Abordarea regizorului merge pe linia unor virtuozități scenice de substanță suprarealistă. Sunt revitalizări cu pulsații hiperbolice asemănătoare montărilor (nu neapărat din Cehov) ale lui Andriy Zholdak, rebelul ucrainian, și nicidecum mai așezate ca la Yuri Kordonsky sau Tompa Gábor, de pildă. Și Livada de vișini a lui Roberto Bacci de la Cluj din 2014 e mai cuminte. Dar, nu-i așa, înnoirile nu contenesc să ne atace. Dacă am văzut Cehov în era digitală (Trei surori, regie Răzvan Mureșan, 2021), Ionesco adus în supermarket (Rinocerii, regie Alain Timár, 2018), de ce nu l-am accepta acum pe Cehov din IKEA? Consumerismul ne apasă. Ca și morbul prefacerilor explozive. Denigrare sau constructivitate? Decorul bogat în mobilier de cea mai bună calitate, ca într-un magazin Ikea, cu mese, măsuțe, scaune, pat, dulap și alte cele, lampadare și afișe pe raioane și spoturi publicitare, colorate într-un gri lucitor. Toate astea spre așa ceva trimit. E de-a dreptul fascinant mobilierul astfel aranjat cu grijă pe orizontala scenei Casei Tineretului din Brăila. Nu lipsesc fotografiile înrămate, un gramofon retro și abacul specific, prezent în magazinele rusești până nu demult. Nu lipsesc nici cuvinte englezești proiectate pe pânza din fundal cu indicații comerciale. Decorul imaginat de Răzvan Bordoș, fastuos cum spuneam, memorabil ca execuție și impresie, alungă senzația de căldură și vechime a unui spațiu locuit. E interiorul unui magazin de mobilă în care dau buzna personajele. Spațiul creat nu exprimă familiaritate, ci răceală, oricât s-ar strădui actorii s-o încălzească. "În patul ăsta am dormit" sună neconvingător. Costumele propuse de Diana Nistor sunt adaptate contemporaneității într-o uniformizare monocordă. Stridente sunt doar măștile animaliere aplicate pe capetele unor actori în partea a doua a reprezentației. De mare efect sunt sunetele ce marchează sau pregătesc momentele cheie ale acțiunii, împreună cu eclerajul intermitent care frisonează privirea și simțurile. Autori: Dumitru Seretinean și Costi Baciu. Slava Sambriș cade și el în plasa vizualului și adaugă proiecții cu derulare lentă de imagini, poate un ecou din lentoarea cehoviană, în contrast cu vivacitatea personajelor în scenă. O găselniță inspirată este introducerea lui Grișa, copilul mort al "moșieriței" falite Ranevskaia Liubov Andreevna, interpret Mihai Ciobanu, care răscolește amintirile, fotografiile, jucăriile, poartă macheta unui vaporaș și urmărește gesturile personajelor cu un mobil spre a le proiecta video pe ecran, ajutat tehnic de Mihai Nistor. O supradimensionare vizuală a expresivităților gestuale ale actorilor.
Extrapolările de limbaj culminează cu discursul fulminant al eternului student Trofimov, excesiv trențăros (interpret Iulian Burciu), urcat pe dulapul de o sută de ani al familiei pentru a insinua vizual sacrificiul christic în fața unei lumi care se prăbușește. Latentele impulsuri erotice ale personajelor irump într-o fierbinte scenă mai "decoltată", desigur, alături de multe alte năzdrăvănii de extrovertire a trăirilor și pasiunilor. Regizorul Slava Sambriș nu duce lipsă de idei. Dimpotrivă, uneori numărul lor e prea mare și descumpănește. Actorii se integrează rigorilor impuse de regizor și evoluează după măsura talentului lor: Cristina Florea (Ranevskaya), Alexandru Marin (Lopahin), Răzvan Bănuț (Gaev), Clara Papadiuc (Varia), Iulian Burciu (Trofimov), Diana Lazăr (Ania), Horia Butnaru (Semionav Pișcik), Cosmin Panaite (Epihodov), Delu Lucaci (Duniașa), Maria Teișanu (Charlotta), Bogdan Amurăriței (Iașa) și decanul de vârstă al actorilor ieșeni, de la Teatrul Național "Vasile Alecsandri" din Iași, Emil Coșeru (Firs). O distribuție ce face cinste acestui proiect ambițios al teatrului sucevean.
(Foto: Amedeia Vitega)