O privire de ansamblu asupra muzicilor de pe teritoriul României moderne - Peisaje muzicale în România secolului XX

Juriul Concursului Național de Compoziție, Critică și Interpretare Muzicală "Mihail Jora" - ediția a XXX-a, format din personalități din domeniul muzicologiei și criticii muzicale românești: prof. univ. dr. dr. h. c. mult. Valentina Sandu-Dediu - Universitatea Națională de Muzică din București (Președinte), prof. univ. dr. Laura Vasiliu - Universitatea de Arte George Enescu din Iași și prof. univ. dr. Gabriel Banciu - Academia Națională de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, a anunțat rezultatele competiției din 2023 pe domeniul Critică muzicală:
Premiul I - Vlad-Cristian Ghinea (UNMB) (de citit pe LiterNet aici)
Premiul II (ex aequo) - Ioana Bîgu (UNMB) (de citit pe LiterNet aici) și Diana Cardoș (ANMGD) (de citit pe LiterNet aici)
Premiul III (ex aequo) - Alexa Lupu (UNMB) (de citit pe LiterNet aici) și Ana-Maria Sireteanu (UNMB) (de citit pe LiterNet aici)

Festivitatea de decernare a premiilor va avea loc în cadrul Galei Premiilor Musicrit din 14 ianuarie 2024 - găzduită de Ateneul Român din București, gală transmisă în direct de Radio România Muzical și TVR Cultural.

Felicitări tuturor!


Cartea Speranței Rădulescu, Peisaje muzicale în România secolului XX, a apărut în anul 2002 la Editura Muzicală și a stârnit atunci reacții controversate, întrucât autoarea prezenta idei provocatoare la reflexie despre toate tipurile de muzică din România, care zdruncinau din temelii prejudecățile conaționalilor noștri patrioți.

Prezenta recenzie se referă la a doua ediție, revizuită, publicată la Editura Universității Naționale de Muzică din București în anul 2022, la câteva luni după trecerea în neființă a autoarei. A doua versiune a cărții conține adăugiri făcute de către etnomuzicologă pe parcursul anilor, înainte de a preda manuscrisul spre traducerea în limba franceză, în vederea variantei cu titlul Regards sur la musique en Roumanie au XIX^e siècle, editată de L'Harmattan, Paris în 2021.

Cartea este structurată în două părți și reprezintă o privire de ansamblu asupra muzicilor diverse de pe teritoriul României moderne, urmărind să le prezinte într-un mod cât mai organic și cu un stil narativ captivant. Autoarea creionează traiectoria lor în funcție de contextul social, politic și istoric, mai degrabă decât să se oprească asupra elementelor de construcție și a particularităților analitice intrinsece.

Aflăm în acest fel că, în perioada 1900-1944, muzicile de pe teritoriul României sunt în continuă prefacere și se situează pe axa oral vs literat, muzica țărănească și cea academică situându-se la extremitățile acestei axe^[i]. Prima include genuri care se dezvoltă în ritmuri diferite: unele evoluează energic, dobândind caracteristici asemănătoare cu muzica tonală clasică (cazul colindei din Transilvania), în timp ce altele înaintează cu pași repezi către pieire sau către rigidizare formală (doina, cântecul bătrânesc), fapt care impulsionează cercetătorii vremii să le surprindă înainte de dispariție^[ii]. La polul opus, compozitorii de muzică academică sunt preocupați de găsirea unei soluții optime care să îmbine într-un mod armonios dorința de a-și alinia valorile cu cele ale europeanului cultivat, însă într-o concepție originală și autohtonă^[iii]. Între aceste două mari categorii se întrețes felurite muzici, denumite "mesomuzici"^[iv], care fie aveau ca scop divertismentul (muzica de operetă, muzica teatrului de revistă, muzica de café-concert, romanța, muzica lăutărească), fie o funcție identificatoare cu scopul de a atrage atenția oamenilor prin caracterul lor distinct și melodica ușor recognoscibilă (muzica spoitorilor, colectorilor de fiare vechi, geamgiilor, cerșetorilor)^[v].

Categoriile de muzici discutate în prima parte a cărții sunt analizate și în a doua secțiune a acesteia, însă sub perspectiva instaurării unui regim totalitar care a modificat substanțial societatea. Acest capitol se concentrează asupra perioadei 1944-1989^[vi] și prezintă sumar și evoluția disciplinelor teoretice ale vremii, precum muzicologia, etnomuzicologia, paleografia, istoriografia.

Odată cu venirea forțată a țăranilor în orașe, aduși de către subordonații liderilor comuniști, ei au luat și muzicile pe care le-au auzit și practicat vreme îndelungată, cântându-le la noul loc de muncă (pe schele, în șantiere). În paralel, muzica folclorică reprezenta o "alternativă politizată a muzicilor țărănești"^[vii], fiind fondată pe principii ideologice care se reflectau în muzică. Creația academică a fost și ea influențată de regim, existând permanent presiuni politice puse asupra creatorilor, motiv pentru care unii compozitori, precum George Enescu, au ales să nu mai revină în țară^[viii]. Cei rămași au fost nevoiți să își croiască drum printre noile obstacole, evitând să compună muzici cu text, sau, din contră, profitând de momentul oportun și scriind muzică de proslăvire a regimului^[ix]. Mesomuzicile au trecut și ele prin transformări, unele prezentând în continuare interes pentru publicul larg (romanța), altele având de suferit (muzica de fanfară militară)^[x]. Apar însă și genuri noi, precum folkul românesc și muzica bănățeano-sârbească, ce evidențiau aspirația oamenilor către eliberarea de sub tirania regimului^[xi].

În concluzie, cartea reprezintă o prezentare sub formă de mozaic a muzicilor din secolul trecut de pe teritoriul României și surprinde într-un mod relevant evoluția acestora și așezarea lor în contextul politic, social și cultural. Erudiția și personalitatea autoarei conduc către o expunere obiectivă și cuprinzătoare, cu o voce distinctă totodată, având avantajul unei prezentări a subiectului din perspectiva pluridisciplinară.