Fenomenul Star Wars: Influențe, abordare revoluționară și impact generațional - 3.1. Trilogia originală. Procesul de producție

În anul 1973, George Lucas a lansat drama cu accente comice American Graffiti, despre un grup de adolescenți din California care absolvă liceul și își petrec ultima noapte împreună, înainte de a pleca pentru a-și îndeplini visurile. Imediat după terminarea acestui film, Lucas și-a reluat planurile de a lucra la Apocalypse Now, însă momentul nu era unul oportun. America nu era încă pregătită să privească evenimentele din Vietnam altfel decât prin prisma faptelor eroice săvârșite de soldații săi. Lucas a intrat în negocieri cu purtătorii de cuvânt de la Columbia Pictures. "«Nimeni nu a vrut să aibă de-a face cu asta», spune Lucas. «Nu am putut coopera cu niciunul dintre studiouri sau cu armata, dar odată ce am avut American Graffiti în spate, am încercat din nou și aproape am obținut o înțelegere la Columbia. Am căutat locații în Filipine și am fost gata de plecare.» Cu toate acestea, Columbia dorea toate drepturile controlate de American Zoetrope, iar Coppola a refuzat să renunțe la ele. «Înțelegerea a căzut», își amintește Lucas. «Și când înțelegerea a căzut, am început să lucrez la Star Wars»." (Hearn, 2005: 78)

Inspirat de serialul Flash Gordon, de întrebări legate de religie și de cartea Eroul cu o mie de fețe a lui Joseph Campbell, Lucas era determinat să creeze "un mit modern", cum l-a numit chiar el. Astfel a început să își noteze idei pentru ambițiosul proiect într-un document numit Journal of the Whills. A apărut însă din nou problema finanțării. Atât United Artists, cât și Universal au refuzat sinopsisul detaliat pe care îl scrisese pentru odiseea lui spațială. Producătorul Alan Ladd Jr. de la Twentieth Century-Fox a fost singurul care s-a arătat interesat de proiect. După succesul filmului American Graffiti, Ladd s-a grăbit să încheie înțelegerea. Deși valoarea lui ca regizor se ridica acum la o sumă mult mai mare de bani decât acceptase inițial pentru Star Wars, Lucas a renegociat termenii doar pentru drepturi: drepturi pentru continuare, drepturi pentru televiziune, drepturi pentru comercializarea produselor și drepturi pentru muzică. Acestea reprezentau aspecte la care niciun cineast nu se gândea în general, pentru că nu prea contau la momentul respectiv. "«George a luat decizia că aceste lucruri erau mai importante pentru el decât banii. Nu pentru că ar fi crezut că Star Wars va fi un succes uriaș și că va vinde toată marfa pe care a vândut-o în cele din urmă - era mai mult despre control. George și-a imaginat întotdeauna trei filme și a vrut să-și controleze viziunea și viitorul», își amintește Tom Pollock." (Hearn, 2005: 81).

George Lucas a conturat patru variante diferite ale scenariului până a ajuns la cea finală. Din rațiuni de buget, a fost nevoit să împartă povestea inițială și complexă în trei filme. Textul său prezenta lumi, ființe și obiecte nemaiîntâlnite, astfel că era foarte greu de pus în imagini. Freelancer-ul Ralph McQuarrie a fost angajat pentru a realiza această sarcină, devenind responsabil de crearea artei conceptuale pentru Star Wars. Lucas l-a încurajat să picteze personajele exact așa cum și le imaginează, indiferent cât de greu ar fi apoi de materializat. O mare parte din estetica francizei îi este datorată lui.

Au urmat apoi căutările pentru un sound designer. Cum Walter Murch - care a lucrat la THX 1138 și American Graffiti - nu era disponibil, echipa a fost nevoită să caute unul printre studenții de la USC, universitatea la care a absolvit Lucas. Ben Burtt - care avea să lucreze ulterior la proiecte precum seria Indiana Jones, Invasion of the Body Snatchers, E.T. the Extra-Terrestrial, WALL-E și Star Trek - se afla în ultimul an de studii când s-a ivit oportunitatea de a participa la pre-producția a ce avea să fie Star Wars: Episode IV - A New Hope.

Următorul pas a fost găsirea unui om capabil să creeze efecte speciale nemaivăzute până la momentul acela, prin utilizarea unor tehnici inovatoare. "«Am avut câteva imagini în minte.» își amintește el [Lucas]. «Nu am văzut niciodată o bătălie spațială. Văzusem zboruri în seriale ca Flash Gordon, dar cu adevărat proaste. Și în 2001 a fost lent. Foarte, foarte genial, dar nu ceea ce mă interesa. Am vrut să văd acest incredibil balet aerian în spațiul cosmic.»" (Hearn, 2005: 89)

John Dykstra a fost cea mai bună alegere. A ajuns în atenția lui George Lucas după ce a lucrat la efectele speciale ale filmelor The Andromeda Strain și Silent Running împreună cu Douglas Trumbull - pionierul ce a inventat modalități ingenioase de creare a efectelor pentru 2001: A Space Odyssey. Ca referință pentru luptele spațiale pe care le vizualiza, cineastul i-a oferit materiale de arhivă din al Doilea Război Mondial. În 1975, Lucas a transformat un depozit din Van Nuys într-un studio pentru efecte speciale și l-a rugat pe Dykstra să coordoneze activitatea. Așa a apărut revoluționara companie Industrial Light & Magic.

În perioada aceea, studiourile de la Hollywood erau în totalitate ocupate cu filmări pentru televiziune și filme cu dezastre, astfel că echipa a fost nevoită să se orienteze înspre alte locații. Facilitățile abandonate de la Elstree Studios din Borehamwood, Anglia, au reprezentat o opțiune viabilă. Construirea platourilor a început, concomitent cu dezvoltarea tehnicilor pentru efecte speciale de care se ocupa ILM. Lui Lucas nu i-a mai rămas decât să caute actorii care vor aduce la viață autenticele personaje. Nici el, nici Alan Ladd, nu doreau în distribuție vedete, așadar au pornit în căutarea unor tinere talente.

Carrie Fisher, fiica de nouăsprezece ani a celebrului cuplu de la Hollywood format din Eddie Fisher și Debbie Reynolds, a fost propusă de către producătorul Fred Roos pentru rolul Prințesei Leia, după ce revista Variety a lăudat-o pentru scurta ei interpretare din filmul Shampoo al lui Hal Ashby. Despre pregătirile pentru proba de casting, actrița a mărturisit: "Am fost prinsă de mama mea și de câțiva membri ai familiei repetând în lenjeria intimă. Ieșeam din baie și spuneam lucruri precum «General Kenobi» și «O stație de luptă cu suficientă putere de foc pentru a distruge un întreg sistem». Au crezut că sunt nebună." (Hearn, 2005: 90) În scurt timp, Fisher a fost anunțată că a primit rolul.

În ciuda aparițiilor lui în American Graffiti și The Conversation al lui Francis Ford Coppola, Harrison Ford s-a reîntors până în 1975 la meseria de tâmplar. Roos l-a chemat să monteze o ușă la sediul American Zoetrope de la Goldwyn Studios, cu intenția de a-l aduce în atenția lui Lucas pentru rolul lui Han Solo: ""L-am pus pe Harrison să o monteze. George a venit într-o zi când Harrison făcea asta. Cred că George a avut o altă perspectivă despre el în acea zi, deși fusese în Graffti. Presupun că l-a văzut pe Harrison într-o altă lumină. Pur și simplu a făcut clic pentru el.» «În sfârșit, mi-au făcut o ofertă», își amintea Ford. «Acesta a fost promovat ca un film cu buget redus. Cu siguranță a fost pentru actori; Pot să mărturisesc asta.»" (Hearn, 2005: 94)

Mark Hamill a fost ales spre sfârșit, având cea mai amplă experiență în actorie dintre protagoniști. Jucase, până la momentul respectiv, în peste cincizeci de episoade ale telenovelei General Hospital și, de asemenea, în comedia de televiziune The Texas Wheelers. David Prowse a fost ales pentru corpul lui atletic să întruchipeze unul din două personaje: Chewbacca sau Darth Vader. Pentru a evita purtarea costumului iritant de blană al Wookie-ului, actorul l-a ales pe cel din urmă, însă accentul său nu se potrivea rolului. Vocea răufăcătorului i-a revenit astfel lui James Earl Jones. Pentru Chewbacca a fost ales Peter Mayhew, un paznic de spital cu înălțimea de 2,21 metri. "«George a intrat în birou și în acel moment stăteam pe un scaun, așa că m-am ridicat și aproape că i-au ieșit ochii din cap», își amintește Mayhew. «În douăzeci de minute, am fost pe drum spre unul dintre costumieri pentru a-mi potrivi costumul. A fost atât de simplu.»" (Hearn, 2005: 98)

Un alt actor al cărui costum îl va acoperi cu totul avea să fie Anthony Daniels, preferat de Lucas în rolul lui C-3PO pentru talentul pe care îl avea la mimă. Daniels a realizat că robotul auriu are nevoie, pe lângă partea fizică, și de o voce la fel de atent construită. Consultându-se cu Lucas, actorul a înțeles că urmează să interpreteze un personaj nevrotic și încordat, optând astfel pentru un registru vocal mai ascuțit. Pentru partea umană a companionului său R2-D2 - mișcările lipsite de emoție urmau să fie realizate cu ajutorul unei piese de recuzită mecanice realizate de John Stears -, a fost selectat artistul de cabaret Kenny Baker, iar în rolul lui Chief Jawa a fost distribuit prietenul lui la fel de mic de înălțime, Jack Purvis.

Primul aspect despre Star Wars care a interesat presa a fost distribuirea veteranului Sir Alec Guinness în rolul lui Obi-Wan (Ben) Kenobi. Inițial, George Lucas a avut o altă idee pentru actorul care urma să îl joace pe cavalerul Jedi. Inspirat de clasicul The Hidden Fortress al renumitului Akira Kurosava și de duo-ul format din personajele Tahei și Matashichi, Lucas i-a construit pe roboții R2-D2 și C-3PO și a conturat relația dintre ei. Pentru rolul lui Kenobi, l-a sugerat pe Toshiro Mifune, cel ce l-a interpretat pe General în filmul japonez.

Totuși, până la finalul lui 1975, s-a decis pentru unul dintre cei mai lăudați actori de teatru ai Marii Britanii, Sir Alec Guinness, câștigător al unui premiu Oscar pentru The Bridge on the River Kwai în 1957, dar care la momentul respectiv nu mai primea multe oferte în domeniul cinematografic. Guinness afirma în mai 1976 pentru publicația Sunday Times că l-a impresionat scenariul lui Lucas. "«Personajele nu sunt din carton. Sunt mai mult decât atât. Povestea este captivantă. Există o căutare, întâlniri cu alte forme de viață. Există multă dezinvoltură și o notă de Tolkien. Dar ce ar trebui să fac eu, nu prea pot spune. Pur și simplu am încredere în regizor.» Un lucru pe care Guinness nu l-a dezvăluit a fost faptul că a fost tentat și mai mult să se alăture producției de oferta de participare la profit. În 1975, totuși, nu era nimic care să sugereze că acceptarea unei astfel de oferte reprezenta altceva decât un risc calculat." (Hearn, 2005: 96)

După revizuirea celei de-a patra variante a scenariului, Lucas a trebuit să îl anunțe pe Guinness că personajul lui va fi omorât și se va transforma într-un spectru. Actorul a fost deranjat de această propunere, însă explicația detaliată a regizorului l-a determinat într-un final să accepte. Pe data de 15 martie 1976, George Lucas a scris ceea ce avea să fie scriptul definitiv pentru Star Wars: Episode IV - A New Hope. Acesta se deschidea acum cu sintagma extrem de concisă "A long time ago, in a galaxy far, far away."

22 martie 1976. George Lucas a zis pentru prima dată "Acțiune" în localitatea Tozeur din Tunisia. Ceea ce nu a prezis el au fost toate obstacolele de care avea să se lovească pe perioada filmărilor. În Tunisia nu mai plouase de șapte ani, iar echipa a prins patru zile de ploaie. O furtună puternică le-a stricat o parte din echipament. Un obiectiv defect a pus în pericol calitatea imaginii filmului. Mark Hamill se accidenta constant în locuri și moduri diferite. Costumul lui Anthony Daniels era incredibil de incomod și iritant. Nimic nu mergea conform planului inițial. Bugetul a fost depășit cu mult. Ajungându-se la estimări de treisprezece milioane de dolari, echipa a fost nevoită să îl reducă până exact sub limita de zece milioane impusă de Fox. Cu toate acestea, Lucas a reușit să încheie filmările din peisajul deșertic pe 4 aprilie.

Trei zile mai târziu, regizorul a început filmările de interior la Elstree Studios, continuând povestea în ordine cronologică exact de unde a rămas în Tunisia. Atunci au ajuns pentru prima dată pe platou Carrie Fisher și Harrison Ford. Lucas a spus că îl simțea ca pe un film complet diferit. L-a privit ca pe un nou început. Directorii de la Fox însă erau nemulțumiți de soft focus-ul folosit de către directorul de imagine Gil Taylor. Problema a fost rezolvată, dar atmosfera pe platou a devenit tot mai încordată. Cu trecerea timpului, Lucas filma din ce în ce mai puțin din scenele pe care le avea în minte. Viteza de filmare a materialului a scăzut în trei luni de la două minute filmate pe zi la puțin peste un minut și jumătate. Din cauza problemelor tehnice și relaționale pe care le întâmpinau, o mare parte dintre membrii echipei s-au întors împotriva regizorului, care trebuia să lupte inclusiv cu ei pentru a duce la capăt o muncă sisifică, neavând vreo garanție la momentul respectiv că totul va merita într-un final. Nici Gloria Katz și soțul ei Willard Huyck - care au editat varianta finală a scenariului și sunt responsabili pentru transformarea Prințesei Leia într-un personaj amuzant și inteligent - nu au fost scutiți de atitudinea intolerantă a echipei de filmare.

"«În fiecare zi era ca și cum ai încerca să împingi o minge pe un deal», spune Lucas, care încă mai are amintiri vii din vara dureroasă a anului 1976. «Echipa îl privea ca pe un film prost făcut de acest puști american. Nimeni nu a încercat în niciun fel să ajute. A fost un program greu și nu prea simpatizau cu situația mea.» Când Huyck și Katz au decis să-l viziteze pe Lucas la Elstree Studios, au fost făcuți să se simtă nepoftiți. "Ne-a întâmpinat unul dintre asistenții de regie», spune Huyck. "Ne-a întrebat cine suntem și i-am spus că suntem doi dintre prietenii lui George.» El a spus: «Asta e tot ce ne trebuie, prietenii lui George.» Când am intrat înăuntru, îmi amintesc că Gil Taylor lumina o scenă cu Chewbacca. L-am auzit spunând: «Pune mai multă lumină pe câine, sau cum s-o numi.»" (Hearn, 2005: 104) Nu a ajutat faptul că machiorul Stuart Freeborn s-a îmbolnăvit și nu a reușit să termine costumele pentru scena cantinei.

Până în iulie, directorii de la Fox aveau deja îndoieli majore cu privire la proiectul în care investiseră atât de mult și amenințau să oprească filmările. Pentru a evita acest deznodământ nefericit, Lucas și echipa au găsit soluția de a filma în mai multe locații concomitent. Trei echipe diferite de filmare lucrau pe trei set-uri diferite la Elstree Studios, iar baza rebelă de pe Yavin 4 a fost filmată de către o altă unitate la Shepperton Studios. În Bedfordshire au fost trase de asemenea cadre pentru anumite exterioare ale bazei ce urmau să fie folosite în picturi mate.

George Lucas rezista cu greu presiunii. Având nevoie disperată de o pauză și de un prieten apropiat, s-a întors în California pentru a se revedea cu Steven Spielberg, pe care ajunsese să îl simpatizeze. Spielberg a fost prezent atunci când scurtmetrajul Electronic Labyrinth THX 1138 4EB a câștigat premiul pentru cel mai bun scenariu dramatic și a văzut potențial în Lucas. Însă spre deosebire de Coppola și "gașca lui de hipioți" (Jones, 2016: 104) care preferau să lucreze independent, Spielberg se introdusese treptat în sistemul hollywoodian și nu regreta. Fiindcă se aflau într-o oarecare opoziție ideologică, prietenia dintre cei doi a avut nevoie de mai mult timp pentru a se construi. Dar acesta a fost și unul dintre aspectele care i-au atras unul la celălalt. Iar Spielberg ajuns să aibă, în cele din urmă, un rol crucial în susținerea lui Lucas și în anumite elemente cheie care au făcut Star Wars să devină ce este astăzi.

Totuși, întoarcerea sa în California nu a reprezentat un moment de relaxare. Lucas i-a făcut o vizită lui Dykstra în Van Nuys pentru a verifica stadiul în care se afla ILM. A fost șocat să afle că Dykstra și ceilalți șaptezeci și cinci de membri însărcinați cu efectele speciale folosiseră jumătate din bani pentru cercetare și dezvoltarea tehnicilor și nu reușiseră să creeze decât unul din cele 360 de efecte de care trebuiau să se ocupe. În noaptea aceea, Lucas a suferit de dureri de piept atât de puternice încât a trebuit dus de urgență la Marin General Hospital. Chiar dacă nu a fost un atac de cord, stresul acumulat îi punea în pericol inima cineastului. Cu toate acestea, Lucas a ieșit din spital următoarea dimineață și a dezvoltat un plan prin care să "încurajeze" echipa ILM să termine la timp toate efectele speciale. Tehnicienii aveau să lucreze în schimburi, unul de zi și unul de noapte, iar Lucas urma să supervizeze personal evoluția procesului în zilele de luni și marți.

O altă schimbare majoră a fost înlocuirea monteurului John Jympson cu Richard Chew, care a venit cu o idee ce adaugă cu certitudine la dimensiunea emoționantă a filmului. "«Una dintre cele mai importante contribuții pe care le-am adus filmului a fost sugestia pe care i-am făcut-o lui George de a intercepta Prințesa Leia și Rebelii în stația lor, în timp ce Luke se grăbește să distrugă Steaua Morții», își amintește Richard Chew. «Am avut ideea că dacă am putea-o pune în pericol pe Prințesa Leia și, în același timp, să-l punem pe Luke să încerce să distrugă Steaua Morții pentru a o salva pe ea și pe Rebeli, ar oferi mult mai multă tensiune finalului. Inițial, acestea nu erau evenimente simultane; erau separate.» Atacul lui Luke asupra Stelei Morții a fost, de asemenea, intercalat cu cadre ale unui guvernator Tarkin aparent îngrijorat, deși absența unui dialog specific atacului în aceste scene trădează treaba de mântuială a editorilor. Ca și cadrele cu Leia, o mare parte din acest materialul cu Tarkin a fost cules din scene care trebuiau inițial să apară în altă parte a filmului. Secvența a fost în cele din urmă făcută să funcționeze prin intercalarea unor noi imagini cu personalul Stelei Morții care se pregătește să tragă cu laserul gigant al stației de luptă." (Hearn, 2005: 106).

Unul dintre elementele cheie ale seriei Star Wars a fost și va rămâne mereu coloana sonoră. După ce Stanley Kubrick a acompaniat peisajele cosmice cu muzica clasică în 2001: A Space Odyssey, George Lucas s-a simțit tentat să îi urmeze modelul. Steven Spielberg a fost cel care i l-a propus pe John Williams, care abia ce câștigase un premiu Oscar pentru muzica blockbuster-ului său Jaws. În pregătirea partiturilor, Williams a citit scenariul și a vizitat platourile de filmare. Pe data de 5 martie 1977, compozitorul a început sesiunea de opt zile de înregistrare la Anvil Studios, împreună cu Orchestra Simfonică din Londra. Rezultatul a fost o coloană sonoră de optzeci și opt de minute. Lucas "a modelat o fantezie atât de pur cinematografică, încât povestea sa epică abia avea nevoie de dialog pentru a se desfășura. Williams a recunoscut acest lucru creând o partitură care a transmis povestea filmului independent de imagini." (Hearn, 2005: 109) Lucas a fost atât de mulțumit de rezultat încât l-a sunat pe Spielberg să îi redea la telefon jumătate de oră de muzică.

O serie de proiecții de probă au fost realizate. Prima dintre ele s-a desfășurat cât filmul se afla încă în formă brută și a fost organizată de Lucas. Invitați au fost colaboratori și prieteni ai regizorului. Majoritatea spectatorilor au avut îndoieli. Ladd l-a sunat pe Spielberg după screening pentru a-i cere o părere onestă. Răspunsul lui a fost premonitoriu: "Cred că filmul ăsta va face o avere." A urmat câtva timp mai târziu prima proiecție deschisă publicului, pe 1 mai 1977 la Cinematograful Northpoint din San Francisco. În ciuda faptului că pelicula nu era încă finisată complet, reacțiile din partea publicului au fost pozitive. O altă poveste a fost totuși când filmul a fost arătat în fața comisiei de la Fox, unde doar câțiva dintre directori și producători s-au arătat entuziasmați de rezultatul final. Cinematografele erau de asemenea sceptice în privința succesului pe care îl va avea Star Wars, astfel că epopeea spațială a fost lansată inițial în doar treizeci și două de săli - pentru un film finanțat de un studio de la Hollywood era normal să fie lansat pe 600-800 de ecrane din Statele Unite.

"«Oamenii au viziuni amuzante despre Star Wars și despre ceea ce s-a întâmplat», își amintește Lucas. «Întotdeauna spun că a schimbat industria cinematografică. Star Wars nu a schimbat industria cinematografică. Weekend-ul important pentru lansarea de filme a fost Crăciunul, pe care oamenii l-au uitat; a fost mereu Crăciunul de când au început filmele. A doua perioadă pentru a-ți lansa filmele este weekendul cu 4 iulie. Dar am spus că vreau ca filmul meu să fie lansat în mai pentru weekendul Memorial Day. Iar studioul a spus: «Dar copiii nu au plecat de la școală» și am spus: «Ei bine, nu vreau să plece copiii de la școală; Vreau ca ei să poată vedea filmul și apoi să povestească despre el, să dea vorba mai departe». Și ei au crezut că mi-am ieșit din minți. Așa că filmul a fost lansat în treizeci și două de cinematografe. Nimeni nu îl considera un film de succes; toată lumea l-a considerat un fel de film științifico-fantastic nebun și modest.»" (Hearn, 2005: 110)

Bibliografie: Hearn, M. (2005). The Cinema of George Lucas. New York: Harry N. Abrams.
Jones, B. J. (2016). George Lucas - A Life. New York: Little, Brown and Company.


Notă: Acest text face parte din lucrarea de licență elaborată de Oana Balaci în cadrul Universității Babeș Bolyai Cluj-Napoca, Facultatea de Teatru și Film, Specializarea Filmologie, anul 2022-2023, supervizori: Lect. Dr. Andrei Simuț, Lect. Dr. Radu Toderici.