Povestea este simplă, dar foarte bine structurată. Fiecare părticică văzută are un sens pentru imaginea de ansamblu și asta mă bucură foarte mult. Când vine vorba de lungmetraje, durata extinsă creează senzația că timpul permite să se exploreze orice și din acest motiv ajung să văd un film care întinde mâna înspre toate subiectele, dar nu dă mâna cu nici unul. Aici nu a fost cazul și asta se datorează în primul rând scenariului bine gândit. Aflăm tot ce ne interesează din mici secvențe sugestive, fără dialoguri de umplutură sau explicații venite din cele mai îndepărtate colțuri ale minții. În efortul meu sisific de a nu da spoilere, mă rezum să dau exemplu de secvențe mici, cu Vera și Paul (Bogdan Tulbure) în mașină sau în cabinet, secvențe care transmit idei dincolo de suprafața rutinieră. Cu toate astea, mi s-a părut că personajele rămân oarecum înecate într-un soi de ambiguitate, în ceva întunecat și enigmatic. Și nu spun asta ca pe un lucru rău, dimpotrivă. Indiferent cum se rezolvă situațiile dintre personaje, fiecare primește un timp de răgaz, un cadru individual, unde vedem câteva secunde că poate ar mai fi ceva la mijloc, dar nu aflăm niciodată concret ce anume și asta mi se pare autentic în primul rând ca discurs, apoi și din punct de vederea al unei complexități ramificate.
Un alt aspect important, pe care îmi place să îl văd și pot confirma din stadiul incipient al experienței mele că este dificil de atins, e faptul că imaginile vorbesc, iar un simbol pus în momentul și contextul potrivit face filmul să stea în picioare. În cazul de față mă refer la construcția tigrului, atât ca personaj în acțiune, cât și ca nivel conceptual. Tigrul se manifestă ca factor exotic, sălbatic și inedit. Acest lucru are rezonanță atât pentru spațiul veterinar, creând așteptări și stârnind curiozități din partea altor clienți, mai apoi pentru spațiul familial, comunicând o serie de principii și valori guvernatoare pentru una dintre părțile societății, și nu în ultimul rând, pentru exterior, pentru omul de rând. Pe lângă factorul general ca simbol, tigrul stârnește și o serie de emoții în rândul personajelor și fără să vrea ajunge o alegorie pentru relațiile interumane care se desfășoară în jurul său. Și aici mă abțin cu greu, dar pot spune doar atât: piscină, a doua jumătate a filmului. Bun?
Mi s-a părut remarcabil modul în care personajele își devoalează caracteristicile prin modul în care se raportează la tigru. Vera își găsește refugiul în îngrijirea sa și trece prin toate etapele relației conjugale în funcție de evenimentele și situațiile ce îl au drept protagonist pe animal. Toma (Paul Ipate), temător și evitant prin comportamentul față de acesta, arată modul în care se percepe și gestionează problemele căsniciei. Stăpânul tigrului, interpretat foarte sugestiv de Alex Velea, prin modul în care se comportă, atât raportat la felina cu dungi, cât și la autorități și societate implicit, reușește să întruchipeze o întreagă modalitate de raportare la viață, chiar dacă personajul său nu este unul principal. Culegătoarele de ciuperci, personaje episodice, surprind, la rândul lor, arhetipul persoanei care aparține de o comunitate restrânsă, parcă imune la gravitatea vieții cotidiene, raportându-se la tigru ca la un element exotic, interesant dar oarecum inofensiv în mentalitatea inocentă. O felicit pe această cale pe Sașa Pânzaru, fosta mea colegă de liceu, pe care o admiram în liniște cum își urmează cu patos visul. Sunt foarte mândră de ea! De departe, unul dintre cele mai interesante personaje din punct de vedere al construcției este vânătorul chemat pentru a merge pe urmele fiarei - amuzant, foarte luat în serios în meseria sa, un Bear Grylls românesc. Foarte bun (Nicolae Cristache).
Am ajuns la capitolul imagine-sunet-montaj și am fost satisfăcută și aici. Pe lângă o serie de cadre foarte plăcute și corecte, așa, în sens academic, mi-au atras atenția câteva secvențe cel puțin interesante ca modalitate de filmare. În primul rând, începutul cu piscina - foarte inteligent în raport cu întreaga acțiune, foarte atmosferic, CAPTIVant și senzorial. Ar mai fi într-o categorie similară și cealaltă secvență cu piscina, pe care sper că o veți descoperi la cinematografe, dar la fel, foarte senzorial. Am resimțit în majoritatea secvențelor o atenție ridicată pentru tot ceea ce înseamnă texturi și asta nu a făcut altceva decât să contribuie într-o proporție uriașă la atmosferă și stârnirea generală a simțurilor - un punct foarte important. Un alt lucru care merită menționat e faptul că exterioarele și interioarele sunt foarte bine echilibrate și asta armonizează într-un mod interesant întreaga vizionare, dar susține și stabilitatea universului filmic.
Cu foarte multă atenție la detalii și rigurozitate structurală, Andrei Tănase a reușit să creeze un univers complet atipic cinemaului românesc, cel puțin conform cunoștințelor mele de până acum. Îmbină autentic o serie de genuri și subgenuri, iar rezultatul este un film coerent, simbolist, puternic ca mesaj, dar și foarte bine închegat prin procedeele și alegerile estetice. Ne vedem la cinematograf!