De la prima conversație cu regizorul Cătălin Saizescu mi-am dat seama că o să fie o călătorie specială, cu atât mai mult cu cât am filmat în timpul pandemiei, un context dificil care nu ne-a oprit și chiar ne-a provocat să găsim soluții creative.
Este primul meu film de lungmetraj. Se poate numi debut:).
Îmi place să experimentez în ale scenografiei și propunerea lui Cătălin de a lucra împreună m-a bucurat. Am vrut să creez o estetică unitară a filmului care să reflecte atmosfera pe care ne-o doream. Am făcut teste de culoare, documentare și prospecții înainte de a începe filmările.
Cred că am avut și o doză de inconștiență benefică creației făcând și decor și costume pentru acest film. E bine să nu te gândești prea mult și să faci. Nu vreau să se înțeleagă greșit. Tot acest proces necesită foarte multă muncă și organizare înainte, dar și flexibilitate pe parcurs pentru că apar situații în care trebuie să te poți adapta și nu poți face totul de unul singur. Am avut o echipă minunată căreia vreau să-i mulțumesc. O parte din decorurile din film sunt construite în locații, cum ar fi celulele deținuților, altele sunt complet transformate pornind de la un spațiu gol ca apoi să ajungă la ceea ce vede în film.
Costumele deținuților pentru piesa de teatru (din film) sunt făcute special să pară improvizate, ca și cum și le-au făcut singuri din obiecte la care au acces în penitenciar. Rochia din pungi de rafie pe care o poartă personajul lui Serghei Mizil este modelată de mine, coama de leu este făcută din mopuri etc.
Nu vreau să dezvălui prea multe. M-aș bucura ca publicul să descopere el însuși.
Pot spune că am visat frumos Visul și este gata să fie văzut.