După ce am văzut filmul lui Alexandru Solomon intitulat - foarte inspirat - Arsenie. Viața de apoi, mă hotărâsem, cu un amestec de jenă, regret și amărăciune personală să nu scriu nimic despre el. Să-l las în plata Domnului, cum se spune. Sunt un admirator constant al regizorului, apreciind filmele sale de până acum drept niște reușite. Mai ales Kapitalism - rețeta noastră secretă și Ouăle lui Tarzan le consider cu adevărat formidabile - în primul rând prin știința și abilitatea de a stimula personajele supuse analizei / investigației documentar-cinematografice să se auto-dezvăluie. Există în acele bijuterii documentare o finețe a ironiei, un talent rar întâlnit de a face obiectul observației să-și arate adevărata față, dându-și (cum se spune) cu firma-n cap. Totul cu mimarea perfidă a unei neutralități regizorale fals binevoitoare, oferindu-le subiecților iluzia că ar fi admirate și nemurite, prin intermediul peliculei cinematografice care îi arată așa cum sunt dumnealor. Ei nefiind deloc niște îngeri, apți să parvină la panoul de onoare al istoriei, ci doar niscai șmecheri, dacă nu chiar escroci, oricum impostori grosieri, al căror numitor comun rămâne, sub spoiala - atent tocmită, dar dizolvată de demersul filmic - doar ipocrizia unsuroasă de fanfaroni jalnici.
Cred cu tărie în valoarea de creator de film și comentator al cotidianului pe care o are și o afirmă Alexandru Solomon. Mai mult decât atât, am fost absolut de acord cu demersul său civic de a protesta public, acum vreo 6 ani (în 2017, când Sinodul BOR l-a invitat la pupăciuni pe care, poate, le regretă acum, pe patriarhul KGB-ist al Rusiei, Kiril zis și Rolex) împotriva acestei asocieri necuvenite și nedemne pentru o biserică autocefalăcare face din promovarea și supunerea în fața naționalismului virulent, un stindard deloc creștinesc. Alexandru Solomon, protest la Patriarhie: Am vrut să fac un dar de sânge și de bani în memoria tuturor victimelor represiunii comuniste .Dar, în fine, asta e treaba Bisericii, uneori încurcată în meandrele concrete ale dialecticii...
Și a venit acest mult așteptat Arsenie. Viața de apoi... O spun deschis: o nereușită sub aspect cinematografic, căci autorul n-a mai găsit resursele, mijloacele și nici abilitatea de a scoate de la protagoniștii ceea ce el voia să vadă, să audă și să filmeze. Din câte am auzit din partea unui om serios și riguros cum este regizorul Nicolae Mărgineanu (prieten și chiar colaborator apropiat, la un film), Solomon nu a precupețit eforturile în acest sens. El s-ar fi infiltrat cu perseverență și curiozitate printre pelerinii devotați cultului Arsenie Boca, încercând să observe și demonteze mecanismul fanatismului lor. Doar că... de data asta nu i-a ieșit stratagema. Altul, în locul său, s-ar fi oprit, lăsând altora sarcina sau șansa de a clarifica structura și mecanismul unei mișcări pseudo-spirituale, extrem de controversate și chiar contestate, inclusiv la nivelul BOR, instituție care refuză, totuși, să dea curs insistențelor zgomotoase venite din partea adepților de a-l sanctifica pe cel în cauză. O fi știind ea de ce...
De altfel, privind datele biografice ale personajului aflat în discuție, pare limpede că acesta a slujit biserica, așa cum a considerat de cuviință, alunecând în păcatul de a susține, în perioada ei de creștere, Mișcarea Legionară, cu tot ce a plasat aceasta sub faldurile unui naționalism belicos și violent, culminând cu un lanț de crime impardonabile. Ca atare, prelatul a făcut obiectul unor repetate și (totuși) destul de scurte anchete, primind apoi - după eliberarea sa de la Canal - chiar misiunea de a combate, pe linie apostolic-monahală, religia greco-catolică și a sprijini lupta mizerabilă de convertire cu forța a preoților aparținând respectivei confesiuni. Să recunoaștem cinstit: avatarurile ieromonahului Arsenie Boca au fost, totuși, minore în raport cu suferințele fraților de credință creștină uniți cu Roma ori cu a altor deținuți politici: câteva scurte rețineri în arest, pesemne ceva declarații date acolo (?...), și iarăși liber, așa cum altora ca el nu li se prea întâmpla. Iar parascoveniile, larg răspândite printre șoșoci și a(i)uriți, privind așa-zisa evadare, timp de câteva ore de la Canal, cu o iluzorie prezență fizică la înmormântarea mamei, nu pot fi taxate decât aiureli fără nici un temei real. Asta cel puțin pentru oamenii normali la cap.
Dar, Solomon a pornit să priceapă de unde toată această "modă adulatorie" și s-a încăpățânat să arate cu degetul ceea ce, deocamdată, nu se poate nici vizualiza, nici cuantifica: de la fanatism la lipsa de logică și la agramatismul corifeilor. Am înțeles că el ar fi dorit să ridiculizeze nu figura eroului, ci ansamblul manifestărilor de adulație exacerbată, revărsate zgomotos, uneori chiar indecent, de niște adepți ale căror limite intelectuale îi descalifică fără prea multe eforturi de a le explica substratul. De aceștia își bate joc regizorul, nicidecum de Arsenie Boca. Și totuși, nedreapta caricaturizare a acestuia este grosieră și deranjează orice om decent, cu simțul măsurii.
În lipsa unor reacții sau declarații autentice, el a înscenat un fel de panaramă, pe alocuri penibilă, cu niște creaturi plătite să se scălămbăie la cerere, să-și dea cu presupusul lor jalnic, într-o jenantă încercare de reconstituire a netemeiniciei mitului. Singurele elemente autentice au fost câteva citate din "operele" Securității, care turnătorii de două parale, care referințe inept-agramate ale anchetatorilor ce se sileau fără spor să-și "aducă aportul" la incriminarea (și aceea, destul de superficială) a ieromonahului. Dacă e să fim realiști și riguroși, influența duhovnicească și chiar spirituală a acestuia a fost cel mult nesemnificativă, omul trăindu-și în liniște ultimii ani ai bătrâneții, după ce pictase - fără nimic ieșit din comun, sub aspect artistic - câteva biserici. Asta a fost... cât a fost. Respect pentru toate cele bune săvârșite și Dumnezeu să-l ierte!
Dar de unde isteria actuală, cu pelerinaje, închinăciuni și gălăgia nepotrivită pentru sanctificarea sa? Greu de spus. Asta a încercat să afle și Alexandru Solomon. Și, cum nu a izbutit, omul a recurs la butaforii adesea penibile, cu costume și deghizări grotesc-puerile, ce aruncă tot demersul său cinematografic într-un derizoriu, adesea penibil. Așa ceva nu se face! Pe bună dreptate, rezultatul rămas pe peliculă, oscilând între precar, ridicol sau chiar scandalos, a stârnit reacții deloc favorabile, de la o îngăduitoare stupoare, la jenă și scandal. Asta e... n-a ieșit pasiența. Iar tămbălăul, în loc să se domolească, uite că se continuă cu și mai mare înverșunare propagandistică. Asta spre satisfacția lucrativă a unei industrii rentabile, bine pusă la punct, specializată în organizarea de pelerinaje la mânăstirea Prislop, spre fericirea foștilor șomeri din sucombata industrie siderurgică de la Hunedoara și Călan, care au reînviat material pe baza camerelor închiriate, a pensiunilor, cafenelelor și altor stabilimente turistice. Da, acesta chiar că este "miracolul" ce i se poate atribui cultului exacerbat al părintelui Arsenie. Altfel, e numai chestie de credință - oarbă, fanatică, cum vreți să-i spunem.
Cât despre indignarea regizorului Nicolae Mărgineanu - este de înțeles. O dată, prin pioșenia consecventă și adevărată cu care acesta și-a închinat opera cinematografică de după 1989 memoriei și suferințelor îndurate de zeci de mii de victime ale represiunii comuniste. Apoi, să nu uităm că același apreciat regizor a avut un părinte (profesorul universitar de psihologie Nicolae Mărgineanu) care a petrecut, absolut inocent, 16 ani neîntrerupți în temnițele comuniste - om de o moralitate, o demnitate, un curaj și o noblețe sufletească, cu adevărat de sfânt. Dar traiectoriile celor două personaje nu suferă, sub nici un aspect, vreo comparație. Frumos din partea regizorului Mărgineanu că ia atitudine, chiar dacă o face, poate, cu supra-indignare. Totuși, orice regizor de film uzează, într-un fel sau altul, la un moment dat, de trucurile specifice. Unii reușesc să convingă; alții - câteodată - nu. Ba chiar deloc. Din păcate...
Salut curajul de care au dat dovadă organizatorii Festivalului de Film Documentar ASTRA de la Sibiu, refuzând indicațiile Arhiepiscopiei locale de a exclude pelicula din festival. Personal, nu cred că acesta aduce vreo atingere serioasă imaginii, deja supra-consolidate, a personajului evocat. Iar publicul, îndeobște avizat, care frecventează manifestarea, va ști - sunt convins - să aprecieze cum se cuvine tentativa (neizbutită, după părerea mea) a regizorului Alexandru Solomon.