În cuvântul introductiv, Răzvan Popovici și Diana Ketler, după ce au mulțumit gazdelor, au prevenit publicul asupra efectelor somnolente ale muzicii pe care o vor interpreta, amintind cu umor că este răspândit acest efect, mai ales la spectacolele lungi de operă, în care unii oameni ațipesc uneori. Totuși, am putut observa că în frumoasa sală a Centrului Național de Artă Tinerimea Română, iubitorii de muzică, veniți în număr mare, au receptat cu atenție muzica interpretată, aplaudându-i cu entuziasm pe muzicienii de pe scenă.
Din nou, un 'personaj' cunoscut era așezat pe podium - un scaun pe care tronau două flori decorative imense, ce stăteau parcă de strajă, păzind extremitatea fără claviatură a pianul.
Prima piesă cântată a fost Nocturne Ville d'Avrayen (Orașul Avrayen noaptea), compusă pentru cvartet cu pian de George Enescu, în anii tinereții. Lucrarea, datată cu precizie (7 Juillet 1898 a 3 heures 20 min. du matin / 7 iulie 1898 la ora 3 și 20 de minute dimineața), a fost dedicată colegului său Fernand Halphen, "cu multă prietenie, în amintirea încântătoarei zile și a nopții delicioase pe care am petrecut-o la Mănăstire la Ville D'Avray". Halphen a fost cel care l-a introdus pe micul Enescu aflat la studii în Paris, în 1895, la profesorul său de vioară, Martin-Pierre Marsick.
Pe manuscrisul lui Enescu, era notat numele de Nocturnă - cu specificațiile: Sună miezul nopții și mai apoi, Cocoșul care cântă.
Ascultam o muzică consonantică, armonioasă, evocând un peisaj întunecat, în care visele predomină, iar păsările răpitoare își desfășoară misiunea, în timp ce florile se deschid. 'Prințul' nocturnelor a fost, fără îndoială, Frédéric Chopin (au mai compus în acest gen, tipic romantic, Johannes Brahms, Richard Wagner, Gabriel Fauré, Georges Bizet, Benjamin Britten, Francisc Poulenc, Erik Satie ș.a.).
În interpretarea artiștilor SoNoRo, melodia parcă plutea. Ascultam sonoritatea estompată, timbrată prin surdină. Unisonurile ce accentuau umbrele nopții, onomatopeele emise de pian, solo-ul violei, țipătul îndepărtat al viorii în flageolete ori tremolo-ul fin, în pianissimo al corzilor - toate sugerau prin sunete 'sculptate', atmosfera calmă a nopții. Dialoguri șoptite și pline de mister se petreceau între vioară și violoncel. Piesa s-a încheiat stins, cu câteva sunete în pizzicato. Un giuvaer muzical!
A urmat prima lucrare a lui Erik Satie, Vexations pentru pian solo, cântată de Diana Ketler.
Însuși compozitorul recomanda: "Pentru a cânta acest tipar de 840 de ori la rând, va fi bine să te pregătești în prealabil și în cea mai mare liniște, printr-o liniște serioasă".
Pianista Diana Ketler a reluat până la un număr din două cifre motivul precum o incantație, apoi s-a sculat de la pian și a spus că s-ar mai putea continua.
Diana Ketler a interpretat apoi Trois sonneries de la Rode & Croix / Trei sunete de apel de la Rose și Croix (selecție) pentru pian solo. Sunt lucrări funcționale, scrise în 'perioada mistică' a lui Satie, compuse sub influența muzicii lui Richard Wagner, piese care răspund unei solicitări specifice, menite să reproducă caracterul ceremonial, spiritual și secret al unui eveniment ocult. Ele nu puteau fi cântate fără acordul lui Joséphin Péladan (Marele Maestru al Ordinului Roazicrucean a Templului și Graalului). Compuse în anul 1982, cele trei piese sunt intitulate:
1. Air de l'ordre / Aria Ordinului;
2. Air du Grand Maître / Aria Marelui Maestru.
3. Air du Grand Pireur / Aria Marelui Prior.
Ascultam succesiuni de acorduri, urmate de o melodie în acorduri, apoi discursul era expus prin melodia urmată de acorduri; o muzică eterică, austeră și maiestuoasă, de o factură preponderent verticală, acordică, cu care Diana Ketler a învăluit ascultătorii.
În continuarea după-amiezei muzicale, publicul a audiat Musica callada / Glasul Tăcerii - (selecție) pentru pian solo de Federico Mompou. "Muzica sa de pian ocupă un loc unic în literatura pianistică a secolului XX. Simplitatea aparentă a muzicii lui Mompou, cu afinitatea ei cu elementele populare naive, cântece și dansuri populare, jocuri pentru copii, vrăji și incantații, este înșelătoare: există întotdeauna un sentiment de o complexitate mai mare ascunsă chiar sub suprafață." [1]
Interpretarea Dianei Ketler aducea un fel de sunet incantatoriu, meditativ, de o mare frumusețe. Figurile ostinato imitau sonorități de clopote. Totul aluneca în zona hipnotică.
A urmat Spiegel im Spiegel (Oglindă în oglindă) pentru vioară și pian de Arvo Pärt [2], interpretată de Erik Schumann și Diana Ketler.
Pe introducerea unui trison desfășurat larg și repetitiv la pian, vioara 'surfila' sunete prelungi. Erik Schumann reușea să obțină continuitatea printr-o tehnică măiestrită de arcuș. O melodie infinită, cu mers treptat extrem de rară. Părul de arcuș era foarte destins, înclinația baghetei (perpendicularitatea verticală) era stăpânită minuțios. Articularea degetelor pe coardele viorii se producea fin, degetul ce urma să fie aplicat era pregătit înainte ca arcușul că ajungă pe struna alăturată, tocmai spre a se evita discontinuitatea, iar vibrato-ul era perpetuu. Ascultam o muzică liniștitoare cu armonii blânde, consonante.
Într-adevăr, a fost un recital cameral fascinant: miraj, farmec, sublim.
Aplauze, aplauze, aplauze.
Concertele Festivalul SoNoRo sunt mereu la înălțime.
NOTE
[1] Federico Mompou (1893-1987) a fost un compozitor și pianist spaniol. Principalele sale influențe au venit dinspre impresionismul francez.
[2] Arvo Pärt (n. 1935) este un compozitor de origine estoniană, aparținând curentului minimalist.