La modul propriu, mult pomenitul bazin, intrat în toate analele revoluției, a "găzduit", timp de aproape 40 de zile, suspecții arestați vrac, sau unul câte unul - care cum s-a nimerit; în total peste 500 de oameni. Decizia a aparținut "genialului conducător" al luptei pentru libertate și dărâmarea tiraniei, un colonel denumit în film - nu care cumva să se supere, de pe lumea cealaltă - Aurel Dragoman. Consider necesar, din respect pentru cititorii care au văzut filmul giurgiveano-sibian, să adaug câteva amănunte faptice, esențiale pentru înțelegerea, cât de cât, a poveștii. Ca jurnalist la România liberă, am avut norocul și privilegiul de a le culege, direct de la unii dintre cei implicați, în cadrul unei investigații jurnalistice riguroase și cinstite, făcută în nov-dec 1999 chiar acolo, în orașul de Sub Arini.
Colonelul respectiv se numea Aurel Dragomir. Făcuse parte din Direcția II a temutei Securități, cea axată pe paza și protecția demnitarilor. Cu ceva timp înaintea evenimentelor, individul fusese trecut la Armată, în calitate de comandant al garnizoanei (UM 01512). Cunoscătorii erau de părere că respectiva mutare avea în vedere securizarea (da, luați-o în ce sens vreți) lui Nicu Ceaușescu, pe atunci șeful județului și programat succesor al lui tac-su. Tipul era, așa cum l-a descris un material publicat în ziarul Adevărul, "omul instinctelor. Plânge când este dărâmat, țipă când se enervează. E lipsit de diplomație." Înainte de Revoluție avea o notă în dosar în care se specifica faptul că are ieșiri destul de "nașparlii". Portretizare exactă, o pot confirma din aceeași ipostază de jurnalist. Sincer și apucat, același Dragomir avansat Dragoman, se confesa fără nici o jenă: "În tinerețe l-am băgat pe unu' în p.... mă-sii fiindcă se trecuse pe un tabel deasupra mea, deși, după grade, eu eram mai mare", aspect care, cred eu, ar fi putut fi reținut în portretizarea personajului; idee care l-ar mai fi scos, cât de cât, din schematismul gros cu care l-au înzestrat scenariștii Cecilia Ștefănescu și Tudor Giurgiu. Ei bine, nu sunt singurul care crede că diversiunea de la Sibiu a avut în vedere și caracterul isteric, binecunoscut, al locotenent-colonelului pus mai mare peste foștii lui colegi, peste armata întregului oraș și peste orașul însuși. Ca să explic, mai clar, de unde a început toată nebunia de la care pornește filmul: cei de la "Interne" aveau sediul peste drum de unitatea militară a lui Dragomir - o clădire a Miliției, alta a Securității. În dimineața de 22 decembrie, când au văzut că represiunea "la bucată" nu mai face față situației din stradă, băieții s-au baricadat în sedii și i-au cerut colegului lor "băi Aurică" să-i protejeze cu un cordon de soldați (așa cum i-au amplasat și așezat, în fața Sălii Palatului, la premieră, organizatorii lansării). De acord. Aceștia - trupeți recrutați în octombrie '89 - au fost desfășurați de-a lungul gardului, cu spatele la obiectivul apărat și cu fața spre unitatea-mamă. La un moment dat, un foc de armă tras din spate a ucis unul dintre acești soldați. Cine și de unde l-a tras? Mister vechi, neelucidat de 33 ani. Un fost adjunct al Miliției îmi mărturisea, zece ani mai târziu, că, printre acei tineri ostași era și nepotul lui de soră, pe care îl aranjase să facă stagiul militar acasă. Deci, spunea el, nu eram nebun să dau ordinul ucigaș. S-a mai vorbit, de atunci încoace, despre niște teroriști aflați pe blocurile din spatele clădirilor MI și care ar fi putut-o face. Însă pretenția / alegația că aceștia ar fi fost îmbrăcați în combinezoane negre (teroriștii se camuflează, nu ies ca la fotograf, să fie bine văzuți și să iasă frumos în poză) scade până aproape de zero cota de credibilitate a aserțiunii. Dar, adaug eu, în sutană neagră era îmbrăcat un popă din Rășinari - și pe care autorii filmului l-au ratat - cocoțat taman pe acoperișul Casei de Cultură din centru și cu un pistol automat în mână; dar nici dracul (cu atât mai puțin Dumnezeu) nu ar fi plimbat glonțul pe străzi și printre clădiri, ca să-l ucidă pe bietul ostaș - poate, și el, erou al aceleiași Revoluții? Deci, o diversiune suficientă spre a-l scoate rău din țâțânii vestiți pe Dragomanul Dragomir care a ordonat, mintenaș, represalii. Milițienii (din care au murit atunci vreo zece) și securiștii (din care n-a murit nici unul, dovadă plăcile comemorative, în care fotografiile celor căsăpiți dragomiric au fost trucate, fiindu-le înlocuite uniformele de milițieni și puse altele, de polițiști!) au strigat că se predau și au cerut azil politic (că tocmai se-ntorsese roata) la colegii militari de peste drum. Una le-a aprobat același șef la telefon și alta a făcut când aceștia s-au apropiat, chiar cu mâinile ridicate, acuzându-i că ar fi atacat mișelește Armata! Scenariu repetat, parcă, și prin alte orașe...
Din păcate, aceste informații nu apar sau nu sunt lizibile în brambureala de bubuituri și fumigene (bietul Sergiu Nicolaescu, cred că i-ar fi lăsat gura apă), tăiate apoi "în carne vie" și în ritm de rafală la montaj. Mai apare, vag, pe undeva, un tânăr inept / abulic / angelic nimerit pe la Revoluție asemenea Saftei din Conu Leonida față cu reacțiunea. Dacă ar fi aprofundat datele acestui civil (personaj real, se numea Nicușor C. și a fost inculpat ca al treilea terorist în proces, alături de ofițerii Dragomir și Tobă) scenariștii și-ar fi îmbogățit opera cu alte amănunte definitorii pentru climatul de la vremea respectivă: respectivul fusese respins la recrutare, în toamna aceluiași an, pe motiv de "debilitate mintală". Jignit și supărat de o asemenea discriminare, el s-a prezentat-glonț când s-au împărțit revoluționarilor arme și căști metalice. Apoi, s-a dus la fotograful din centru, i-a ordonat să-l tragă-n chip (ipostază marțială de super-ostaș, ce p...ana lui?), după care s-a postat în intersecția din centru, începând să măture cele patru direcții stradale cu rafale de mitralieră. La fel de strict autentic. Cum să nu te fălești tu, procuror, cu asemenea terorist capturat viu?...
Dar, normal, realizatorii au ales să selecteze datele realității, ca și o serie de aspecte conexe la fel de reale - dar asta îi privește direct. Tendința lor pare să fi fost de a re-crea haosul de atunci, alternând balamucul de pe străzi cu drama celor aruncați de-a valma în bazinul de înot, la "înmuiere și răcoreală". Sunt schițate câteva individualități care mobilează planul secund și refac obiceiurile: izbucniri, mișto-uri, văicăreli, disculpări, îmbrânceli - dar și primele mici înțelegeri pe stil nou, menite să-i scoată basma/le curată/e. Mi-au plăcut anumite detalii sufletești sau tablouri ex-centrice (excelent Marius Manole în secvența frumoasă a medicului care tratează bolnavi, nu funcții și grade). La fel de umană este și apariția Mirelei Oprișor în rolul ofițeresei care vine să se predea de bună voie, cu tot cu pistol.
Ca semnificație generală, acel insolit loc de recluziune devine bazinul de colectare a noilor cadre de pază a libertății și făurire a democrației. Anchetele de măsluire a faptelor, urmate de eliberarea autorilor curg fără grabă, fără convingere, fără rușine și, bineînțeles, fără adevărul acela urlat în toată țara: "Cine-a tras în noi?". Edificatoare este secvența în care securistul Stănese (un mic moștenitor, zis și Pilat din Cibin) se spală îndelung pe mâini, la un firicel de apă incertă, într-o chiuvetă (versiunea redusă a celebrului bazin) care a adunat pe margini, din vremurile celelalte, slinoșenia de necurățat. Ei, și? A intrat terorist, iese mai curat, mai uscat... Și bun de "la loc comanda!"
Cu dorința declarată de a reconstitui acele zile și de a risipi - în măsura (im)posibilului - măcar unele dintre perplexități, pelicula poartă o patină șters-întunecată, deloc atrăgătoare și nu absolut convingătoare - a acelor zile trecute, într-un oraș precum Sibiul, a cărui vechime reprezintă un veritabil blazon. Din experiențe fotografice trecute, mă gândesc că, poate, transpunerea pe peliculă alb negru și cu o granulație mare ar fi ajutat la crearea atmosferei și la senzația unei detașări de planul real.