Undeva prin noiembrie-decembrie 2021 se anunță un casting pentru un viitor film în regia lui Tudor Giurgiu, casting în care se caută "actori tineri care să joace rolul unor soldați și care pot să vorbească cu accent ardelenesc". Tânăr sunt, bine arăt că merg la sală, disponibil sunt, da' ardelean nu prea sunt. Eh, l-am pierdut și p-asta, zic. După vreo două zile îmi trece pe la ureche că nu e musai să am accent și că oricum îl pot învăța destul de repede. Trepied, ring light, cameră, self-tape, trimis. Peste câteva zile "Te rugăm să vii să dai o probă, ai textul atașat pe mail!"
Bombă. Mă pun pe studiat. Accent, atitudine, text, priviri, am și destul timp că încă e pandemie, mișcări, gesturi, bla, bla și mă duc să dau proba la sediul Libra Film, casa de producție care produce filmul. Tudor nu e la casting, deși eu îmi imaginam că o să fie. Dau scena, ajut și un coleg, foarte bine. "Vă sunăm noi dacă...". "Aha..."
Peste câteva zile sunt sunat că am primit un rol și că mă aștepta la sediu să semnez contractul și să am o mică întâlnire cu Tudor.
"În sfârșit, Doamne Dumnezeule și Măicuța care v-ați aplecat din nou, după mult timp, privirea asupra unui papugiu care trăia din indemnizația de COVID și care se întreba după un an jumate de inactivitate dacă să se facă corporatist și să dea cu picioarele la șase ani de școală grea și la cele câteva mici succese pe care le înregistrase până atunci, succese care oricum fuseseră spălate cu dezinfectatul de COVID. Mulțumesc. Ești mare!"
Merg la sediul Libra ziua următoare. Îmi pune contractul în față. O zi de filmare. "Să îmi fie cu supărare Doamne, ai strănutat și ți-a căzut din greșeală privirea asupra mea? Cum adică o zi?" "Da, atât avem nevoie de tine. Da' dacă mai e ceva te mai sunăm" "Nu mai e nevoie că oricum arunc telefonu' la gunoi".
Ies din sală și mă duc să mă întâlnesc cu Tudor. Discuție secretă, asta nu se divulgă. Vă zic doar că am plec cu zâmbetul pe buze. Mă rog, tot dezamăgit și tot nu înțeleg dacă ăsta chiar e un semn că ar trebui să mă las și să mă apuc de ceva din care chiar o să pot să trăiesc după ce nu ne mai dă domnu' guvernu' banii de indemnizație.
Ziua de filmare. Ianuarie 2022. O unitate militară de prin Vitan. Discuție cu Tudor.
"Cătălin, uite i-am dat replicile astea lui X că are mai multă experiență și tu rămâi cu celelalte."
"Aha, deci astea patru..."
"Da."
"Bine, le învăț acum, nicio problemă."
"Bine, hai du-te la tuns."
"Crezi că ar putea să nu mă tundă? Oricum am căciula aia pe cap."
"Da, nu e problemă, le spui să nu te tundă."
M-au tuns doar pe margini.
Ziua merge bine, repede. O cunosc și pe Mirela Oprișor cu care mă împrietenesc destul de repede, STOP, și gata ziua de filmare. Plec la Constanța pentru că între timp cineva chiar își aplecase privirea spre mine și intrasem în două noi producții la Teatrul de Stat Constanța (instituție la care în momentul redactării acestui articol-poveste sunt angajat ca actor) în regiile lui Radu Iacoban și Bobi Pricop.
Într-una din zile, răpus fiind de o laringită cronică pe care o depistez abia luni mai târziu mă trezesc la 8 dimineața în bâzâituri de telefon (ce bine că nu îl aruncasem la gunoi), număr necunoscut.
"Da." (cu jumătatea de voce care mi-a mai rămas)
"Salut, Cătălin, Tudor sunt. (pauză) Tudor Giurgiu."
"Aaaaaaa. Salut Tudor, scuze, eram..."
"Te-am trezit?"
"Nu, nu dormeam..."
"Da. Ce voiam să zic. Uite, m-am uitat peste ce am filmat zilele trecute și mi-a plăcut foarte mult ce am văzut. Crezi că ai putea să vii și în Brăila câteva zile? Nu aș vrea să îți omorâm personajul."
"Ăăăă, da sigur, sigur. Aș vrea mult. Să întreb mai întâi la teatru să văd ce program am în zilele alea și te anunț."
"Bine, vezi și tu cum faci. Hai, somn ușor."
Da, că am mai și putut să dorm după acest telefon.
Am aflat că sunt liber, mi-am făcut bagajul și am plecat cu un microbuz tip "bagă câți încap" spre Brăila. Nu puteam să respir fizic, dar, în sfârșit, puteam să respir metaforic. Chiar eram bucuros. Ajung la Brăila, mă cazez la hotel Traian, mă întâlnesc acolo cu "băieții", adică ceilalți soldați, unii din ei prieteni buni din facultate, alții viitori prieteni buni. Avem zile cu câte 12 ore de filmare, plus orele de pregătire de dinainte. Pregătire militară chiar, cu un fost militar al armatei române. Ne trezim la 6 dimineața, ne îmbrăcăm cu hainele alea care ne zgârie pielea de la gât și de pe picioare, bocancii ăia care au talpa ciment și ranițele care sunt pline de sandwich-uri luate de la rulota de afară și pe care le mâncam când nu e camera pe noi. Se râde mult, se joacă fotbal în bocanci, se cântă "O soldatu' infanteru' / o soldatu' infanteru' / cum îi pică moletieru' / cum îi pică moletieru' Leano", se filmează cu "toți actorii" (de altfel s-a vehiculat mai târziu ideea că joacă aproape toată breasla în filmul ăsta, care s-a numit în timpul lucrului Sibiu '89.). Plec din Brăila imediat ce termin și înapoi spre Constanța.
Zilele următoare. Apel. "Tudor Giurgiu.". Acum aveam numărul salvat.
"Hai că mai avem nevoie încă o zi la București, poți?"
"Da."
"Bine."
"Bine."
"Bine."
Aici la București e ziua în care e făcută și celebra poză cu pâinea. Filmăm scena de la revelion și se lasă cu cârnățărie, brânză, tobă și altele.
Aia chiar a fost ultima zi de filmare pentru noi, soldații. Da' nu și pentru mine pentru că peste câteva luni, vara dacă îmi aduc aminte bine, primesc iar un telefon.
"Trebuie să refacem o zi de filmare, te bagi."
"Da, cum sa nu!"
Dar eu uitasem că noi filmasem scenele celelalte iarna și acum costumul ăla care era bun la 5 grade, s-ar putea să nu mai fie așa de bun la 30. Pun un tricou pe sub ca să nu mă trezesc cu pielea vraiște și filmăm scena pe holurile unui liceu. Se face efect de seră și toți începem să ne coacem în blănurile și hainele de iarna în care suntem îmbrăcați. Echipa de filmare privește cu troll face pentru că ei sunt îmbrăcați de vară.
E 16 iunie 2023, sunt la TIFF și văd pentru prima dată Libertate. Îmi place. Îmi place mult și sunt recunoscător din nou când văd că cineva are grijă de mine și mă pune mereu în contexte favorabile, pline de oameni valoroși care îmi mai oferă din când în când senzația că am și eu un loc printre ei.
Și povestea continuă. Din 6 octombrie 2023. În cinematografe.