim al lui Carmen Lidia Vidu.

Printre cei 300 care au ascultat și au tăcut, se număra și Gheorghe Ursu. La 46 de ani distanță, singurul dintre cei 300 care a vorbit public despre dementa decizie a lui Ceaușescu (niciodată formalizată sub forma unui act normativ, dar oricând de verificat în stenograma ședinței) a fost Gheorghe Ursu (responsabil, la acel moment, de consolidarea blocului Patria). O scrisoare transmisă de el Europei Libere a fost citită pe post la împlinirea a 2 ani de la cutremur, fără a fi pomenit numele autorului. La dezbaterea ce a urmat proiecției cu Cazul inginerului Ursu de pe 25 iulie 2023, Liviu Tofan a povestit cum, pentru documentarea filmului, a stat de vorbă cu participanți la acea ședință aflați încă în viață. Oamenii au povestit, off the record, cum a fost, confirmând cele relatate de Ursu, dar au refuzat să vorbească pe cameră. La 46 de ani distanță.

Turnat la Securitate de o colegă de la Institutul de Sistematizare, Locuințe și Gospodărire Comunală din București, Gheorghe Ursu a plătit pentru jurnalul pe care l-a ținut în perioada 1944 - 1985, pentru comunicarea cu Europa Liberă și, mai ales, pentru că a refuzat să le spună anchetatorilor fie și un singur nume de rudă, prieten, colaborator, care l-a ajutat să demaște și să se opună îngrozitorului edict ceaușist din 4 iulie 1977. A plătit fiind bătut, torturat și, în final, ucis de o galerie de cetățeni ai Republicii Socialiste România. Bătăile s-au întâmplat în celulă (o versiune puternic ficționalizată a relației dintre Gheorghe Ursu și infractorul de drept comun Marian Clită, vremelnic coleg de celulă, e de găsit în filmul Arest, realizat de Andrei Cohn în 2019, cu Alexandru Papadopol și Iulian Postelnicu în rolurile principale), dar au început, au continuat și s-au încheiat la anchetă, unde, conform probatoriului (mărturiile altor colegi de celulă și ale gardienilor), securiștii Marin Pîrvulescu și Vasile Hodiș i-au aplicat, pe 15 noiembrie 1985, loviturile fatale. Totul întâmplându-se în penitenciarul Rahova, acest iad patronat de Securitate, cu ajutorul neprecupețit, în cadrul anchetelor, al Miliției.

***
Cazul inginerului Ursu e filmul lui Andrei Ursu. Fiul lui Gheorghe Ursu. Cel care a făcut posibile condamnările de mai sus. Cel care, din martie 1990 până în iulie 2023 (sunt exact 401 luni), zburând de cam 180 de ori pe ruta Chicago (unde ce a mai rămas din familia Ursu s-a stabilit încă înainte de revoluție) - București și retur, n-a încetat nici o secundă să creadă că poate face dreptate memoriei tatălui său.

Andrei Ursu e naratorul filmului. Din apartamentul de pe Ion Mihalache / 1 mai, cu vedere la Colegiul Național Tudor Vianu / Liceul de Informatică de pe vremuri, Ursu spune camerei lui Tofan & Georgescu, cu voce calmă, echilibrată, uneori marcată de timiditate, povestea. Mărturia sa vizual-auditivă e mixată cu înregistrări sonore ale tatălui său, cu fotografii ale familiei, cu imagini de arhivă pre- și post-revoluționare, cu înregistrări mai vechi sau la zi cu procurorii Dan Voinea și Gheorghe Crosneanu, avocata Eugenia Crângariu, Germina Nagâț (membră a Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității) și inginerul Radu Filipescu, la rându-i disident anti-comunist.

Povestea lui Andrei Ursu e povestea unui gest rarisim de curaj, răbdare, tenacitate, inteligență și iubire. În numele tatălui, Andrei Ursu e, deopotrivă, Hamlet și Horatio. Fără să verse sânge. Cu prețul propriului său sacrificiu.

De-a lungul anilor, Andrei Ursu a îndurat două greve ale foamei care l-au ajutat să răstoarne situații ce păreau definitiv pierdute. "Mă scuzați că îndrăznesc să vă întreb asta: ați mai avut vreme de viață personală în toți acești ani?", a fost prima întrebare adresată de sala de la MȚR la proiecția din 25 iulie 2023 (cea mai bună întrebare pe care autorul acestor rânduri a auzit-o vreodată la un Q&A cinematografic). Andrei Ursu a privit spre podea, a tăcut câteva secunde și apoi a spus, cu acel mix de timiditate și sfială care îl apropie de Radu Filipescu: "Am fost însurat, am doi băieți minunați. E adevărat, însă, n-a fost cea mai ușoară viață".

Într-un text publicat imediat după atentatele teroriste de la Londra din iulie 2004, Traian Razvan Ungureanu evoca un banner afișat la o fereastră din Capitala Angliei pe care scria "You didn't get me, bastards!". În limbajul cazului Ursu și al României pre- și post-revoluționare, bastards sunt toate fetele și băieții (din PCR și Securitate, din partide și servicii secrete contemporane, din sistemul judiciar, mediul privat, etc.) care au produs și produc răul, au întreținut și întrețin răul, au profitat și profită de pe urma răului. Răul, adică violența, hoția în sensul cel mai larg, privilegiile de castă și celelalte asemenea. Toate prestate în deplină cunoștință de cauză. Cu un termen generic, bastards sunt sistemul.

Forța principală a sistemului? Imaginea de etern învingător pe care i-o proiectează cei care nu-i aparțin. Cei care trăiesc în umbra marelui urss (metaforă care acoperă Uniunea Sovietică și mult mai mult decât atât).

Andrei Ursu a zis "Nu! Eu, nu!" Și nu doar că a zis, dar a și făcut. Și face. Moartea tatălui său a produs deja 3 condamnări (de fapt, 4, celor 3 amintiți de Simona Deleanu în textul de pe Contributors li se adaugă un domn care a făcut dispărut jurnalul lui Gheorghe Ursu, gest pentru care a executat un an de închisoare). E adevărat, marii vinovați sunt încă liberi. Decizia de mâine (27 iulie 2023) a instanței supreme ar putea desăvârși dreptatea sau ar putea să o lase așa cum e: incompletă, amputată de elementul central. Dar asta nu ar șterge ceea ce s-a obținut până acum. Și, mai ales, nu ar îndoi nici o câtime coloana acestui om. Era să scriu coloana acestui urs.

Pornind de la Gheorghe Ursu, Cazul inginerului Ursu e, cum spuneam și mai sus, filmul lui Andrei Ursu. După cum, cel mai probabil, viața lui Andrei Ursu e viața lui Gheorghe Ursu. În fapt, și acesta e meritul major al filmului lui Liviu Tofan și Șerban Georgescu, Cazul inginerului Ursu demonstrează fără rest că viețile celor doi sunt cele ale unor oameni liberi, îndatorați exclusiv adevărului și propriilor lor conștiințe. E drept, asta nu le-a prea adus fericirea, dar, hei, până la urmă, e alegerea fiecăruia dintre noi în umbra cui vrem să trăim.

***
În luna august 2023, filmul va putea fi urmărit la Deva, pe 5 august, de la ora 17:00, în Sala Șemineului a Palatului Magna Curia, în cadrul festivalului DEVAră și la Râșnov, pe 21 august, de la ora 16:00, în Cinematograful Amza Pellea, în cadrul Festivalului de Film și Istorii Râșnov. Ambele proiecții vor fi urmate de dezbateri cu realizatorii.

***
Înainte de aceste material, LiterNet a publicat deja 3 foarte bune texte despre Cazul inginerului Ursu, scrise de Bogdan Burileanu, Cristian Caloian și Octavian Neculai. Vă invităm să le parcurgeți și comentați. Și, mai ales, să vedeți filmul!