Două jucării - Nem volt igazi szerelem / Never In Love la Astra Film Festival, 2023

Acest film, Nem volt igazi szerelem / Never In Love, de doar 14 minute - subintitulat. 52 év hűség / 52 Years of Faithfulness - adună în el enorm de multă tristețe, duioșie și resemnare. Dar, paradoxal, și un anume optimism.

Ce se întâmplă în el? După 52 ai de conviețuire, doi bătrâni de etnie maghiară din Transilvania îi istorisesc regizoarei Ibolya Simó povestea căsniciei lor ciudate, pe undeva asimetrice, dar străbătută, și azi, de o imensă și dureroasă tandrețe.


Octogenarul Josef a alergat, o viață întreagă mii, poate zeci de mii de kilometri. Și acum continuă să o facă. Sportiv pasionat, a reușit să câștige o mulțime de competiții; maldărul de medalii, păstrate cu mândrie, depun mărturie pentru perseverența și abnegația lui, răsplătite în succese sportive. Nici nu mai contează nivelul sau amploarea întrecerilor; important rămâne că acestea chiar au fost. Iar triumfurile personajului (mici, mijlocii sau poate mari - regizoarea are decența să nu se piardă în amănunte, poate că nu întotdeauna binevenite) aruncă o lumină crudă, dar totuși strălucitoare în "crepuscularitatea" ei. Nevasta a stat acasă, a crescut copii, l-a așteptat să se reîntoarcă. Iar el a făcut asta, întotdeauna. Neoprit de un handicap major care l-a marcat de la o vârstă fragedă: nu aude și nu se poate exprima verbal cât de cât coerent - urmare a unei bombe căzute în apropiere, în copilărie, și care nu l-a omorât, mulțumindu-se doar să-l schilodească ireversibil.

De ce a fugit, cu atâta înverșunare, omul acesta? Mi se pare decentă lipsa, în film, a unei asemenea întrebări crude, minor-reportericești. Ne lasă pe noi, privitorii, să-i înțelegem substratul. Iar asta este o dovadă de încredere în spectator, în discernământul lui. Câteodată, poate fugi de tine însuți; sau de amintiri; sigur de alte neputințe. Important este că te întorci. Căsnicia nu a fost scăldată în lapte și miere - o recunoaște, cu sinceritate, consoarta. Motive - sumedenie. Și iarăși... trecem peste ele; nu este nici agreabil, nici util sau sănătos a scotoci printre cauze mărunte. Așa-i viața. Ea l-a înțeles, l-a respectat... l-a și bombănit, firește. Dar l-a așteptat, l-a îngrijit și ocrotit familial... așa, ca pe omul ei. Important e că au mers înainte. Azi, stau amândoi într-o căsuță modestă, învechită, dar curată și ordonată, mai mult decât gospodărește. Bombănelile nu sunt lipsite de tandrețe. Evocările fragmentate... firmituri de întâmplări trecute, dar care, totuși, nu se uită; și ăsta e cel mai important lucru.

Asimetria doare, din ce în ce mai tare: el un infirm al auzului și vorbirii; ea - greu deplasabilă, doar pe traseul masă-pat, cu cadru metalic ajutător și cu cicatricile unei operații chirurgicale la sistemul locomotor. Cu toate astea - "jucăriile (aproape) stricate" continuă să se sprijine, chiar cu inevitabilele ciondăneli, și acelea, tot de-o viață. Atâta căldură emană interacțiunea lor în momentele de dificultate, încât rămâi mut și te întrebi: până la urmă, ce este și cum se manifestă adevărata dragoste? Nu ți se servește ție, spectator, un răspuns: nici clar, nici formal. Dar rămâi realmente impresionat de această poveste înduioșătoare, ce durează de mai bine de o jumătate de veac.