Răzvan Popovici și Diana Ketler, la încheierea concertelor SoNoRo din București, au mulțumit publicului și susținătorilor Festivalului, apoi au prezentat repertoriul recitalului de pe scena Ateneului Român.
Prima lucrare a fost poemul Metamorfoze pentru septet de coarde de Richard Strauss (în aranjamentul lui Rudolf Leopold), interpretată de violoniștii Boris Brovtsyn, Mi-Sa Yang, violiștii Răzvan Popovici și Blythe Teh Engström, violonceliștii Tim Park și Justus Grimm și contrabasistul Zoran Marković.
Materia sonora a septetului, cu descendența armonică wagneriana și stilistica melodică brahmsiană, valorifică din plin bogăția polifonică și vitalitatea imaginarului componistic. [1]
Ascultam o muzică splendidă, care a debutat cu o linie melodică sumbră, ce evolua lent (Andante), acompaniată în registrul grav, prin armonii consonate, tonale, unde vocile erau împletite cu măiestrie. Totul suna omogen, cu tensiune potolită, dar și cu zone culminante mai intense ca sonoritate, cu o agogică romantică avântată (etwas bewegter / puțin mai mișcat, Agitato), însă mereu calitativ cântate, sub aspect timbral. Densitatea era una aproape simfonică, cu schimbări fine de tempo (lebhafter / mai vioi). Absolut remarcabilă prestația contrabasistului Zoran Marković. Chiar mi-aș fi dorit să-l ascult într-o lucrare pentru contrabas solo sau cu acompaniament de pian (posedă un sunet deosebit de frumos, emis fie cu arcușul, fie în pizzicato).
De altfel, toți muzicienii formației cântau contopiți în intențiile lor interpretative. Splendid a sunat momentul Adagio, tempo primo, în fortissimo!
A urmat Concertul nr. 12 pentru pian, în la major, KV. 414 de Wolfgang Amadeus Mozart, în aranjament pentru solist, cvintet de coarde și pian. Pianista Diana Ketler a fost acompaniată de Mi-Sa Yang vioara I, Erik Schumann vioara a II-a, Blythe Teh Engström violă, Valentin Răduțiu violoncel și Zoran Marković contrabas.
Scris în anul 1782, la Viena, acest concert timpuriu este compus în spiritul muzicii lui Johann Christian Bach, fostul mentor al lui Mozart, de la Londra.
Concertul are trei părți: 1. Allegro; 2. Andante; .3. Rondeau. Allegretto. Cadențele acestui concert au fost scrise de însuși Mozart (la cererea surorii sale mai mari, Maria Anna Walburga Ignatia, poreclită Nannerl), deși Mozart nu obișnuia să scrie cadențe la concertele sale.
În interpretarea muzicienilor SoNoRo, prima mișcare răsuna vesel. După Introducerea de 64 de măsuri, ascultam tema ornamentată (cu triluri, grupete și mordente), cântată de Diana Ketler cu sprinteneală și spirit ludic. Cu câtă jovialitate interpreta motivele secvențate și apoi acele scurte concluzii ce conțineau stileme mozartiene! În cadența primei părți se reiterau temele expuse anterior, variate și împodobite cu arpegii strălucitoare. Partea a doua, Andante, citează o temă din uvertura La calamita de' cuori (Magnetul inimilor). Noblețe și sensibilitate în redarea acestei părți ample. Pasaje agile readuceau ideea principală, melodia în Adagio, însoțită de acorduri, apoi mini-orchestra susținea armonic discursul. Cadența înțesată cu imitații și progresii se termina cu un tril prelung, înainte de tutti-ul final. Partea a treia, laconică, aducea un refren jucăuș, într-o mișcare frenetică; îmi rulau în fața ochilor personaje din operele lui Mozart. Fiecare cuplet intervenea între prezentarea reluată a Refrenului, aducând contrast. Pedale, sub formă de triluri, țineau parcă un ison vocilor formației acompaniatoare. Cu ce economie de mijloace a reușit compozitorul vienez o astfel de muzică expresivă, care te bucură ascultând-o! Și din nou o scurtă cadență ce folosește tema refrenului, armonizată cu mers contrar și împănată cu imitații polifonice. Rondo-ul s-a încheiat plin de vervă.
Numerosul public aflat în sala Ateneului Român a răsplătit cu aplauze puternice pe interpreți.
După pauză, Răzvan Popovici a dezvăluit titlul următoarei ediții, a 19-a, a Festival SoNoRo - 2024: EX LIBRIS (carte între cărți, semn de apartenență a unei cărți unei biblioteci sau unei persoane bibliofile).
În partea a doua a recitalului cameral, am ascultat o lucrare pentru clarinet și pian de Alexander von Zemlinsky, în interpretarea lui Thorsten Johanns și a pianistei Diana Ketler. O muzică romantică, epigonică, cu ritmuri legănate, având o melodică cam banală. Elegantă frazarea și frumos timbrat sunetul clarinetistului Thorsten Johanns.
În interpretarea muzicienilor SoNoRo, Erik Schumann, Boris Brovtsyn, Răzvan Popovici, Blythe Teh Engström, Valentin Răduțiu și Justus Grimm, în încheierea recitalului de la sala Ateneului Român, am ascultat Verklärte Nacht (Noapte transfigurată), pentru sextet de coarde, op. 4, compus de Arnold Schoenberg în anul 1899. Lucrarea, scrisă într-o singură mișcare, este inspirată de poemul cu același nume al lui Richard Dehmel (1896). Totodată, ea reflectă sentimentele puternice ale lui Schoenberg la întâlnirea cu sora profesorului său, Alexander von Zemlinsky, cu care s-a și căsătorit, în 1901. Premiera britanică a sextetului a avut loc la 23 ianuarie 1914, la Sala Bechstein (actuala Wigmore) din Londra, în prezența compozitorului. Muzica sextetului se desfășoară cursiv, cele cinci părți respectând strofele poemului. Este o muzică programatică, pentru formație camerală, utilizând un limbaj bogat cromatic, modulații numeroase și armonie luxuriantă. Versurile lui Dehmel descriu un bărbat și o femeie mergând printr-o pădure întunecată, într-o noapte cu lună. Femeia îi împărtășește un secret întunecat noului ei iubit: ea va naște copilul altui bărbat. Etapele poemului sunt reflectate în întreaga compoziție, începând cu tristețea mărturisirii femeii, apoi un interludiu - în care bărbatul meditează asupra mărturisirii femeii - și finalul - în care se arată acceptarea și iertarea femeii, de către noul iubit.
Ascultam acel început sumbru, cântat în registru grav, armoniile tenebroase din care se înălța vocea viorii în acut, cu o melodie gingașă, înveșmântată în acorduri ce convergeau spre instituirea unei atmosfere dezolante.
Muzicienii creau un timp artistic uman (ritenuto, calando, animato). Accente puternice însoțite de tremolo te zguduiau pur și simplu. Auzeam sonorități diafane (con sordino), melodii cântate la unison, de vioara și viola primă. Multă senzualitate în împletirea vocilor, ce creau un halo dens, precum un cerc luminos ce apare uneori, în jurul Lunii. Simțeam câteva aluzii la muzica lui Berlioz din Simfonia Fantastică: momente misterioase, unde figurațiile în sextolete de șaisprezecimi, în legato, însoțite de pizzicato și tremolo sugerau spiriduși. Dramatismul zonei culminante în pesante avea o forță imensă. Alteori frumusețea arpegierilor vălurite, deasupra cărora vioara primă plutește lin. Frumos au sunat dialogurile dintre vioară și violă, ca o întâlnire a două râuri spre a fi unul în iubire. Efecte de sul ponticello, bariolaje confereau culori fine. Împăcarea femeii cu noul iubit se întrevedea din liniștea (pppp) sunetelor prelungi, intonate în flageolete.
Aplauze puternice la final, îmbrățișări, flori (mai apoi, aruncate publicului drept mulțumire), recunoștință pentru recitalul minunat și pentru întreg Festival SoNoRo-2023.
Uitându-mă la titulatura recitalului - Eros și Thanatos - mă gândeam la câteva opusuri ce mi-ar fi plăcut, de asemenea, a fi cuprinse în program: Trio-ul pentru corzi «Aubade» de George Enescu [2], Cvartetul «Fata și moartea» de Franz Schubert ori Montagues și Capulets (extras din Suita Romeo și Julieta, op. 64 de Serghei Prokofiev, în aranjamentul pentru pian solo).
Ediția a 18-a a Festivalului SoNoRo de la București a reprezentat un eveniment important al vieții muzicale din Capitala României. Publicul așteaptă cu interes viitoarea ediție Ex libris.
NOTE
[1] Florian Băiculescu: Concert de muzică de cameră în revista Observator cultural, din 08.12.2005.
https://www.observatorcultural.ro/articol/concert-de-muzica-de-camera-2/
[2] aubade este un cântec despre îndrăgostiții care se despart în zori. Sunt cunoscute lucrări de gen, precum: Aubade pentru pian solo de Emmanuel Chabrier, Alborada del gracioso de Maurice Ravel, Avant-dernières pensées de Erik Satie ori Concertul de Francis Poulenc.