Cine spune că Tudor Giurgiu nu face nimic la TVR merită 25 de castane în cap. Cine susţine că TVR 2 nu încearcă să-şi schimbe substanţial identitatea şi perspectiva de abordare merită alte 25. În total, 50 de castane pentru cîrtitori. Proiecte care au fost amînate ani de zile îşi găsesc în acest moment locul şi rostul în grila programelor TVR. Şi le-ar fi găsit de mult dacă ar fi existat oameni capabili să le înţeleagă importanţa şi să mizeze pe ele. Să-şi asume, cu alte cuvinte, un risc, care, pînă la urmă, nici nu este chiar atît de mare. E nevoie doar de o minimă conectare la fermentul cultural din jur ca să nu prelungim fenomenul atît de bine cunoscut nouă, cel al defazării. Ei bine, din acest punct de vedere, TVR 2 devine imaginea teatrului nostru.
Un proiect inteligent - INDEPENDENT -, singular în lumea culturală tvr-istică mult prea scrobită, este cel iniţiat de Radu Iordănescu şi echipa de profesionişti cu care a lucrat la punerea lui în practică. Teatrul independent este de multă vreme un jurnal online al celor mai intime transformări la nivelul receptării neanchilozate. A reuşit să-şi formateze un public al lui şi să propună o estetică a apropierii de care cei mai mulţi dintre regizorii care montează aici ţin seama. Iar Teatrul LUNI este greul independenţilor. Are tot ce îi trebuie ca să fie în top: regizori fideli spaţiului, actori care joacă aici cu o plăcere vizibilă în implicarea lor, un cîine inteligent, care ar putea să facă cele mai pertinente cronici, şi un Voicu uneori enervant de deschis la tot ce îi propui. Cu alte cuvinte, nu e deloc întîmplător că Radu Iordănescu s-a gîndit să-şi înceapă proiectul cu acest loc, unde poţi să alternezi un cocktail Virgin Mary cu una bucată curvă singer-iţă de operă (din Oase pentru Otto, fireşte) şi cu alte bucăţele bune de teatru. Nu e vorba de o preluare a spectacolelor pentru televiziune, ci de un concept teatral care contextualizează montarea, fiind realizat şi cîte un making-of.
Aşa că, în ultima miercuri din fiecare lună, la 22.30, benoclaţi-vă pe TVR 2, pentru că veţi vedea un calup de spectacole cum rar aveţi ocazia să vi se servească în sălile de teatru cu pluş. În sălile acelea flauşate care păstrează mereu distanţa. Apoi, cu siguranţă, o să mergeţi să vedeţi aceste spectacole live. Vă garantez că merită.
Proiectul a debutat pe 29 martie 2006 cu cel mai bun spectacol de la Teatrul LUNI din ultima vreme: The Sunshine Play de Peca Ştefan, în regia Anei Mărgineanu, cu Isabela Neamţu, Cosmin Seleşi şi Daniel Popa. Piesa copilului teribil al dramaturgiei româneşti contemporane, young & smart, a obţinut premiul pentru Best Play - Relationship Drama la London Fringe Report Awards 2006.
The Sunshine Play este un text scris special pentru cei trei actori din distribuţie, cu spicuiri din propriile lor experienţe, pe care Peca le dramatizează ca la carte. Pe acoperişul unui club bucureştean (oare care?) sînt suspendate trei poveşti intersectate. Un bulgar marca Varna, cu un accent englezesc frust pe care Cosmin Seleşi îşi joacă personajul, in love with o româncă nesigură (să se căsătorească sau să nu se căsătorească?), se întîlneşte cu un alt român plecat trei ani în Columbia şi revenit acasă. The Sunshine Play excelează în granularea tensiunii pe replică şi în construcţia fără fisură a situaţiilor, la limita dintre comicul-bombă şi dramaticul minat permanent de relaxare.
Regia discretă lasă teren liber jocului dezinhibat al actorilor, perfect pliat pe conflicte inerente care alunecă acrobatic de pe acoperiş şi se termină cu o nuntă în zori. The Sunshine Play este unul dintre cele mai simple şi mai pertinent făcute spectacole pe care le-am văzut vreodată.
La sfîrşitul lui aprilie 2006, veţi putea vedea cel de-al doilea spectacol al Teatrului LUNI inclus în proiect, Kinky ZoOne, o mostră de entertainment theatre, cu song-uri marca Margareta Pîslaru şi interactivitate buclucaşă cum numai la Afrim în spectacole găseşti. O zonă pinky-kinky, situată undeva între copilărie şi vîrsta a treia. O mega joyful family.