Prietenii de poveste - Între revoluții

Între revoluții este o închipuire poetică, ficționalizată, a legăturii dintre două studente la medicină în București: Zahra, o iraniancă și Maria, o româncă. Zahra ar fi plecat înapoi la Teheran exact în ajunul revoluției din 1978 care l-a îndepărtat de la putere pe șah pentru a-l instala pe Ayahotallahul Khomeini. Maria ar fi rămas acasă, în România, ar fi terminat facultatea pentru a fi apoi repartizată într-un colț uitat de lume, departe de București. De acolo, ar fi venit la București, doar pentru a trăi și mai apăsător dictatura și spiritul ei impus de obediență. În tot acest timp, Zahra ar fi participat la entuziasmul revoluției alături de tatăl său, o figură implicată politic, pentru ca apoi să trăiască dezamăgirea prăbușirii Iranului, o țară cu populație educată, parțial europenizată, în prăpastia fundamentalismului islamic. Și-ar vedea nu doar drepturile ca femeie liberă distruse, dar ar suferi și din dispariția pe motive politice a tatălui său. Condițional-optativul de mai sus indică verosimilitatea celor două destine, nu atât veridicitatea lor.
 

Scrisorile scrise de Lavinia Braniște (și citite în off de Ilinca Hărnuț și Victoria Stoiciu) au o cursivitate și o emoție a prieteniei aparte, la limita homoerotismului. Dragostea celor două fete străbate continentele, hrănită de legătura tinereții, dar lipsită, tragic, în același timp, de împlinirea maturității.

Scrisorile sunt însoțite cu imagini de arhivă și îmbinate cu o migală și o măiestrie artistică deosebite. Remarcabil este momentul în care Zahra se plânge de presiunea poliției politice secrete, de oamenii în negru care o supraveghează și care îi aduce aminte de aceeași supraveghere secretă și abuzivă pe care o simțise în România. Vlad Petri însoțește toate aceste mărturisiri cu cadre în care diverși bărbați privesc, din mulțimi indiferente, direct în cameră. Efectul este năucitor, pentru că ai senzația unei nenaturale, aproape demonice, treziri a acelor persoane. Iar efectul de montaj este cu atât mai puternic cu cât realizezi că, de fapt, acei oameni erau cei supravegheați de camera de luat vederi, ei înșiși realizau că sunt obiectul monitorizării, iar tu, din audiență, realizezi că ești urmăritorul fără voie, peste timp, al acestora.

La rândul său, Maria nu ar trăi, pentru moment, vremuri atât de turbulente. În schimb, România sa se va scufunda în dictatura cenușie, săracă, înfrigurată și rea a ceaușismului. Odele conducătorului iubit vor părea rupte din eternitate, în timp ce mizeria cuprinde din ce în ce mai mult țara.

Într-o secvență memorabil montată, Vlad Petri întrerupe la un moment dat sonorul tuturor acestor aclamații, lăsând să curgă diverse fragmente ale unor manifestări comuniste fals adulatorii. În același timp, încetinește viteza acestora, ceea ce întărește senzația falsității acestora, lipsei de convingere în recitări, cântece și dansuri. Apoi, deodată, se aude un vâjâit și apoi vuietul furios al mulțimilor scandând "Jos Ceaușescu". Alternanța slow-motion, liniște și apoi tunetul revoluției reprezintă o exemplificare sintetică, prin mijloace cinematografice, a liniștii dinaintea furtunii ce a caracterizat anul 1989, așa cum mi-l amintesc eu, cel puțin.

Cumva, cele două prietene trec prin aceleași faze ale dictaturii, a emoției răzvrătirii, a entuziasmului eliberării și a noului început, pentru a sfârși rapid în dezamăgirea ce urmează dezghețului, sau chiar în noul întuneric în care stăpânii sunt schimbați, dar la fel de răi și asupritori.

De altfel, interesul lui Vlad Petri pentru recuperarea memoriei unor destine personale, dar și pentru explorarea acestora în cadrul unor contexte istorice mai largi, inclusiv prin abordarea unor subiecte sensibile se vede clar. Din prima categorie face parte scurtmetrajul Cerbul a trecut prin fața mea (2020), o rememorare a relației sale cu propria bunică. Mult mai încărcat de conștiință politică este Același vis (2021), care explorează fricile și ezitările unui soldat român în misiune în Afganistan.

Între revoluții nu este documentarul clasic care îți arată ceea ce a fost, care îți predă istoria de pe piedestalul unui academician. Imaginile sale sunt reale, smulse din buletinele de știri ale acelor vremuri, iar momentele istorice la care face referire sunt și ele veridice. În schimb, Vlad Petri umanizează toate aceste momente, le închipuie prin intermediul unor personaje verosimile, care sunt conștiința vie a acestei istorii. Reușita sa este să îmbine într-un puzzle perfect aranjat frânturi din istoria recentă cu gânduri frânte ale unor personaje imaginate, pentru a recompune epoci și dezamăgiri, destine și opresiuni.