Pedro Almodovar - Hable con ella / Vorbeşte cu ea

O femeie-savant fierbe într-o eprubetă o licoare. Iubitul ei, ca să-i demonstreze că are curaj şi că nu-i pasă de consecinţe, bea licoarea şi se face mic-mic, cît să-l bagi în poşetă. Apoi pleacă la casa mamei lui (o femeie autoritară). Femeia savant nu-l uită şi nu încetează să-l iubească. Îl aduce acasă şi cei doi se culcă într-un pat unde, odată femeia adormită, bărbatul cutreieră corpul acela mare şi alb ca o statuie, se caţără pe sîni, ajunge între picioare şi intră să doarmă în vagin.

Acest fals film vechi, în orice caz mut, în alb-negru şi atît de explicit psihanalizabil, este strecurat de Pedro Almodovar în burta filmului mare, Vorbeşte cu ea, dar ar putea rezuma întreaga filmografie a cineastului care nu conteneşte să-şi exprime dragostea necondiţionată şi fundamentală pentru femeie.

Imaginile sunt frumoase, erotice, bărbatul are o expresie de explorator fericit de descoperirea lui. De altfel, Almodovar mărturiseşte în notele despre producţie: Dintotdeauna mi-am dorit să fac un film despre cum bărbatul cutreieră corpul persoanei iubite ca pe un teritoriu. Nu despre frumuseţea corpului este însă vorba. Dacă în Totul despre mama mea, cineastul spaniol făcea elogiul mamei, aici face o plecăciune esenţială femeii care hrăneşte bărbatul şi îi dă forţă, îl naşte, dar care la fel de bine îl poate face mic de tot, ca o insectă. Şi Almodovar alege să trateze acest subiect aşezîndu-l într-o intrigă de telenovelă, din care lipsesc de această dată travestiţii, o telenovelă simplă şi clară cu două femei în comă la spital şi doi bărbaţi care stau cu ele. Unul o iubeşte pe una dintre femei, o spală, o aranjează, îi face manichiura şi mai ales vorbeşte cu ea, îi povesteşte toate cîte s-au mai întîmplat. Celălalt nu crede în mirajul comunicării, pentru că înainte de accidentul femeii, relaţia lui cu aceasta nu era completă, nu era curată. Şi ni se arată pe parcursul filmului, dintr-un scenariu cum numai Almodovar ştie să scrie, că femeia iubea un altul, la fel cum bărbatul continua să o iubească pe fosta iubită.

Că miracolele se întîmplă am văzut-o în Breaking The Waves al lui Lars Von Trier, unde o femeie îşi aducea la viaţă iubitul cu preţul propriei vieţi. Almodovar întoarce sensul şi o resuscitează pe una dintre femei cu preţul vieţii bărbatului, cu riscul de a introduce cu semn de întrebare un al doilea miracol, cel al nativităţii "din senin" (sacrilegiu pe care îl face însă discret, cu "scuza" că elogiază astfel întreaga stirpe feminină). Însă Almodovar adoră să se clatine între sacru şi profan, între miracol şi oroare. Una dintre femei rămîne însărcinată. Se presupune că în urma unui viol. Nu se demonstrează adevăratul vinovat, dar este condamnat principalul suspect. Acesta nu află că femeia iubită şi salvată de el prin iubire s-a trezit într-adevăr la viaţă. "Romeo şi Julieta" à l’Almodovar.

Filmul este însă şi o frumoasă poveste despre prietenie. Cei doi bărbaţi consemnaţi lîngă trupurile inerte ale femeilor încep să comunice între ei, să se ajute. Tot prin femeie se apropie.

Dar trupurile femeilor nu sunt inexpresive. Cea îngrijită, căreia i se vorbeşte, este luminoasă, corpul ei are transparenţe, e viu, pe cînd cealaltă, tăcută, păstrează culoarea întunecată a morţilor. Nu va supravieţui. Bărbatul iubit nu a fost lîngă ea. Astfel, în spatele intrigii începe să se contureze un plan secund. Femeile ar putea părea misterioase, tăcute, ca şi moarte (cîţi vii nu par morţi?), dar dacă le vorbeşti, dacă încerci să comunici cu ele, să le pătrunzi adîncimile, le vei păstra vii. Cu riscul de a nu le înţelege. Almodovar îşi duce iubirea pentru femeie pînă în pînzele albe. O femeie trebuie slujită, îngrijită. Bărbatul nu e decît un explorator nesigur al unui imens ţinut virgin. Datoria lui e să pipăie, să guste, să distileze, să vadă, să audă, să simtă nişte semnale cînd mai apropiate, cînd mai îndepărtate. Şi totuşi, în orice clipă el poate fi acuzat de păcate lumeşti. Este eroul lui Almodovar un voyeurist, un fetişist şi un violator sau este un inocent (îl cheamă Benigno) care iubeşte platonic şi fundamental o femeie ce se ascunde în spatele corpului ei frumos? Cineastul ne lasă în ceaţă. Cum ar fi putut tocmai Almodovar să joace pe un singur picior?