Înscrisă în cerc (ca șarpele ce-și mușcă, pardon, coada), povestea lui Krum, care este, mai degrabă, povestea cartierului lui Krum, se transformă, ușor-ușor, într-o privire dincolo de dogme și de norme, o privire comică, erotică și tragică asupra sensului (de mers al) vieții.
În tot acest provizorat etern, Krum este martorul absolut. Măcar corporal, dacă altfel nu, Krum a putut evada din cartier, așa că doar Krum poate lua minima distanță și doar Krum poate povesti despre o lume căreia îi aparține fundamental. Pentru că, iată, lumea lui Krum dovedește unul dintre puținele adevăruri absolute, acela că speranța, dorința, indecizia (ca și marile hotărîri, de altfel) nu sînt decît o păcăleală a realității.
Dincolo de toate, viața din cartierul lui Krum este de o prospețime uluitoare - oameni tineri, bizari și senzuali ce trăiesc cu frenezie prezentul continuu. În lumea lui Krum trupul există nu în timp și spațiu, ci în inocența propriului erotism. Lumea lui Krum este lumea care te învață că singurul mod de a comunica cu adevărat este contactul direct. Pentru că în lumea lui Krum, spiritul nu există fără corp. Pentru că în lumea lui Krum, cuvîntul nu există fără gură.
Viața din cartierul lui Krum este bucuria pe care o dă carnea, trupul propriu și al celui de alături. Siguranța lui "acum". Siguranța lui "a fi".
Cartierul lui Krum, lumea lui Krum, viața lui Krum. Te cheamă Krum?
