Alecto ex machina - (R)evoluție

"Atât de curând? Peste 20 de ani? Mai am nevoie de ghid pentru a prelungi supraviețuirea? Voi dori prelungirea ei în astfel de condiții?" Sunt întrebările frisonante ale generației mele în fața unei distopii alergând agresiv spre noi cât să devină realitate. Ele decurg logic dintr-un spectacol interogativ-reflexiv în care autorii se întreabă care este impactul inteligenței artificiale asupra vieții noastre și cum ne apărăm sau capitulăm în pragul dictaturii digitale? Viziunea stranie a viitorului din (R)Evoluție se bazează pe 21 de lecții pentru secolul XXI, Scurtă istorie a viitorului și Homo Deus lucrări ale scriitorului Yuval Noah Harari. Popularul istoric și analist social israelian s-a ocupat de acest fenomen al metaversului cu mult înainte de fenomen precum ChatGPT. Piesa (R)Evoluție a fost prezentată în premieră de Yael Ronen și Dimitrij Schaad la Teatrul Thalia din Hamburg în 2020. Cu cinism, ironie, umor negru, cu știință și laconism subtile, prezintă evoluțiile și consecințele progresului tehnologic, fenomene precum inteligența artificială, big data sau bioingineria, arată pericolele dictaturilor digitale, efectele acestora asupra societății în ansamblu și asupra luării deciziilor morale de către indivizi și cât de puțin contează omul, autodeterminarea, liberul arbitru, valorile și ierarhiile clasice.


Spectacolul regizat de Radu Nica începe cu un prolog susținut de Alex Călin cu un ton amuzant, șugubăț, ironic, fără a fi însă lipsit de elemente fine de amenințare deghizată în avantaj și oportunitate. Cu mult șarm, privindu-te drept în ochi, fără ezitări, amfitrionul explică publicului său cum va arăta teatrul viitorului, un teatru foarte democratic fără regizori și cu spectacole-oferte în funcție de situația de viață a spectatorului. Utopie? Nu! Sunt atâția spectatori care nu vor de la teatru decât să se regăsească. De la ideea că un dispozitiv din fiecare scaun poate obține de la fiecare spectator configurația sa psihică și, mai ales emoțională care să permită un feedback rapid și eficient ce nu are nevoie de cuvinte, tonul amuzant dispare, totul pare credibil, plauzibil. Oamenii au evoluat într-atât încât la teatru reacțiile li se stochează undeva într-o bază de date, într-un cloud, iar la următoarele reprezentații totul va fi deja optimizat special pentru dorințele lor rezultate în urma configurării profilului. Cu această idee deloc imposibil de implementat (doar și rețelele de socializare ne conturează profiluri stocând informații, nu?), spectacolul plonjează într-o banală zi din anul 2043, printre oameni banali, dar foarte diferiți între ei: un cuplu homosexual din care a dispărut pasiunea, un cuplu heterosexual care își dorește un copil configurat genetic, o femeie tânără asupra căreia planează suspiciunea generală de apartenență la organizația teroristă naturalistă, un medic genetician.


Înainte de intra în poveste, de a urmări jocul actorilor te uimește lumea nouă creată pe mica scenă de la Excelsior de către scenograful Theodor Cristian Niculae. Acesta construiește o rotativă înclinată inundată de proiecții video (Video design: Andrei Cozlac, Lighting design: Traian Marin) prin care spațiul se compune, descompune, se metamorfozează, se contractă într-un univers halucinant în care privirea ți se încarcă de linii geometrice, cifre, forme, spații translucide ce țin locul unor realități paralele interioare sau exterioare. Poezia se îmbină cu geometria, zenitul coboară pe pământ, totul se transformă în percepție sau idee. Acest efect combinat lumină, imagine, sunet, culoare se integrează în structura textului, îi dă noi valențe. Adrian Piciorea (Muzică și sound design) te ia prin surprindere cu acordurile muzicii sale, îmbinare între senzorial și abstract, ducându-te în lumea personajelor cu o forță căreia nu poți să i te împotrivești. Ritmul accelerat al spectacolului e susținut și de mișcarea scenică coordonată de Florin Fieroiu, personajele fiind într-o permanentă atingere, ciocnire, confruntare. Excelent realizată coregrafic scena oamenilor deveniți obiecte de uz casnic (frigider, pat, mașină de spălat). Efectele progresului tehnologic sunt împinse până la extreme, subliniind pericolele dictaturii digitale în care un individ devine el însuși un obiect.


Alături de personajele-oameni se află Alecto, îngerul păzitor, cerberul neadormit, daimonul atotștiutor, subconștientul devenit conștient, mereu lângă tine, mereu în stare să dea un răspuns. Ceea ce a fost inventat cândva ca instrument controlează, coordonează, stăpânește o societate nouă, eficientizată și optimizată în baza unor reguli absurde. Alecto știe totul despre noi și mai devreme decât noi, este un membru al familiei, terapeut, consilier, manager, șef, dar și unealtă a statului gata să te toarne la cea mai mică tentativă de încălcare a regulilor. Alecto intervine acolo unde muritorii nu pot interveni, dezleagă enigme și leagă destine. Alecto, nume purtat și de zeița greacă a răzbunării celor nemiloși și răi, controlează și stăpânește peste tot în fiecare casă, este indispensabil, este de neînlocuit.


Personajul Alecto are un interpret pe măsura importanței sale în Matei Arvunescu. Din ce în ce mai bună prestația sa actoricească, din ce în ce mai precisă! Fiecare privire are o direcție prestabilită, fiecare gest susține un gând ce poate deveni argument sau contraargument în lanțul logicii fără fisură a personajului. Reținut în gesturi, el scurmă în interiorul său răspunsuri solide care să nu îl deruteze, să nu îi creeze alte întrebări. Nicio răbufnire de sentiment, nicio urmă de efuziune sentimentală. Prezent și atunci când dialogurile sunt susținute de alte personaje, Matei Arvunescu pare liniar în interpretare până în momentul interogatoriului cu două variante unde explodează, are forță, versatilitate, pare posedat de forțele răului, privirea i se întunecă, ochii scapără, iar vocea se joacă în variațiuni demonice înfricoșătoare. Într-o scenă de câteva minute, forța și harul unui actor te pot arunca în hăul fără fund al totalitarismului, niciodată sfârșit, mereu deghizat în noi și noi forme.

Alex Popa (René) se dovedește din nou un maestru al ironiei și al autoironiei, bărbatul alb și hererosexual care vrea un copil nemodificat genetic de la femeia pe care o iubește pare prins în capcana vremurilor. Replicile sale livrate sec, apărările sale pline de candoare în fața asaltului tehnologiei, confruntările cu soția și cu Dr. Frank dobândesc diverse tonuri și nuanțe, grație unui talent ce nu mai are nevoie de confirmare. René este un adevărat Don Quijotte fără niciun Sancho Panza alături, și chiar fără mori de vânt. Raționamentele sale în favoarea firescului vieții poartă în ele o doză de tandrețe, dar și de disperare. Partenera sa, Andreea Hristu (Lana) alege un joc tehnic, rece, distant, pentru a demonstra că personajul său a făcut deja pasul spre lumea nouă. Nimic nu îi stă în cale Lanei spre a-și vedea visul împlinit, un copil dotat cu un bun bagaj genetic: nici ezitările soțului, nici cifrele amețitoare ale onorariilor ce trebuie achitate, nici numărul nesfârșit de pagini de contract. Lana pare o femeie superficială și fericită, dar este, în fapt, o femeie căreia îi e frică de prezent și viitor. Ținându-și în frâu spaimele și nesiguranța, Lana devine prada perfectă pentru voracele și rapacele doctor Frank - un nou client manipulat, amețit, gata să accepte orice. De la rolul de amfitrion, Alex Călin trece în cel al lui Dr. Stefan Frank, un doctor specializat în genetică și estetică, un instrument de creare a noii ordini, un agent al viitorului cu iz demiurgic. Impresia că abordează rolul cu lejeritate este susținută de larghețea gesturilor, de tonul curtenitor, de charisma de influencer pe care o emană.


Ne-am obișnuit să vorbim la superlativ despre toate rolurile create de Oana Predescu. Tatjana nu face excepție. Cu umor și tristețe, o tristețe amară uneori, lucidă alteori, la noi începuturi sau visând la șansa de a reflecta la un posibil "ce-ar fi dacă..."personajul său concentrează esența umanității pe cale de dispariție, perfectibile, complexe, contradictorii. Într-un rol de mai mică întindere, Richard "Ricky" Martin, - Mircea Alexandru Băluță - creează cu apariția sa senină, ludică, cu o claritate copleșitoare și o logică emoțională bine definită un personaj total acaparat de minunata lume nouă căreia îi închină forma sa de iubire și fidelitate. Și cele mai dramatice momente pe care le trăiește, presentimentul despărțirii, acceptarea trădării sunt înghițite într-o altă dimensiune a durerii. Lui îi aparține cea mai angoasantă replică. "Nu vreau să mai fiu făcut din carne și sânge și păr. Vreau să mă transform în date. E așa, un fel de Darkroom neînchipuit de mare, în care totul se topește și se transformă în energie pură și dorință. Ăsta ar putea fi și planul nostru pentru când ieșim la pensie. Să dispărem. În cloud."


"Istoria a început când oamenii au inventat zeii și se va sfârși când oamenii vor deveni zei." sună profeția lui Yuval Noah Harari ce devine punctul de plecare pentru analiza Revoluției digitale care propovăduiește sfârșitul dramei de luare a deciziilor. Elementele fantastice se îmbină armonios cu cele reale, în așa fel încât lumea să fie conturată dintr-o altă perspectivă, o perspectivă onirică și ireductibilă. Dincolo de reflectări, de întâlnirile cu viitorul, cu tine însuți, imaginea lui Alecto mereu lângă tine, mereu gata să te îndrume și să te salveze, te înspăimântă. Poate nu vrem să fim perfecți, poate nu vrem să fim salvați nici de zei, nici de ceilalți zei. Poate vrem să rămânem la poale de Olimp, imperfecți genetic, doar lucizi, banali, muritori.


(foto: Andrei Gîndac)

(R)Evoluție. Ghid de supraviețuire în secolul XXI de Yael Ronen și Dimitrij Schaad (text inspirat de Yuval Noah Harari)
Traducere: Mircea Sorin Rusu
Regie: Radu Nica
Scenografie: Theodor Cristian Niculae
Mișcare scenică: Florin Fieroiu / Video design: Andrei Cozlac / Lighting design: Traian Marin / Muzică și sound design: Adrian Piciorea
Producător: Camelia Moroianu

Distribuție: Dr. Stefan Frank - Alex Călin / Lana - Andreea Hristu / René - Alex Popa / Tatjana - Oana Predescu / Alecto - Matei Arvunescu / Richard "Ricky" Martin - Mircea Alexandru Băluță.