Femei venerate - Vorbeşte cu ea / Hable con ella

Almodovar venerează femeile şi ecranul vibrează de veneraţia lui aşa cum n-a mai vibrat de la 8 femmes, filmul lui Francois Ozon. În această cursă a adoraţiei, autorul spaniol porneşte cu două dezavantaje aparente faţă de francez: femeile adorate în filmul lui sînt de patru ori mai puţine şi petrec mult timp într-o comă profundă. Pe de altă parte, una dintre ele e o femeie-toreador, e interpretată de actriţa şi cîntăreaţa Rosario Flores şi m-a făcut să-mi doresc să fiu taur, numai pentru privilegiul de a împărţi arena cu ea, de a îngenunchea în rumeguş în faţa ei şi de a o lăsa să-mi facă vînt cu capa, să mă împungă, să mă umple de sînge - în fine, să facă din mine ce vrea. Acesta e efectul feţei prelungi şi al nasului ei formidabil; e o prezenţă senzuală, uşor androgină, uşor înspăimîntătoare, ca o Maria Callas sau o Anjelica Huston.

Bărbatul care o iubeşte se numeşte Marco (Darío Grandinetti) şi e demn de ea - suficient de macho, cu obrazul lui nebărbierit şi stilul lui eficace de a trata cu un şarpe furişat în bucătăria ei, şi, în acelaşi timp, suficient de feminin, cu privirea lui rănită şi stocul lui nelimitat de lacrimi, pe care le varsă cu generozitate ori de cîte ori vede ceva frumos. Mă bucur că n-a văzut acest film, fiind ocupat să evolueze ca personaj în el.

Celălalt cuplu e şi mai ciudat. Ea, Alicia (Leonor Watling), e de patru ani în comă profundă şi înainte de asta a studiat baletul. El, Benigno (Javier Camara), e de patru ani infirmierul ei şi înainte de asta şi-a îngrijit mama. Atît de seducător e stilul lui Almodovar, atît de melancolic şi mîngîietor în extravaganţa sa, atît de legănător în mişcările sale prin timp (două luni mai tîrziu, patru ani mai devreme...), încît trece ceva timp pînă cînd cinismul nostru, sau bunul nostru simţ, spuneţi-i cum vreţi, reuşeşte să-şi facă auzit glasul uscat: ho, staţi puţin, voi nu vă gîndiţi că băiatul ăsta, Benigno, cu virginitatea lui, şi faţa lui de copil, şi obiceiul lui de a vorbi singur, şi felul cum o spală pe frumoasa adormită - nu vă gîndiţi că are...ştiţi voi...o problemă?

Benigno face cunoştinţă cu Marco după ce femeia-toreador e rănită în arenă şi ajunge să-i ţină companie Aliciei. Benigno îl încurajează pe Marco să-i vorbească femeii iubite, aşa cum face el cu Alicia, tot timpul. E o idee minunat de romantică, nimic de zis, dar acest punct de vedere e mai greu de susţinut în legătură cu o altă idee care-i va veni lui Benigno, în legătură cu alt lucru pe care-l va face el cu Alicia. Totul începe de la un film mut (inexistent) pe care îl vede Benigno: e vorba despre un bărbat care se tot micşorează; la un moment dat, e la fel de mic precum cuvintele de dragoste scrise de mînă pe o foaie de hîrtie; la un alt moment, el se caţără pe trupul gol al femeii iubite, mic şi viteaz ca un explorator încercînd să cucerească o planetă mare şi vie.

Cum ar trebui să luăm actul comis apoi de Benigno? Ca pe răul pe care îl poate face un monstru inocent? Nu, pentru că răul lui duce pînă la urmă către bine şi, chiar înainte de asta, Almodovar îşi foloseşte toată măiestria ca să neutralizeze orice impuls de indignare din partea noastră, orice pornire de a-l judeca pe Benigno. Jocul pe care-l joacă e extraordinar de riscant şi Almodovar îl cîştigă. Dar ce vrea să spună? Nu ştiu sigur decît un lucru: este una dintre prerogativele artei să caute ceva sacru, ceva sublim, acolo unde cei mai mulţi dintre noi n-am vedea în mod normal decît ceva sordid şi jalnic. În rest, nu pot decît să-mi dau cu părerea. Venerînd o femeie care habar n-are de existenţa lui (sau de-a ei), îngrijind-o şi vorbind cu ea şi povestindu-i filme, Benigno creează o poveste de dragoste; şi, implicit, creează dragoste, pentru că nici un love nu poate trăi fără story. Fără story, rămîne doar un băiat redus mintal, un amărît de infirmier obsedat sexual - ceva respingător şi demn de milă şi groaznic. Dar oare story-ul garantează love? E de-ajuns? Asta îmi aminteşte de ce-i spune Nicolas Cage celuilalt Nicolas Cage, în Adaptation, cînd aude că marea iubire a vieţii sale nu dăduse niciodată doi bani pe el: "Asta-i problema ei.".