Astăzi, aceiași pionieri, se străduiesc să țină pasul cu tehnologia, unii mai abili, alții mai puțin abili, unii mai conservatori, alții dornici de tot felul de gadgeturi, după dorință și putință. Eu una nu aș fi crezut că voi trăi vremuri în care să pot călători într-o țară occidentală, cu atât mai mult că voi avea la îndemână, iată, un obiect numit laptop, cu ajutorul căruia pot să scriu precum la o mașină de scris și tot ceea ce scriu poate să ajungă, în timp rapid, la cine vreau eu, sau că va exista un telefon, pe care să-l pot pune într-un buzunar, cu care nu doar vorbesc, ci fac fotografii, îmi furnizează informații, comand un taxi, mă trezește dimineața cu ce melodie vreau... Cu toate astea nu, nu vreau ca tehnologia să-mi fie stăpână, să mă subjuge, nu vreau să anulez simțurile și trăirile umane și să le înlocuiesc cu ceva iluzoriu. Vreau să râd, să plâng, să visez, să iubesc, să mă doară, să simt cu toate simțurile și dulce și amar, și umed și uscat, să îmi scald picioarele în mare, dar și să simt foșnetul frunzelor și cântul păsărilor dintr-o pădure.
Copiii și tinerii de azi au crescut cu tehnologia la îndemână, telefonul mobil devenind parcă o prelungire a mâinii lor, dincolo de jocuri, de console, de alte mici mașinării cărora nici măcar nu am puterea și nici nu fac efortul de a le ține minte denumirea. Și prezența acestor gadgeturi implică și un limbaj adecvat, sofisticat, robotizat chiar. Nu se mai joacă cu păpușa, cu mașinuța, se joacă pe tabletă, manevrează un joystick...
Ce ne propune Radu Nica prin (R)evoluție. Ghid de supraviețuire în secolul XXI, alături de echipa Teatrului Excelsior, este un exercițiu de imaginație, împins puțin la extrem, dar necesar, prin care ne invită la o călătorie în timp, într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat (la cât de repede trece timpul, se ajunge destul de repede aș spune), respectiv în anul 2043.
Unul dintre actori (Alex Călin) ne introduce din start în atmosfera tehnologizată a spectacolului printr-un simplu monolog în care ne atenționează că totul este monitorizat, că ni se vor urmări reacțiile, ni se va simți pulsul, se va ști totul despre noi, ca să transforme experiența în plăcere, și ne invită la călătorie (oricum suntem acolo, de bună voie și nesiliți de nimeni, într-un fel de "prizonierat" acceptat).
În lumea robotizată a anului 2043 omul are posibilitatea de a avea un android, care este programat să urmărească totul, care analizează emoțiile și dorințele, care gândește, poate, în locul lui - Alecto (foarte bun Matei Arvunescu).
Ricky (Mircea Alexandru Băluță) și Stefan (dr. Stefan Frank - Alex Călin) formează un cuplu, un cuplu care se află în derivă, pentru că unul - Ricky, vrea să trăiască iubirea, vrea să trăiască chiar la propriu într-o lume virtuală, într-un "cloud", vrea să se iubească cu celălalt într-un spațiu creat artificial - pe Marte sau pe lună, de exemplu, fără a mai fi nevoit să iasă în lume, să interacționeze cu altcineva. Vrea și chiar ar putea să devină nemuritor printr-o transformare a sa în ceva virtual. Irealitatea îi convine. Celuilalt, lui Stefan, i se pare că e prea mult, mai ales că meseria pe care o practică implică conexiune directă cu oamenii, empatie, el vrea atingere umană (de trei săptămâni stăteau închiși în casă, creându-și lumi și spații virtuale), vrea iubire concretă, nu iluzorie.
Un alt cuplu, Lana (Andreea Hristu) și René (Alex Popa) urmează să aibă un copil. Și ei au un Alecto care le urmărește atent stările, emoțiile, dialogul, și reacționează în funcție de cine preia comanda. Lana vrea un copil perfect, fenotipic și genotipic corespunzător, și de aceea își dorește să îl programeze cu totul, de la sex până la abilități și la starea sănătății, pe când René vrea un copil normal, cum va fi să fie. Și se dă o adevărată bătălie între dorințele unuia și ale celuilalt, încercând la un moment dat să-și reamintească de sentimentele pe care le nutresc. O bătălie care pare, din start, pierdută de René.
Tatjana (Oana Predescu) e singură, părăsită de René, debusolată, pe care o năpădesc fel de fel de amintiri, căutată de poliție că ar fi parte din gruparea "naturaliștilor", și singurul ei partener de dialog nu mai este altcineva decât Alecto, robotul știe-tot, robotul la îndemână, care pare chiar atrăgător, care pare chiar posibil de iubit.
Textul, semnat de Yael Ronen și Dimitrij Schaad (traducerea Mircea Sorin Rusu), inspirat de cărțile lui Yuval Noah Harari (care au stârnit interesul lumii întregi) m-a trimis cu gândul la romanul lui Aldous Huxley - Minunata lume nouă. E aceeași problematică, într-o mare măsură, respectiv cât de mult ne robotizăm, lăsându-ne viața condusă de niște mașinării, de niște iluzii tehnice, pe când viața adevărată, a lui Homo sapiens - Omul înțelept, e anulată, marginalizată, stigmatizată.
Întreg constructul scenografic (Theodor Cristian Niculae) susține ideea aceasta a unui viitor minimalist și tehnologizat: o "turnantă" care se rotește și se înclină când într-o parte când într-alta, aducând a planeta Pământ, flancată de trepte, care, susținută de lumini (Traian Marin) și proiecții (Andrei Cozlac) atât de atent și de bine gândite, de muzică și sunete (Adrian Piciorea) care coboară dintr-un univers înconjurător, îți conferă acea atmosferă de viitor în care cerul și soarele și ploaia și țărâna și iarba și fluturii... nu-și mai au locul firesc și natural. Și ei, actorii-personaje, pășesc firesc în acel spațiu, dansează, e al lor. Și la final apar toți pe scenă, drepți, cu priviri pătrunzătoare, stând demonstrativ și întrebător pe scenă: ați înțeles?, cu excepția lui Alecto, care are o tristețe atât de pământeană.
"Ghidul" acesta de supraviețuire în secolul XXI, cu paranteza pusă pe acel majuscul R (tehnologizarea - o fi revoluție, o fi evoluție?) propus de regizorul Radu Nica, care se adresează direct tinerilor zilelor noastre, nu face decât să tragă un semnal de alarmă și să atenționeze că robotizarea înseamnă dezumanizare, că suntem poate la un pas să cădem în hăul unor dorințe iluzorii. Cât încă avem carne pe oase și încă ne curge sânge prin vene, cât încă respirăm cu plămânii și simțim fiorul atingerii umane, e bine, dar trebuie să fim precauți la tentațiile tehnologiei, ale modernizării excesive.
M-a bucurat mult această creație, pentru că este nevoie de această atenționare, venită dinspre teatru, privitoare la excesul de tehnologie, la izolarea inconștientă, de cele mai multe ori, de lumea reală, la incapacitatea de comunicare reală și fățișă. Nu putem anula progresele tehnologiei în totalitate, dar este foarte important să ne stabilim limitele până unde putem merge în așa fel încât să rămânem OAMENI.
Am aplaudat întreaga echipă, le-am mulțumit și m-am bucurat că s-a reușit, în final, și un dialog cu elevii prezenți în sală, un dialog care era mai mult decât necesar, care nu avusese loc până la momentul respectiv. Chapeau bas!
(Foto: Andrei Gîndac)
Teatrul Excelsior București
(R)evoluție. Ghid de supraviețuire în secolul XXI de Yael Ronen și Dimitrij Schaad, inspirat de Yuval Noah Harari
Traducere: Mircea Sorin Rusu
Regie: Radu Nica
Scenografie: Theodor Cristian Niculae / Mișcare scenică: Florin Fieroiu / Video design: Andrei Cozlac / Lighting design: Traian Marin / Muzică și sound design: Adrian Piciorea / Producător: Camelia Moroianu
Distribuție: Mircea Alexandru Băluță, Alex Călin, Oana Predescu, Andreea Hristu, Alex Popa, Matei Arvunescu.