decembrie 2023
Festivalul Internațional de Teatru și Arte Performative, Brăila, 2023
Cel mai nou teatru independent din Galați, cu un nume original, Teatru pe Țeavă, a adus la Festivalul Internațional de Teatru și Arte Performative, Brăila, 2023, spectacolul La chestiune, după texte de I. L. Caragiale, sub îndrumarea regizorală a lui Alexandru Dabija. Înființat din inițiativa actorului Răzvan Clopoțel, care și-a pus la dispoziție propriul imobil, dotat cu cele necesare pentru un autentic sediu al teatrului, respectiv spațiul de joc și cel destinat spectatorilor, instituția îi mai are ca "breslași" pe actorii Vlad Ajder, Ionuț Moldoveanu și Ștefan Forir.

La chestiune a fost propriu-zis spectacolul inaugural al teatrului, montare cu care au participat deja la mai multe evenimente festivaliere, în Brăila, Galați și Ploiești. Destinat sălilor de tip studio, spațiul de joc, conceput sugestiv de scenograful Daniel Divricean, imaginează un colț de cârciumă, cu două mese și scaune, ce amintesc de vremea lui Nenea Iancu, costumele negre, cu cămăși albe, cravată și pălării asortate, nefiind fixate într-un timp precis. Textul montării, realizat de regizorul Alexandru Dabija, cuprinde în mare parte replici din textele lui Caragiale, precum Ultima oră, Cadoul, Amicii și altele, conținând însă și unele chestiuni mai contemporane.


Cu tușe ionesciene, spectacolul debutează cu discuția aflată în toi, stropită din plin cu bere, despre chestiunea teatrului și a culturii în România, în comune-urbane sau în urbe-comunale, despre subvențiile lor și cine ar trebui să le conducă, se trece apoi la stringenta problemă a alăptării copiilor de către propriile mame, la statul care stă cu mâinile în sân, nepasător la alăptarea viitorului nostru, cel puțin 5-6 ani din viață. Se citesc știri din jurnale și mica-publicitate, ajungându-se la necesitatea introducerii pedepsei cu moartea: "Patriotism nu mai e, nu se mai alăptează, Guvernul nu e bun, trebuie introdusă pedeapsa cu moartea!" Fără a fi implicați în politică se gândesc la viitorul "țărișoarei ăsteia", imparțiali, ca tot românul. Dialogul trimite treptat spre dezarticularea limbajului din textele ionesciene, spre aberația comunicării din teatrul absurdului. Zvonistica este asigurată de Nenea Nae, care aduce noutăți despre teme inventate - italianul, bulgarul, războiul - dând pe gât, pe nerăsuflate, sticle întregi de bere, plecând apoi grăbit, după ce sunetul unui telefon imaginar, la care vorbește șoptit în pălărie, îl cheamă spre alte chestiuni.


Tema ionesciană a proliferării materiei rezidă în mulțimea sticlelor de bere, care se îngrămădesc pe cele două mese, sticle pe care cei patru bravi patrioți la golesc în crescendo, dialogul, și el în crescendo, fiind din ce în ce mai aberant. Afumați serios, trec de la un subiect la altul, de la criză și faliment la patriotism, la recolta admirabilă de rapiță, porumb, cânepă, la datoriile din septembrie, octombrie, și altele, frazele din ce în ce mai incomplete, cuvintele din ce în ce mai greu de rostit, până ce vacarmul devine general, amintind de scena finală din Cântăreața cheală: "Ce e azi, nu era pe vremea fanarioților! [...] Bugetul e făcut să-l sugă bampirii! Hai, noroc! Pentru țărișoara noastră! Vivat, România!" Intonează în final "Ginta nobilă latină", întrebându-se nedumeriți ce mai au de făcut. Răspunsul este tot unul ionescian, cu degetul la gură șoptesc toți patru "Șșșșșt!".

Actorii, Răzvan Clopoței (Mache), Vlad Ajder (Nae Stasache), Ionuț Moldoveanu (Lache) și Ștefan Forir (Nea Nae), bine coordonați de Alexandru Dabija, formează o echipă unitară, construindu-și personajele expresiv, cu ludicitate, inventivitate, coerență și măsura potrivită. Umorul riguros dozat, cu precădere în ilustrarea beției în crescendo, micile gaguri, ruperile de ritm sugestiv realizate, construiesc o montare cu mult haz, de la care publicul, după o oră de râs, pleacă binedispus.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus