Această mistificare a mediului rural nu îi este străină poporului român, care, cum bine știm cu toții, este "cel dintâiu' în toate cele". Poporul nostru nu se sfiește nici de autoironie, așa că situațiile de râsu'-plânsu' devin motiv de analiză aspră, dar și o resursă inepuizabilă din punct de vedere artistic.
O astfel de analiză o face Andrei "al lui" Măjeri prin intermediul spectacolului La Academie, bazat pe textul scris de Alexandra Felseghi în 2023. Aflat în repertoriul Teatrului "Mihai Eminescu" din Botoșani, spectacolul este un prilej pentru regizor de a explora ce înseamnă pentru el "teatrul popular" și de a exploata prin mijloace comice umorul societății contemporane.
Asemenea unui reportaj din D-ale lui Mitică, Andrei Măjeri lasă deoparte imaginea ruralului idealizat tip "Viața satului" și urmărește atent, printr-o manieră ironică, dar nu lipsită de sensibilitate, tipologii ce conturează un univers pestriț, dar găunos, care se îndreaptă încet, dar sigur, spre damnare. Adrian Balcău, care a conturat universul sătenilor printr-o scenografie la o primă vedere simplă, dar minuțios gândită (în scenă apar: "persanele" întinse pe podea ori faimoasele scaune de plastic) invită spectatorul într-un spațiu familiar. Numai că el ascunde alienarea și tristețea unor oameni ce mor odată cu satul de odinioară.
Acțiunea are loc pe ulițele satului Craiul, un loc ascuns din inima Moldovei, unde nu se mai nasc copii de cinci ani, tinerii plecați nu se mai întorc, școala e închisă, iar bătrânii se transformă în pulbere. Craiul devine un adevărat tezaur folcloric al tipologiilor arhicunoscute și ironizate la orice pas. Protagoniștii ce cârmuiesc cu o strategie atentă satul sunt primarul corupt, dar carismatic (Cezar Amitroaei), drept dovadă e de mai bine de 20 de ani în funcție; viceprimarul (Gheorghe Frunză), prieten de pahar și sursă inepuizabilă de idei și soluții; preotul (Sorin Ciofu) mereu dornic de a construi un spital, care să aibă alături și-o capelă.
Călăuză prin periplul sătesc ne este Prologul, interpretat de Ioan Crețescu. Spirit al locului ancorat în realitatea crudă a satului românesc, Prologul devine un fel de Bogumil adus în contemporaneitate, care dirijează cursul evenimentelor cu o bucurie sardonică și un strop de ironie. Pe tot parcursul spectacolului, Prologul împletește ițele discordiei în mijlocul unei societăți aflate pe cale de dispariție.
Importantă este și scena în care cei trei oameni de bază ai Craiului dezbat dacă să transforme sau nu școala în spital, satirizând astfel un subiect sensibil, fapt ce reflectă neputința și neștiința lor, dar și problema acută a corupției. Soluția? Organizarea festivalului "Craiul este Raiul", din fonduri europene. Deși tratate într-un registru comic, temele abordate surprind o realitate crudă. Satele românești sunt depopulate, sursele primare pentru un trai decent nu sunt o prioritate pentru cei sus-puși, iar ca alinare și aducere aminte că totuși există și ei, sătenii se bucură de serbări comunale.
La Academie, cârciuma satului, devine spațiul perfect de a serba comuna printr-un festival prestigios. Izgonită din Academia platoniciană, Academia din Craiul abandonează orice urmă de idealism; plimbările pline de sens ale filosofilor Antichității sunt înlocuite de trasee străbătute mecanic de personajele satului. Nici măcar forfota cauzată de organizarea unui eveniment atât de fastuos nu alungă gerul abătut peste sat, ger ce reflectă sufletele copleșite ale sătenilor uitați de lume. Vera, secretara primăriei (Gina Pătrașcu Zamfirache), și Ion, băiatul bun la toate (Răzvan Amitroaei), pornesc în descoperirea candidaților perfecți pentru participarea la marele eveniment.
Universul sonor creat de Adrian Piciorea potențează atmosfera mitico-fantastică și aduce o notă de sensibilitate jocului amețitor al pregătirilor.
Andrei Măjeri nu ezită să elaboreze orice situație cu potențial comic și să o accentueze caricatural, folosind gesturi și expresii, ce amintesc de viralele filmulețe ce au făcut înconjurul rețelelor de socializare - vezi bătrâna care sărută microfonul făcându-și cruce, ilustrând credința oarbă, aflată la limita disperării.
Alexandra Felseghi conturează personaje aflate în opoziție, alăturarea lor stârnind amuzamentul, tocmai prin discrepanța discursului: Chiva (Crenola Muncaciu), țăranca neaoșă căsătorită din obligație și nevoie alături de Corina (Daniela Bucătaru), diva seducătoare demult apusă, ce trăiește la oraș, par inițial din universuri paralele, dar împărtășesc în realitate aceleași neîmpliniri mai mult sau mai puțin asumate și conștientizate.
Tot în opoziție față de Corina stă și Vera, secretara harnică de la primărie, ajunsă eterna "fată mare". Două universuri ce se intersectează, dar care împart un fond comun. Poate unul dintre cele mai sensibile momente, ușor dus la limita melodramei, îl reprezintă monologul Verei, cea mereu îmbolnăvită de "boala satului", izolată și discriminată în societatea urbană, dar care privește viața cu vrednicie și speranță. Fiecare personaj ascunde, sub masca indiferenței, o tristețe reținută. Sursa acțiunilor tuturor este nefericirea și descumpănirea, lucru relevat mai ales în timpul serbării comunale, când invitații, ca artizanul în mămăligă, Vera și Ion, ori Tudorel, cel care ar fi vrut să mai meargă la școală, sunt surprinși dând dovadă de vulnerabilitate și duioșie stângace.
La Academie este un spectacol mozaic, plin de situații comice la limita absurdului, ce aduce o altă perspectivă asupra săteanului român, pus în situația paradoxală de-a face "rai din ce n-ai".
La Academie de Alexandra Felseghi, regia Andrei Măjeri, se joacă duminică, 26 mai 2024, ora 19:00, la Sala Mare a Teatrului "George Ciprian", Buzău.