Documentarul începe cu Alexandru Solomon în persoană care protestează împotriva venirii Patriarhului Kiril al Rusiei la București în 2017, un susținător important al politicii imperialiste ruse. Trebuie notat momentul acestui concupiscent contact eclezial - la nu mai puțin de trei ani după aceea, agresiunea rusească ce s-a soldat cu anexarea ilegală a Crimeei. Așadar, suficient timp pentru ca BOR să-i înțeleagă, dacă ar fi dorit, intențiile criminale.
Pe Solomon, protestul îl poziționează din start ca un critic al conducerii ortodoxe. Previzibil, atunci când va dori să documenteze cultul emergent al lui Arsenie Boca, unul dintre cele mai evidente fenomene religioase bottom-up <
Ca urmare, Solomon se hotărăște să compună un documentar-performance: dă anunț la gazetă și adună o mână de oameni - cu experiență atât de filmare, cât și de pelerinaj - care să joace diverse momente din viața lui Arsenie Boca.
În primul rând, face diferite tablouri vivante ale unor momente cheie din viața călugărului. Îmbracă vreo doi-trei participanți bărboși în rase albe - nuanța preferată de Arsenie Boca, și îi pune în diverse posturi fals-hieratice. Ia un bătrânel, îi pune o caschetă de milițian, și îi dă să citească diferite note întocmite de Securitatea comunistă despre activitățile anti-comuniste ale lui Arsenie Boca. La fel, pune pe capul participanților niște căciuli care pot fi cumpărate de la grădinile zoologice iar apoi îi invită să ilustreze, cu cât mai mult patos și cu grimase cât pot de expresive, celebra profeție a lui Arsenie Boca: "Oile îi vor mânca pe lupi" (care, în notă personală, cred că s-a împlinit în 1989).
Mai important, însă, face un fel de șezători filmate în care participanții sunt încurajați să discute evenimentele la care se face referire. Așa că se discută despre comunism, despre cât de bun sau rău a fost, despre legionarism, despre eșecul statului social de azi.
Totuși, în grup, părerile sunt obligatoriu exprimate mai articulate și, mai ales, mai prudent. Așa că atunci când îi ia separat și îi încurajează să își depene experiențele personale de credință, lucrurile par să scape de sub control.
Solomon își face datoria de documentarist și nu îi întrerupe. Îi lasă să se desfășoare și doar rareori, când este absolut necesar, se poziționează explicit în fața derapajelor, cum sunt cele filo-legionare, de exemplu.
Iar aici inteligența practică a lui Alexandru Solomon și a colaboratoarei sale Larisa Crunțeanu, își arată deplina valoare. Ei știu să pornească dezbateri în mod civilizat și provocator, să-și încurajeze interlocutorii să se exprime și să le liniștească tracul. Ca rezultat, aceștia se simt în largul lor (adică, prea încrezători!) în fața camerei.
Oglinda pe care filmul o ridică în fața credinței ingenue a unor oameni calzi și deschiși este neflatantă. Te face să te întrebi dacă nu cumva realizatorii au abuzat de superioritatea lor intelectuală pentru a critica un fenomen religios, dar jertfind, în același timp, mărturisitori inocenți.
Așadar, cu îngăduință, unii ar numi asta un "studiu despre recepție". Totuși, nu poate fi numit "studiu" pentru că nu este sistematic, în primul rând. În al doilea rând, este editat pentru a se conforma cu viziunea și agenda realizatorilor. Acestea sunt provocatoare și iconoclaste, e drept, dar rămân subiective și, mai ales, au ca rezultat o aranjare a documentarului care alintă preferințele anti-religioase ale unei părți din elita culturală urbană și discreditează sensibilitățile unei părți din cei mai puțin avantajați. Altfel spus, încă un caz obișnuit în care lupul mănâncă oile!
În același timp, liniile de forță ale criticii documentarului rămân inconturnabile. Chiar dacă cinic, producția reușește să scoată la iveală o drojdie ideatică și ideologică ce băltește în imaginarul ortodox: credința se îmbină cu magia și cu ozeneurile, evlavia cu cultul personalității, îndoiala metafizică cu debusolarea social-economică, iar descoperirea transcendentului coincide cu dezvoltarea reumatismului.