Primul cadru al filmului - un prim-plan cu medicul Vera îngrădită de ochiurile sârmei care o ține captivă pe tigresă - arată de asemenea această legătură parapsihică dintre animal și femeie. Deși sunt despărțite de gard, se privesc în ochi. Om și animal sălbatic. Ce-i unește?
Rihanna e subnutrită și - probabil - a fost luată de lângă puiul ei, pentru că e aproape dependentă de o jucărie, un pui de tigru de pluș. Iată cum se încheagă legătura cu tigresa - la fel cum animalul este înstrăinat de pui, Vera încearcă din răsputeri, cu cereri peste cereri la arhiepiscopie, să-și îngroape copilul nebotezat într-un cimitir.
Agresivul mafioso (cu vilă, mașină, piscină, bani, macete cu care amenință și legături cu interlopi) e candid doar cu tigresa, căreia vine să-i aducă jucăria de pluș la Zoo - e emoționant contrapunctată agresivitatea "boyulețului" de cartier cu grija lui paternă față de animal. De ce e legat acest musculos care "te ia la cuțit" de o tigroaică? Pentru că e singura bucurie a fetiței lui - care suferise o traumă după ce Nero, un alt mafiot (un personaj obscur, psihopat agresiv) o maltratase.
Acest trio de personaje, mafiotul, medicul și tigroaica formează un triptic al instinctului care traversează speciile și clasele sociale, pe care oamenii îl simt la fel de intens ca animalele - instinctul matern și instinctul patern. Și iată cheia de interpretare a filmului - din fericire nu foarte in yer face pentru spectator - care catalizează emoțiile: instinctul care unește toate viețuitoarele.
Andrei Tănase însăilează povestea pe structura unui genre movie, un thriller, căci tigroaica scapă de la Zoo și vânători și polițiști o caută prin păduri și prin cetatea medievală din Târgu Mureș. Și tigroaica scapă pentru că Vera uită (sau lasă intenționat?) ușa cuștii deschisă, după ce, în noaptea ei ultraneagră - în care tocmai îl surprinsese pe soț înșelând-o -, se întoarce la Zoo și o hrănește cu ciozvârte de carne pe care le desprinde, os cu os, cu toporișca. Iar dacă doctorița lasă cușca deschisă intenționat (și o auzim spunându-i soțului la telefon că ea i-a dat drumul tigroaicei) și apoi doarme pe paie sub cerul liber, asta ne poate duce cu gândul la o posibilă tentativă de suicid.
Imaginea doctoriței care taie carnea după ce află că soțul i-a fost infidel, apoi cadrul cu Rihanna când trage zgârciurile din halcă ar trebui să inducă spectatorului o undă subpsihică de frică, să-i facă încălzirea pentru un thriller care să funcționeze în ceea ce e specific thriller-ului, anume un suspans care crește pe o curbă aproape matematică către final. Dar reacțiile personajele nu sunt nici pe departe atât de intense pe cât o cere situația dramatică - ok, există o reacție a doctoriței atunci când sună la 112, dar, în rest, alte personaje, inclusiv soțul (Paul Ipate), sunt puțin cam-prea-calme.
Să fie vorba despre această dez-intensificare a sentimentelor în filmul românesc din ultima vreme? Pare că toate personajele, nu neapărat aici, ci în alte câteva filme pe care le-am văzut, sunt flegmatice, impotente emoțional, abia-și deschid gura să rostogolească câteva cuvinte, de parcă personajul român în film e dezumanizat sau de parcă actorul nu și-ar putea modula tonalitatea decât pe o singură notă: imperturbabilul. Big up pentru Alex Velea, care face un rol bun, tocmai pentru că are niște fluctuații de stare, de la candoare la agresivitate. Big up și pentru Cătălina Moga, pentru că e o actriță bună, dar care aici, cred, nu a fost ghidată de regizor decât pe un singur traiect psihic: placiditatea cu vagi scântei agresive.
Structura de thriller nu are efectul scontat. Mai degrabă edulcorat de înduioșătoarele personaje care se chinuie cu furia cauzată de soarta copiilor lor (sau puii, dacă ne referim la tigresă), thriller-ul se diluează: scena în care mafiotul și prietenii lui scot macetele din teacă și urlă "dacă o prind, o fac bucăți, că e a mea" nu induce nimic, decât poate râsul. Ok, mai încolo în film există o scenă în care mafioții joacă badminton cu macetele, dar orișicum, poate ar fi mers mai bine această scenă comică dacă regizorul o contrapuncta cu o scenă scary, intensă, periculoasă în momentul scoaterii macetelor. Iarăși, atunci când Vera, soțul Verei, reporterii și vânătorul merg prin pădure ca un comando să caute animalul, avem încă un cadru care ar fi trebuit, cred, să intensifice amenințarea, dar care se dezumflă rapid - toți mafioții sunt urcați în copac și se uită urât la comando, dar comando-ul de personaje nu reacționează.
Tot în pădure se petrece o scenă nu foarte plauzibilă, dar simpatică. Soțul infidel este înjurat de doctoriță, pleacă inopinat - deși tigroaica poate fi în tufiș pregătită să-i sară la beregată -, pleacă deci, este mușcat de un șarpe, doctorița vede că șarpele nu este veninos, dar el e cam fricos, strigă în van "Domnule Moisei, domnule Moisei" (am dedus că-l strigă pe vânător) - dar nimeni nu-i aude, de parcă ar fi fost abandonați. Scena e neverosimilă. O tigroaică rage-n luminiș, deci operațiunea comando-ului e tivită cu pericol, dar cei doi soți sunt lăsați aproape imediat de izbeliște de restul grupului, să-și vadă de treburile lor de soț adulterin și femeie înșelată. E drăguță însă inserarea scenei cu acest șerpișor neveninos care apare ca să mai întețească thriller-ul.
Nu vreau să se înțeleagă că n-am priceput comedia și că accentele comice n-ar fi trebuit să existe - evident, am râs la doamna baricadată în toneta cu langoși după ce a zărit tigrul, care e rugată să ridice copertina pe care adastă poza unui langoș uriaș pentru a indica unde a văzut tigrul; sau scena cu ritualul de înmormântare pentru tigru în care preotul spune cum omul și dobitoaca sunt una pe pământ (sau asta ar fi trebuit să fie o scenă dramatică? Hmm... nu știu, eu am râs!).
Ce mi-a plăcut, însă - scena de final, scoasă parcă dintr-un album de Helmut Newton, când Vera, de una singură, ca o Lara Croft într-un safari mureșean, cu arma cu tranchilizant pe umăr, o găsește pe Rihanna într-o curte cu piscină. O domnișoară face topless într-un șezlong. Domnișoara nu observă nici tigrul, nici pe Vera. Aici Vera, domnișoara și tigroaica fac o adevărată scenă de thriller! Nu vă neliniștiți, domnișoara topless nu pățește nimic!
Tigru, filmul de debut al regizorului Andrei Tănase, are premise bune și o poveste originală care ar fi putut fi a big hit dacă se miza mai mult pe structura de thriller, dar regizorul e ultrapromițător, așa că mergeți neapărat să vedeți acest film în cinematografe din 29 septembrie 2023.