Falsa servitoare sau Vicleanul pedepsit (La Fausse Suivante ou le Fourbe puni) de Pierre de Marivaux, în viziunea regizorală a lui Alexandru Mâzgăreanu, a fost prezentat în seara de deschidere a evenimentului. Regizorul aduce o remarcabilă notă de modernitate în spectacolul său, ideile fiindu-i amplificate cu ingeniozitate de scenografa Andreea Săndulescu, prin jocul a două culori perfect armonizate, cu mesaj pregnant asupra cortexului vizual, după cum susțin psihologii. Spațiul scenic înveșmântat complet într-o nuanță caldă de verde, sugerând echilibrul și armonia contracarate de roșul costumelor, culoare duală, ce semnifică atât iubirea, pasiunea profundă, cât și, în latura ei întunecată, vărsarea de sânge, furia, radiind o puternică energie ce impulsionează acțiuni, nu neapărat în sens pozitiv. Marivaux folosește, precum în Commedia dell'arte, măști, travestiuri, schimbări de roluri între stăpâni și slugi pentru dezvoltarea intrigii și dimensionarea comicului, procedee întâlnite și în Falsa servitoare.
Sensurile dramatice ale textului sunt estompate printr-un comic savuros în spectacolul brăilean, potențat nu numai prin rostirea nuanțată, prin intonațiile replicilor, ci și prin mulțimea gagurilor expresive, cum este jocul cu ușile bine camuflate în panourile decorului, tumbele executate pe panta ce diversifică spațiul de joc, echilibristica pe marginea scaunului, și altele. Distribuția, inspirat aleasă de regizor, naște mecanismul ce funcționează perfect, fiecare compunând rotița ce desăvârșește întregul: Ciprian Chiricheș (Lelio), Emilian Oprea (Travelin), Blanca Doba (Cavalerul), Corina Borș (Contesa), Adelin Ilie și Adrian Ștefan își împart cu schimbul cele două personaje, Arlequin și Frontin. Răsturnarea de situație din final, fără ostentație, este acceptată și chiar aplaudată de public, spectacolul având eleganță și rafinament, umor și persiflare, ingrediente ce asigură un succes.
(Mai multe despre această montare în articolul Marivaudage cu inimi și bani)
Cea de-a doua premieră prezentată de Teatrul brăilean a fost Scene din viața Mariei Filotti de Matei Lucaci-Grünberg și Sever Bârzan, text scris la cererea managerului institiției, Radu Nichifor. Un proiect lăudabil, care poate ar trebui realizat și de alte teatre, acolo unde este cazul. Montarea inspirată din viața actriței ce dă numele teatrului brăilean conține scene care, cumulate, oferă o imagine de ansamblu, pe alocuri romanțată, fără a fi o biografie în adevăratul sens al cuvântului. Povestea este prezentată din perspectiva fiului, Ion Filotti Cantacuzino, care va călăuzi publicul, pe parcursul reprezentației, fiind cel care jalonează momentele vieții ei, inevitabil implicat în majoritatea. Fiul reliefează faptul că Maria Filotti a iubit teatrul mai mult decât orice, că nu putea exista în afara lui, fiind apreciată în toate epocile, dar, excelând și în "arta supraviețuirii", ca virtute și păcat.
Traseul evenimentelor, evocate cronologic, debutează cu probele examenului de admitere la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică, continuând cu primii pași în carieră, în perioada Belle Epoque, apoi perioada de înflorire din Interbelic și piedicile aduse de război, ajungând până în comunism, în ultimele momente de viață. Sunt nelipsite conflictele dintre generațiile de creatori și mentalitățile lor, jocurile de culise, dorința de glorie, invidii, orgolii, ilustrate cu tușe de umor. Montarea se sprijină pe jocul actorilor, pe iscusința lor. Ramona Gângă reușește o autentică performanță în partitura ofertantă dar complicată a Mariei Filotti, Valentin Terente, în Ion Filotti Cantacuzino, jonglează între relațiile scenice dintre personaje și cele dintre scenă și public, fiind liantul perfect. Ceilalți actori interpretează mai multe personaje, probând complexitatea valențelor de care dispun. Elena Andron (Aristizza Romanescu, Doamna Aioanei, Doamna Boiangiu, Crainic), Monica Ivașcu (Gropar, Polițist, Alexandra Cantacuzino, Văduva, Flori, Experta în machiaj, Jurnalista), Silvia Tariq (Gropar, Agatha Bârsescu, Vânzătoare de Ziare, Jeni, Elvira, Maria Tănase), Dragoș Ioniță (Ștefan Sihleanu, Papanel Cantacuzino, Jean Moscopol, Eugeniu, Dumitrașcu), Sever Bârzan (Polițist, Regizorul, Domnul Aioanei, Diamandi, Crainicul). Un spectacol cu succes la public, care ar trebui să rămână în repertoriu stagiuni la rând, un spectacol evocator, un spectacol omagiu al unei personalități. (Puteți citi mai mult despre această montare, în articolul O boieroaică a scenei românești)
Punk Rock, spectacolul Teatrului Excelsior din București, aduce în scenă cea mai bună trupă de actori tineri ai acestui moment. Cu textul lui Simon Stephens, în traducerea excelent realizată de Bogdan Budeș, regizorul Vlad Cristache a construit un spectacol remarcabil, un spectacol șocant, atât prin modernitatea conceptului, cât și prin melanjul dintre brutalitate și delicatețe, dintre cruzime și fragilitate. Montarea vorbește despre vârsta adolescenței și tot ce ține de ea, despre teamă, neliniște, frustrări, teribilism, despre indiferența adulților, despre inconsistența relației părinte-adolescent, despre ostilitate în relația cu celălalt, despre praguri între bine și rău, despre trecerea limitei. Scenografa Andreea Tecla creează un spațiu sugestiv, multifuncțional, cu multiple posibilități de exploatare, cuști metalice, schele, pupitre, scaune, afișe imense ca pereți ce vor fi sfâșiați. Vlad Cristache reușește să pună în valoare disponibilitățile scenice ale unei echipe tinere de actori plurivalenți, așa cum și-a propus: "Am alcătuit o trupă rock formată din actorii teatrului și acest live band full electric exprimă tot ceea ce nu poate fi exprimat în cuvinte în scenele piesei." Reușita bucăților rock, excelent interpretate de actori, atât vocal cât și instrumental, chitară sau tobe, a fost susținută și prin pregătirea lor de către Lucian Maxim, percuție, și Adi Coman, chitară și bas. Folosind o gamă largă de nuanțe într-un joc dinamic, actorii compun cu rafinament personaje răscolitoare: Dan Pughineanu (William Carlisle), Matei Arvunescu (Bennett Francis), Alex Popa (Chadwick Meade), Ioana Niculae (Lilly Cahill), Ana Udroiu (Cissy Franks), Alex Călin (Nicholas Chatman), Teo Dincă (Tanya Gleason), Oliver Toderiță / Robert Radoveneanu (Dr. Richard Harvey).
Teatrul "Tony Bulandra" din Târgoviște a prezentat spectacolul Argonautas, coproducție a Teatrului "Tony Bulandra" și Asociația Teatrelor din Coreea, Compania "CHANGPA", trupe coordonate de Jeungwoo Son. Montarea poartă semnătura regizorului Mc Ranin (Mihai Constantin Ranin), având la bază texte culese și adaptate de Darko Lukic și Mc Ranin, pe un concept coregrafic excepțional, imaginat de regretatul coregraf Hugo Wolff. Spectacolul tălmăcește într-o formulă modernă expediția Argonauților, cu eroii care l-au însoțit pe Jason în căutarea Lânii de Aur. O montare despre migrația oamenilor din vechime în căutarea gloriei, dar și a sinelui, transpusă în odiseea omului modern, care pleacă în căutarea unui loc unde să se poată exprima liber. Cuplul Iason - Medeea, Medeea I și dublul său, Medeea II, exprimă iubirea și lipsa ei, trădarea, făcându-se trimiteri și spre legenda Medeei, diferită de prelucrarea lui Euripide, potrivit căreia din teama de a nu-și pierde copiii, care ar putea fi uciși de popor, ca vlăstare ale unei străine, Medeea îi salvează prin sacrificiu, închinându-i Herei.
Dialogul scenic româno-coreean este fluid, armonizând două școli de teatru, două stiluri complet diferite. Dincolo de replici, rostite în română și coreeană, spectacolul folosește mijloacele dansului, comunicând prin plasticitatea mișcărilor bine executate, un dialog al trupurilor dincolo de cuvinte. Decorul este reprezentat de panouri albe și voaluri diafane, ce se zbat în bătaia vântului, ca efemeritate a universului uman, iar nisipul ce acoperă scena amintește atât de apă, fiind în același timp un simbol al abundenței, dar și al matricei, prin plasticitatea sa. Forma scenică, imaginea din trecut cu rădăcini în viitor, este întregită cu ajutorul eclerajului și al unui univers sonor fascinant. Actorii își construiesc personajele prin cuvânt și mișcare, cu ingeniozitate și fantezie: Mircea Silaghi (Iason), Andreea Tănase (Medeea), Oana Marcu (Medeea II), Radu Câmpeanu (Orfeu), Alex Iezdimir (Hercule), Euiryeong Lee (Mopsus), Cristian Olar (Castor), Hyeonggun Kim (Polux), Sanghoon Kang (Tatăl Medeei), Eunju Lee (Nanny), Taeyoon Kim (Regele din Korcula), Marie Shim și Liviu Cheloiu (Corifeii).
Colivia cu nebune (La cage aux folles), celebra comedie scrisă de Jean Poiret în anul 1973, este spectacolul cu care Teatrul Republican "Luceafărul" din Chișinău s-a întâlnit cu publicul brăilean. Folosind traducerea lui Adrian Solomon, regizorul Slava Sambriș creează o montare de succes, cu un umor efervescent. Deși a fost scris în anii '70, textul ilustrează o temă extrem de actuală - un cuplu de homosexuali ce are un băiat, este obligat să întâlnească un cuplu de părinți "tradiționali", deoarece băiatul a cerut-o în căsătorie pe fiica acestora. Cum tatăl fetei este un politician militant tocmai pentru morală creștină, lucrurile iau întorsături neașteptate, apar încurcături în ritm alert, confuzii, generând momente de un comic savuros în replică și situație. După cum mărturisește regizorul într-un interviu: "Spectacolul vorbește despre acceptarea dragostei în toate formele ei, abordează o temă modernă, dar contradictorie, și satirizează principalele vicii ale societății: snobism, superficialitate, incultură, modul în care oamenii comunică și are loc schimbul de informații, atitudinea și gradul de toleranță față de alte tradiții, alte culturi, felul în care se relaționează în cadrul familiei."
Textul este ofertant atât pentru inventivitatea conceptului regizoral, cât și în ceea ce privește rolurile. Astfel, actorii bine distribuiți își demonstrează pe deplin valențele comice și aptitudinile muzicale, într-un spectacol cu succes de public, interpretând cu haz: Gigi Tabarcea (George), Ion Liulica (Laurent), Ion Prisacara (Jacob), Victor Triboi (Mercedes, Languedoc măcelarul), Radu Canțîr (Zorba), Oleg Lungu (Francis, regizorul din culise), Emilian Crețu (Domnul Dieulafoi), Iraida Bobescu (Doamna Dieulafoi), Maria Anton (Andreea), Dorina Tataru (Simone) și o notă aparte pentru Ion Jitari, care excelează în personajul Albin.
Teatrul Municipal Baia Mare a prezentat spectacolul Delfini, montare prezentă și în alte evenimente de acest gen, de asemenea în FNT 2023. Drama familiei cu un copil cu dizabilități, și toate problemele ce decurg de aici, este întruchipată scenic de regizoarea Adina Lazăr, prin rescrierea piesei Singurătatea pietrelor de Flavius Lucăcel. Inspirat și din viața personală a regizoarei, spectacolul, conceput cu o delicatețe, cu o poezie aparte, ca paradigmă a dificultăților sociale întâmpinate nu numai de cel în cauză ci și de familie, devine răvășitor pentru cel care îl privește. Spațiul de joc, imaginat metaforic de Mihai Vălu, este spațiul închis al acvariului, ca semn al izolării sociale, dar și al expunerii inevitabile prin transparența lui, iar copilul autist este numit cu finețe "delfin". Paradoxal, delfinul simbolizeză regenerarea, inteligența, prudența, aici însă întruchipează atât universul special al acestor dizabilități, al persoanelor neurodivergente, cât și faptul că, în final, pentru a fi împreună, întreaga familie se metamorfozează simbolic în delfini. "Locul vostru nu e aici, ăsta e un loc de oameni normali, nouă ne e frică de el. Nu e vina lui, nici a voastră, dar cereți prea mult de la noi", afirmă vecinii despre Sandy - delfinul, singurul personaj care poartă nume, ceilalți fiind numiți generic - Mama, Tata, Sora, Vecina, Doctorița.
Regizoarea a orchestrat cu deosebită rigoare și simplitate dramatismul, amplificând prin aceasta puterea de sugestie a metaforelor. Raul Hotcaș (Sandy) folosește o paletă largă de nuanțe în construirea personajului, prin sunete și mișcări atent studiate și minuțios executate. Denisa Blag (Sora), Alexandra Sabrina Vanci (Mama), Eduard Bîndiu / Andrei Dinu (Tatăl) interpretează cu finețe și măsura potrivită, li se alătură Inna Andriuca (Doctorița), Sanda Savolszky (Vecina).
Livada, adaptarea după Livada de vișini de A.P. Cehov, spectacolul Teatrul Municipal "Matei Vișniec", este cea de-a doua prezență a regizorului Slava Sambriș în cadrul Festivalului brăilean. Montarea, despre care am scris cu ocazia premierei, a participat la mai multe evenimente festivaliere în ultimul timp, inclusiv în FNT 2023. Cu o ingenioasă viziune regizorală, Slava Sambriș imaginează Livada suceveană ca pe un magazin de antichități, care primește "marfă nouă", la începutul spectacolului, pentru a fi "sold out", la final; un magazin unde apar zeci de piese de mobilier, obiecte diverse, accesorii ale unui trecut imprimat în ființa personajelor, de care acestea nu se pot despărți. Materializarea livezii rezidă chiar în dimensionarea amintirilor, transpuse în mulțimea de obiecte cu puteri evocatoare, prin decorul alb-cenușiu, excelent reprezentat de scenograful Răzvan Bordoș. Grișa (cu dăruire și maturitate interpretat de copilul Mihai Ciobanu), copilul mort al lui Liubov Andreevna, e o prezență scenică aproape permanentă, un spectru încarnat al trecutului. De cealaltă parte, bătrânul servitor Firs (remarcabil construit de Emil Coșeru, actor invitat de la Teatrul Național "Vasile Alecsandri" din Iași), prin relația evidentă cu un trecut înfloritor, coordonează acțiunea prezentului ca administrator - om de serviciu. Momentele cehoviene se petrec printre piesele de mobilier, atmosfera fiind sugestiv întregită și prin proiecțiile video concepute de Mihai Nistor. Echipa de actori, Cristina Florea (Ranevskaya), Alexandru Marin (Lopahin), Răzvan Bănuț (Gaev), Clara Popadiuc (Varia), Iulian Burciu (Trofimov), Diana Lazăr (Ania), Horia Butnaru (Semionov), Cosmin Panaite (Epihodov), Delu Lucaci (Duniașa), Maria Teișanu (Charlotta), Bogdan Amurăriței (Iașa), și-a conceput sugestiv personajele, subordonându-se ideilor regizorale.
Evenimentul brăilean a cuprins și reprezentații la Sala Studio "Bujor Macrin". Teatrul "Jean Bart" din Tulcea a prezentat aici Caii la fereastră, celebrul text semnat de Matei Vișniec. Viziunea regizorală sugestivă a lui Vitalie Drucec, fidelă ideilor dramaturgului, esențializează tripticul, vorbind despre tema războiului, prin semne și simboluri, printr-un limbaj specific teatrului absurdului. Războiul nu își selectează victimele, spune spectacolul, ucide fizic sau la nivel psihologic, fără să aleagă. "Caii" pot simboliza pericolul permanent, amenințător, moartea, iar "fereastră", ca și ușa care se trântește, fac trecerea între interior și exterior, între cele două lumi. Prima secvență a piesei fixează anul 1699, cu pacea de la Carlowitz, prezentând dialogul dintre Mamă și Fiul său, în care aceasta îi oferă sfaturi inutile, absurde, pregătindu-i plecarea la război. A doua secvență se referă la anul 1745, cu pacea de la Breslau, dialogul absurd fiind întreTatăl, așezat într-un cărucior cu rotile, și Fiica acestuia. Ultima parte cuprinde evenimente din anul 1815, dialogul fiind între Soție și Soț, de această dată, războiul traversând veacuri, cu consecințe imuabile.
În text apar obsedant o serie de elemente simbol - bocancii, garoafele, calul, apa, aerul, ușa, iar Mesagerul, ca Înger al Morții, sosește repetitiv, la sfârșitul fiecărei părți, anunțând moartea celui plecat în război. Personajele nu au nume, fiind lipsite de individualizări - Mama, Fiul, Mesagerul, Fiica, Tatăl, Soția, Soțul. Precum în teatrul absurdului, personajele, antieroii, nu au identitate caracterială, dramaturgul Matei Vișniec subliniind că pot fi interpretați de aceiași actori. Scenograful Adrian Suruceanu, care semnează și conceptul proiecțiilor video, imaginează inteligent spațiul de joc și elementele scenice, în simbioză cu ideile spectacolului. Irina Naum construiește expresiv, bine diferențiat, cele trei personaje feminine, Mama, Fiica, Soția, cu măiestrie, sensibilitate și măsura potrivită a emoției. O secondează Cristian Naum, în Fiul, Tatăl și Soțul, nuanțând inspirat, diferențiind personajele prin alternări de ritm și reliefare iscusită a subtextelor. Mihai Gălățan, Mesagerul aducător al veștilor de pe front, întruchipează fără cusur un autentic Înger al Morții. Regizorul Vitalie Drucec a realizat un spectacol sensibil, o parabolă despre incapacitatea comunicării, a relaționării, a acceptării sfârșitului, a absurdității războiului.
Festivalul brăilean nu a uitat nici zona teatrelor independente. Cel mai nou teatru independent din Galați, cu un nume original - Teatru pe Țeavă - a adus brăilenilor spectacolul La chestiune, după texte de I. L. Caragiale, sub îndrumarea regizorală a lui Alexandru Dabija. La chestiune a fost propriu-zis spectacolul inaugural al teatrului, montare cu care a participat deja la mai multe evenimente festivaliere, în Brăila, Galați și Ploiești. Destinat sălilor de tip studio, spațiul de joc, conceput sugestiv de scenograful Daniel Divricean, imaginează un colț de cârciumă, cu două mese și scaune, ce amintesc de vremea lui Nenea Iancu, iar costumele negre, cu cămăși albe, cravată și pălării asortate, nefiind fixate într-un timp precis. Textul, realizat de regizorul Alexandru Dabija, cuprinde în mare parte replici din textele lui Caragiale, precum Ultima oră, Cadoul, Amicii și altele, conținând însă și unele chestiuni mai contemporane. Cu tușe ionesciene, spectacolul debutează cu discuția aflată în toi, stropită din plin cu bere. Se citesc știri din jurnale și mica-publicitate, se gândesc la viitorul "țărișoarei ăsteia", imparțiali, ca tot românul. Dialogul trimite treptat spre dezarticularea limbajului din textele ionesciene, spre aberația comunicării din teatrul absurdului. Afumați serios, trec de la un subiect la altul, de la criză și faliment la patriotism, la recolta admirabilă de rapiță, porumb, cânepă, la datoriile din septembrie, octombrie, și altele, frazele din ce în ce mai incomplete, cuvintele din ce în ce mai greu de rostit, până ce vacarmul devine general, amintind de scena finală din Cântăreața cheală. Actorii, Răzvan Clopoței (Mache), Vlad Ajder (Nae Stasache), Ionuț Moldoveanu (Lache) și Ștefan Forir (Nea Nae), bine coordonați de Alexandru Dabija, formează o echipă unitară, construindu-și personajele expresiv, cu ludicitate, inventivitate, coerență și măsura potrivită, reușind o montare cu mult haz, de la care publicul pleacă binedispus. (Puteți citi mai mult despre acest spectacol în articolul Un Caragiale cu tușe ionesciene)
Conferința, "Cum și de ce se ratează un rol?" , susținută de criticul de teatru Călin Ciobotari, a subliniat, din perspectiva criticului, câteva direcții nefavorabile, care pot duce la ratarea unui personaj. În teatru nu există adevăr absolut, fiind o artă mai degrabă a imprevizibilului, spune criticul, un actor nu are nevoie numai de talent, fără cultură generală și teatrală, fără un regizor care să îl distribuie corect și să îl călăuzească, fără capacitatea actorului de a-și asuma credibil personajul, există riscul ca acesta să rateze rolul. Apoi, esențiale devin și relaționarea cu partenerul de replică, dar și cu personajele din planul secund, relaționarea cu spațiul scenic, cu elementele de recuzită, cu costumul, lumina sau muzica.
Festivalul Internațional de Teatru și Arte Performative a reușit și la acestă ediție să aibă un public numeros, a reușit să stârnească aplauze, emoție, lacrimi sau hohote de râs. Managerul instituției, Radu Nichifor, împreună cu echipa care l-a ajutat, au reușit să demonstreze, încă o dată, că teatrul are rolul și locul său de necontestat într-o comunitate!