septembrie 2023
Festivalul Internațional de muzică de cameră SoNoRo, 2023
A XVIII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată On the Couch, va avea loc în perioada 27 octombrie - 12 noiembrie 2023, în București și Cluj-Napoca, și va aduce în fața publicului 18 concerte, 35 de muzicieni și o serie de evenimente intitulată SoNoRo Talks - On the Couch.

Până pe 1 octombrie 2023 sunt disponibile abonamente și bilete în sistem Early Bird.

Prin tema din 2023, publicul este invitat să facă o călătorie în intimitatea emoțiilor umane. Muzica este cea mai intimă dintre arte, iar actele creative de compoziție, interpretare și ascultare își au rădăcinile în subconștientul uman. Se consideră că nu există percepție a muzicii fără implicarea emoțiilor profunde, a proceselor subliminale sau a amintirilor, iar studiul psihicului uman se poate face sub mai multe forme. Atât arta, cât și știința sunt instrumentele care ne ajută să ne înțelegem pe noi înșine și relațiile cu lumea exterioară.

Căutarea este nesfârșită, dar ne duce inevitabil în Viena - orașul genialilor Mozart, Brahms, Beethoven, Schubert, Zemlinsky, Webern sau Schönberg. Viena a unit artiști, arhitecți, scriitori, medici și compozitori, atunci când aceștia puteau schimba liber ideile, iar fluxul creativității era cu adevărat interdisciplinar. Visele, fanteziile, ambițiile, conflictele, dragostea și ura - toate au dat naștere expresionismului în artă și ne-au oferit figuri precum Freud, Mahler, Kokoschka, Schiele sau Korngold.

Temele din acea perioadă erau atemporale și universale, iar apariția disciplinelor psihanalitice a avut de-a face cu climatul cultural al acelui mare oraș.

Tema din 2023 este, așadar, complexă și provocatoare, în spiritul nonconformist și inovator care definește acest festival - de la spații și muzicieni până la lucrările selectate și titlurile concertelor.

Bilete și abonamente

Biletele și abonamentele Early Bird la concertele din București și Cluj-Napoca sunt disponibile în perioada 14 septembrie - 1 octombrie 2023 aici, în pagina dedicată fiecărui concert. Reducerea generală este de 10%, iar posesorii cardului UniCredit Bank au o reducere de 20%. Pensionarii, studenții, elevii și persoanele cu handicap beneficiază de o reducere de 50% și pot achiziționa biletele exclusiv de la Librăria Humanitas Cișmigiu, Librăria Humanitas Kretzulescu și Librăria Kyralina din București și de la Cinema Florin Piersic din Cluj-Napoca.

"Iată-ne la vârsta de 18 ani! Sunt emoționat că se apropie o nouă ediție a Festivalului SoNoRo și extrem de fericit că tema pe care am găsit-o împreună cu Diana Ketler va genera multe emoții de intensități diferite, atât în rândul publicului, cât și al muzicienilor. Programul pe care l-am conceput conține lucrări în premieră la SoNoRo, în proporție de 70%, iar multe lucrări vor fi interpretate pentru prima dată în România. Ne-am dorit dintotdeauna ca publicul SoNoRo să fie activ și implicat în actul artistic, și cred că toată arhitectura acestei ediții confirmă încă o dată această dorință pe care o avem. Tema acestei ediții invită oricum la o ascultare atentă și rafinată, care va culmina cu mai multe paliere de reflecție asupra propriului interior. Sunt deosebit de onorat și încântat că la această ediție ni s-au alăturat susținători valoroși, precum Vodafone și UniCredit Bank, alături de sponsori și parteneri tradiționali care au încredere în noi de mai mulți ani. Vă invit cu o bucurie vibrantă în sălile de concerte, și pot chiar să vă promit că va fi o ediție de colecție!", a declarat Răzvan Popovici, directorul executiv al Festivalului SoNoRo.

Spațiile de concert

În 2023, Festivalul SoNoRo rămâne fidel unor spații în care concertează în mod obișnuit, precum Ateneul Român, Sala Radio sau Auditoriumul Muzeului Național de Artă al României, dar include și spații nonconformiste ca MARe - Muzeul de Artă Recentă, MNAC - Muzeul Național de Artă Contemporană sau Clubul Expirat.

În Cluj-Napoca, în 2023 sunt cinci spații noi, care vor aduce, poate, un public diferit și vor oferi experiențe inedite publicului fidelizat: Casino - Centrul de Cultură Urbană Cluj-Napoca, Da Pino & Oberjin Club, Biserica Evanghelică Luterană, Parohia Cluj - Biserica Pietati, Sinagoga Neologă și Meron Coffee.

"Prima mea idee pentru ediția SoNoRo - On the Couch s-a născut de la un interviu cu unul dintre titanii pianului, Sviatoslav Richter. Acesta a descris dragostea sa pentru muzica de cameră și a spus că cel mai valoros sentiment pe care i l-a oferit aceasta a fost de a dispărea complet în timp ce cânta alături de un partener potrivit. Acest lucru m-a făcut să mă gândesc la faimoasa teorie a fluxului a lui Mikaly Csikszentmihalyi, psihologul care și-a descoperit pentru prima dată interesul pentru psihicul uman și procesele creative, după ce a asistat întâmplător la o conferință a lui Carl Gustav Jung. O stare de imersiune completă este ceea ce noi, muzicienii, încercăm să obținem pe scenă. Aceasta vine odată cu perfecționarea continuă a meseriei, dar și în momentele în care pătrunzi adânc pe tărâmul subconștientului, al imaterialului, atunci când explorezi emoțiile și stările care se află ascunse", a declarat Diana Ketler, directorul artistic al acestui festival.

Programul festivalului

Festivalul SoNoRo se va desfășura în București în perioada 27 octombrie - 5 noiembrie 2023, iar primul concert va avea loc la Palatul Bragadiru.

Vineri, 27 octombrie 2023, de la ora 19:30, publicul va face cunoștință cu excepționalul Ansamblu Janoska, în Concertul de deschidere. Ansamblul Janoska, cu pregătire clasică, depășește toate granițele cu limbajul său muzical poliglot, iar cei trei frați din Bratislava - Ondrej și Roman Janoska la vioară și František Janoska la pian - împreună cu Julius Darvas, cumnatul lor, la contrabas, creează o muzică inovatoare și palpitantă, care cucerește iremediabil publicul.

Sâmbătă, 28 octombrie 2023, de la ora 19:30, la Sala Radio vom avea o întâlnire de zile mari cu orașul Viena și compozitorii care l-au iubit nespus, în concertul intitulat Wunderstadt Wien.

În ziua de duminică, 29 octombrie 2023, pe lângă terapia prin muzică, ne vom îndrepta atenția către alte trei modalități de a ne alina problemele și anxietățile cotidiene. În concertul de dimineață, de la ora 11:00, vom face terapie prin basme, la MARe - Muzeul de Artă Recentă, concertul fiind intitulat Fairy Tale Therapy.

Programul zilei va continua la ora 16:00, publicul fiind invitat să doarmă puțin pe canapea, la concertul Hypno Therapy de la Centrul Național de Artă "Tinerimea Română". Seara va continua de la ora 21:00, în Clubul Expirat, cu experimentul Exposure Therapy - o sesiune de terapie în care muzicienii sunt invitați să povestească despre "traumele" și aventurile muzicale de pe scenă, iar publicul să interacționeze cu ei.

Luni, 30 octombrie 2023, ora 19:30, la Templul Coral, ne vom explora visele, dorințele și amintirile în concertul Laboratory of Dreams, iar marți, 31 octombrie 2023, ora 19.30, în Sala Mare a Ateneului Român vom analiza muzical, în concertul Father and Son, două cupluri tată-fiu, ambele strâns legate de Viena: Leopold și Wolfgang Mozart și Julius Leopold și Erich Wolfgang Korngold.

Miercuri, 1 noiembrie 2023, ora 19:30, în splendida Sufragerie Regală din cadrul Muzeului Național de Artă al României, vom depăși granițele cotidianului și conformismului și vom ajunge în lumi interioare, poate neștiute până în acel moment, pe firul muzical al concertului Breaking the Tabu.

Joi, 2 noiembrie 2023, de la ora 19.30, vom reveni la Sala Radio pentru o sesiune consistentă de melancolie, în concertul Ink of Melancholy și vom continua vineri, 3 noiembrie 2023, ora 19:30, să ne privim în oglindă, cu lentoare și profunzime, în Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României, la concertul Self-Portrai

Sâmbătă, 4 noiembrie 2023, la Centrul Național de Artă "Tinerimea Română" publicul este invitat la SoNoRo Talks - On the Couch, unde invitați surpriză vor avea discuții despre muzică și experiențe care vor ieși la iveală pe măsură ce conversația se dezvoltă.

Ziua de duminică, 5 noiembrie 2023 încheie această ediție în București prin două concerte demne de tema festivalului: matineul New Constelation, de la ora 11:00, la MNAC - Muzeul Național de Artă Contemporană, susținut de câștigătorii burselor SoNoRo Interferențe și un grandios Finale - Eros and Thanatos, de la ora 19:30, la Sala Mare a Ateneului Român.

Festivalul va continua în Cluj-Napoca, între 6 și 12 octombrie 2023, cu 7 concerte și câteva evenimente "SoNoRo Talks - On the Couch" în spații inedite.

Luni, 6 noiembrie 2023, ora 19.30, ne vom afla pentru prima dată în Casino - Centrul de Cultură Urbană Cluj-Napoca, cu un concert de deschidere intitulat Alchemy of Memory - de la scene din copilărie la iubiri uitate.

Marți, 7 noiembrie 2023, este programată "SoNoRo Talks - On the Couch" la Da Pino & Oberjin Club, un spațiu ideal de discuții interesante și stări de grație, într-un ambient rafinat, cu tușe de mister.

Miercuri, 8 noiembrie 2023, ora 19.30, la Biserica Evanghelică Luterană, Parohia Cluj - Biserica Pietati, vom căuta răspunsuri la dilemele interioare, în liniștea unui astfel de spațiu, în cadrul concertului care se intitulează chiar Looking for Answers.

Joi, 9 noiembrie 2023, ora 19.30, la Sinagoga Neologă, vom merge din nou în Viena, prin intermediul concertului Wunderstadt Wien, pentru a face cunoștință sau a-i reîntâlni pe alți compozitori care s-au lăsat cuprinși de farmecul acestui oraș.

Vineri, 10 noiembrie 2023, ora 19:30, toți vom ajunge la timp la Casa Boema pentru o sesiune Just in Case - Despre superstiții, spirite și obsesii, iar sâmbătă, 11 noiembrie, ora 11:30, la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, ne vom afla în scenariul relației complexe Father and Son - Între Leopold, Wolfgang Amadeus și Franz Xavier Mozart.

Seara de sâmbătă, 11 noiembrie 2023, de la ora 19.30, va continua pentru publicul clujean cu Exposure Therapy, la Meron Coffee, un nou prilej de expunere necondiționată a trăirilor pe care artiștii le-au avut pe scenele de concert.

În ultima zi a festivalului - duminică, 12 noiembrie 2023, de la ora 19:30, la Universitatea Babeș Bolyai, în Sala Auditorium Maximum, vom invita publicul la concertul Finale - Eros & Thanatos pentru o metamorfoză care să îl ghideze mai departe, în cotidian, după ce ne vom lua rămas-bun.

Muzicienii și artiștii invitați la această ediție a Festivalului SoNoRo

Muzicienii și artiștii invitați la ediția 2023 a Festivalului SoNoRo sunt, ca întotdeauna, nume importante ale scenelor internaționale: violoniștii Boris Brovtsyn, Clémence de Forceville, Barnabás Kelemen, Katalin Kókas, Mihaela Martin, Aylen Pritchin, Tatiana Samouil, Erik Schumann și Mi-Sa Yang; violiștii Blythe Teh Engström, Sarah McElravy și Răzvan Popovici; violonceliștii Andreas Brantelid, Justus Grimm, Jan-Erik Gustafsson, Valentin Răduțiu și Tim Park; pianiștii Nino Gvetadze, Christian Ihle Hadland, Diana Ketler și Aurelia Vișovan; contrabasistul Zoran Marković și clarinetistul Thorsten Johanns.

***

Mai multe detalii despre programul concertelor acestei ediții a Festivalului SoNoRo sunt disponibile pe https://festival.sonoro.org/.
Biletele și abonamentele Festivalului SoNoRo pot fi achiziționate din rețeaua Eventbook: https://eventbook.ro/festival/sonoro.
Site: http://www.sonoro.org/
Facebook: https://www.facebook.com/festivalulSoNoRo
Instagram: https://www.instagram.com/sonorofestival/
Youtube: http://bit.ly/SoNoRo_Festival

Festivalul SoNoRo
Înființat în anul 2006, Festivalul SoNoRo a adus muzica de cameră în prim-planul vieții culturale românești și a inclus scena muzicală românească într-o rețea de festivaluri europene de înaltă ținută. Pe lângă parteneriatele tradiționale cu festivaluri din Italia, Letonia, Germania, Anglia, Israel și Japonia, SoNoRo a concertat în unele dintre cele mai renumite săli din lume, cum ar fi Wigmore Hall din Londra, Konzerthaus din Viena, YMCA din Ierusalim și Carnegie Hall din New York.
Platforma culturală SoNoRo include Festivalul SoNoRo (18 ani), SoNoRo Interferențe, programul de burse și workshop-uri pentru tineri muzicieni (17 ani), SoNoRo On Tour (12 ani), SoNoRo Arezzo (10 ani), SoNoRo Conac, seria de concerte estivale în clădiri de patrimoniu din România (11 ani), SoNoRo Musikland, festival dedicat patrimoniului și tradițiilor din Transilvania (5 ani).

Festival prezentat de Vodafone & UniCredit Bank
Proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii
Sponsori principali: MedLife, JTI
Sponsori: RomCapital Invest, Ciga Energy, NNDKP, JBL, Certinvest, Leroy și Asociații, FAN Courier, Casa Boema, Clinica Alcor, Aedificium, Autonom
Parteneri: Privileg, Grano, Illy, Avincis, Cărturești, Branealand, Fundația Calea Victoriei
Gazde: Teatrul Godot și Palatul Bragadiru, Muzeul Național de Artă al României, Filarmonica George Enescu, MNAC - Muzeul Național de Artă Contemporană, Centrul Național de Artă "Tinerimea română", Club Expirat, Universitatea Babeș-Bolyai, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Casino - Centrul de Cultură Urbană Cluj-Napoca, Biserica Evanghelică Luterană, Parohia Cluj - Biserica Pietati, DaPino &Oberjin Club, Meron Coffee
Parteneri media: RFI România, Radio România Muzical, Radio România Cultural, TVR Cluj, Radio Cluj, Zile și Nopți, Igloo, Zeppelin, Arhitectura, A List Magazine, Psychologies, Ziarul Metropolis, The Institute, Designist.ro, LiterNet.ro, IQads.ro, Festivalier, Promenada-Culturala.ro, CARIERE, Flawless.ro, Aiciastat.ro, Modernism.ro, BookHub, The Woman, Munteanu, Klarmedia

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus