De asemenea, pentru 29 mai - 2 iunie 2024, Visuali Italiane anunță un parteneriat cu Este Film Festival (Sibiu). Visuali Italiane - Noua Cinematografie Italiană în România aduce publicului cele mai bune producții recente, de la regizori consacrați la debuturi uimitoare, precum și filme de referință, care vor putea fi văzute în prezența invitaților speciali, regizori sau actori.
În selecția festivalului, realizată de curatorul și criticul de film Eddie Bertozzi (coordonator al comitetului de selecție Pardi di domani al Festivalului Internațional de Film de la Locarno), care va fi deschisă de noul film al lui Matteo Garrone, Io Capitano / Eu căpitan, nominalizat la Oscar 2024, se regăsesc titluri precum Comandante / Comandantul, co-scris și regizat de Edoardo De Angelis, La Chimera / Himera, de Alice Rohrwacher, Misericordia / Mizericordie, de Emma Dante, Gli oceani sono i veri continenti / Adevăratele continente sunt oceanele, de Tommaso Santambrogio, Te l'avevo detto / Ți-am zis eu!, de Ginevra Elkann, Palazzina Laf / Clădirea Laf, de Michele Riondino, și clasicul Le conseguenze dell'amore / Consecințele iubirii, de Paolo Sorrentino.
"Visuali Italiane se dezvoltă, anul acesta ajungând în alte două orașe din România, Iași și Sibiu, ca dovadă că interesul pentru festivalul nostru și pentru filmul italian este tot mai mare. 2023 a fost un an plin de producții importante și variate, iar Visuali Italiane se dorește a fi o portavoce a acestei bogății. Sperăm ca publicul din România să umple sălile de cinema și la această ediție", spune Laura Napolitano, directoarea Institutului Cultural Italian din București.
Io Capitano / Eu căpitan, în regia lui Matteo Garrone, candidat la Oscar și câștigător al Leului de Argint la Festivalul de la Veneția, spune povestea călătoriei pline de aventuri a lui Seydou și Moussa, doi tineri care pleacă din Dakar sperând să ajungă în Europa. O odisee contemporană prin pericolele deșertului, ororile centrelor de detenție din Libia și primejdiile mării. Io Capitano conturează o epopee de o extraordinară umanitate, exploatând mijloacele expresive ale basmului și ale mitului pentru a relata una dintre tragediile vremurilor noastre, fără a uita, însă, de speranță. Tânărul Seydou Sarr, premiat la Veneția pentru interpretarea sa, imprimă filmului o încărcătură emoțională copleșitoare.
Filmul va avea premiera în cinematografele din România pe 22 martie 2024, distribuit de Bad Unicorn.
Comandante / Comandantul, filmul care a deschis Festivalul Internațional de Film de la Veneția, reconstituie un incident din bătălia pentru Atlantic, din 1940, când un submarin italian a scufundat nava comercială belgiană Kabalo. Comandantul submarinului a decis să nu se supună ordinelor, salvând echipajul de pe Kabalo. Edoardo De Angelis, autorul filmului, orchestrează un portret maiestuos al unui erou, amestecând spiritul de aventură, pasiunea pentru expresivitate și o implicare emoțională autentică. În rolul principal se regăsește inegalabilul Pierfrancesco Favino, prin excelență, întruchiparea cinematografiei italiene de top de astăzi.
La Chimera / Himera, de Alice Rohrwacher, nominalizat la Palme d'Or și câștigător al unui premiu la European Film Awards, îi are în distribuție pe Josh O'Connor, Carol Duarte, Isabella Rossellini și Alba Rohrwacher. Plasată în anii '80, într-un sat imaginar uitat de lume din zona rurală a Italiei Centrale, povestea urmărește un grup de profanatori de morminte antice, care trăiește din furtul de artefacte etrusce prețioase. Printre aceștia îl regăsim pe Arthur, un misterios arheolog englez cu inima frântă și cu un har deosebit.
Filmul va avea premiera în cinematografele din România pe 19 aprilie 2024, distribuit de Independența Film.
Misericordia / Mizericordie, cel de-al treilea lungmetraj semnat de Emma Dante, dramaturg și regizor de teatru și film, este o adaptare după o piesă scrisă de ea, care vorbește despre femei, curaj și solitudini infinite.
Într-o Sicilie onirică, între splendoare și decădere, mare, deșeuri și vechituri, filmul spune povestea unui tânăr (Simone Zambelli), un băiețel fragil, născut cu handicap, îngrijit de un grup de lucrătoare sexuale, care îl protejează de cruzimea tatălui său abuziv. O frescă cu o enormă putere lirică și arhaică, în care viața și scena se contopesc într-o inițiativă cinematografică temerară în îmbinarea dintre delicatețe și brutalitate.
Gli oceani sono i veri continenti / Adevăratele continente sunt oceanele, o producție italo-cubaneză, scrisă și regizată de Tommaso Santambrogio, aflat la debut, care a avut premiera în cadrul Festivalului de Film de la Veneția.
Pe fundalul unei Cube decadente, un cuplu de tineri amanți, doi copii prieteni la cataramă și o bătrână al cărei soț iubit a murit, își trăiesc viața, alcătuită din mici gesturi cotidiene, povești din trecut și visuri de viitor. Trei povești unite de un sentiment delicat și sfâșietor: să rămână sau să plece, să se simtă inseparabil legați de pământul natal sau să viseze la un viitor altundeva. Unul dintre cele mai rafinate debuturi din cinematografia italiană recentă, un cântec de iubire și deziluzie despre destinul unei zone și al locuitorilor ei.
Te l'avevo detto / Ți-am zis eu!, co-scris și regizat de Ginevra Elkann, și cu o distribuție remarcabilă, în care se regăsesc Valeria Golino, Valeria Bruni Tedeschi și Riccardo Scamarcio, prezintă o Romă apocaliptică, lovită de un val de căldură neobișnuit în plină lună ianuarie. Femei și bărbați din înalta burghezie a orașului ajung într-o situație fără ieșire, fiind nevoiți să-și înfrunte demonii de o viață: sex, mâncare, droguri, relații distrugătoare. O comedie acidă și grotescă, personală și extrem de curajoasă, o explorare neașteptat de sarcastică a fricilor noastre și a sentimentelor de vinovăție neîmpărtășite.
Palazzina Laf / Clădirea Laf, o coproducție Italia-Franța, reprezintă debutul regizoral al lui Michele Riondino. Filmul continuă tradiția filmelor de implicare civică, vorbind despre primul caz de abuz extins la locul de muncă raportat în Italia, în 1997. Riondino joacă rolul principal, cel al unui muncitor la curățenie, nevoit să-și spioneze și să-și denunțe colegii de care șefii oțelăriei din Taranto la care lucrează (cea mai mare din Europa) vor să scape.
Le conseguenze dell'amore / Consecințele iubirii (2004), regizat de Paolo Sorrentino, este un thriller psihologic cu o poveste de iubire plină de mister, care îi are în distribuție pe Toni Servillo, Olivia Magnani, Adriano Giannini și Angela Goodwin. Filmul, considerat o bijuterie care își menține farmecul glacial și unul dintre finalurile cele mai frumoase ale filmului italian din toate timpurile, urmărește transformarea unui bărbat introvertit, Titta Di Girolamo, un fost afacerist cu multe secrete, ce locuiește de opt ani într-un hotel din Elveția, care descoperă, la un moment dat, că e îndrăgostit de fata de la bar și devine conștient că totul e gata să se prăbușească.
Proiecția din cadrul Visuali Italiane 2024 este ocazie specială de a (re)descoperi al doilea film al lui Paolo Sorrentino cu ocazia celei de-a XX-a aniversări a acestuia, un adevărat exercițiu de stil oferit de unul dintre cei mai iubiți regizori italieni.
Biletele vor fi putea fi achiziționate curând de pe platforma Eventbook.
"Visuali Italiane - Noua Cinematografie Italiană în România" este un eveniment organizat de Institutul Italian de Cultură din București și Ambasada Italiei, în colaborare cu Muzeul Național al Țăranului Român, Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Victoria din Cluj-Napoca, Cinema Ateneu din Iași, Cinema Victoria din Timișoara și Este Film Sibiu.
Parteneri media: Radio Romania Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, București FM, Radio România Cluj, Radio România Timișoara, Radio Iași, RFI România, Agerpres, Adevărul, AaRC, Cinefan, Cineghid, Cinemil, Cinefilia, Daily Magazine, IQAds, Like5, Liternet, Observator Cultural, Cinemap, Zile și Nopți, Gazeta de Transilvania, Ziua de Vest, Ziarul de Iași