Odată cu avansul tehnologiei, apar o multitudine de întrebări despre rolul ei în societate, în comunicare, în familie sau artă. Cât de mult ne înlesnește tehnologia relațiile cu cei dragi? Ce se întâmplă la nivel de umanitate, conștiință? Ți-ai lăsa viața în mâinile unui robot?
2032 Smart-Family este un proiect inedit care, fără să încerce să ofere răspunsuri, explorează implicațiile tehnologiei asupra vieții contemporane. Povestea, jucată pe două scene în același timp, le urmărește pe Laura și Virginia, mamă și fiică, în încercarea de a-și purta de grijă una alteia. După ce Laura suferă un infarct, Virginia, stabilită în Italia, apelează la tehnologie pentru a o îngriji. Ea decide să le conecteze casele printr-un sistem de comunicare audio-video și îi dăruiește un robot-asistent pe nume Ogmios Z42, cu speranța că o va ajuta pe mama ei cu problemele medicale și poate chiar o va scăpa de singurătate.
În mijlocul întrebărilor despre tehnologie, își fac loc cele cât se poate de umane. Printre subiectele abordate în spectacol se regăsesc migrația, discriminarea, conflictul intergenerațional și singurătatea care vine odată cu bătrânețea. Proiectul este rezultatul unei activități de documentare. Echipa proiectului a realizat interviuri cu emigranți români și părinții lor vârstnici rămași acasă; aspect care îi oferă spectacolului autenticitate, în contextul unor subiecte atât de sensibile.
Spectacolul 2032 Smart-Family a făcut parte din proiectul "Tele-Encounters: Beyond the Human" (2020-2023), cofinanțat prin programul Europa Creativă al Uniunii Europene. Proiectul a fost coordonat de Teatrul "George Ciprian" din Buzău (România), în parteneriat cu Industria Scenica (Milano, Italia) și Universidad Católica San Antonio de Murcia (Spania). Spectacolul a fost selecționat în Festivalul Național de Teatru 2022 (prezentat sub formă de livestream) și în festivalul Milano Digital Week 2022 (Italia).
Deoarece producția inițială este complexă și costisitoare, necesitând sincronizarea a două echipe numeroase din România și Italia, spectacolul a avut doar 10 reprezentații în anul 2022. Filmarea spectacolului este disponibilă gratuit pe YouTube. Astfel, publicul online poate viziona atât perspectiva publicului din România, filmată profesionist cu mai multe camere, cât și pe cea a publicului din Italia.
Parte dintr-un proiect mai amplu, personajul Ogmios Z42 își continuă cariera artistică singur. Ogmios, roboțelul controlat în timp real de Smaranda Găbudeanu (păpușar), surprinde prin vocea care oscilează între sacadat și cursiv, prin mișcările dinamice și felul în care se umanizează treptat. Deși în realitate este o păpușă mecanică fără inteligență artificială (IA), robotul Ogmios Z42 (care, în sens tehnic, este totuși un robot, chiar în lipsa IA) pune întrebări despre rolul pe care roboții cu abilități avansate de comunicare îl vor avea în societatea viitorului. În era ChatGPT, personajul lui Ogmios ar putea deveni curând realitate.
Acum, în ipostază de personaj interactiv, Ogmios îi va întâmpina pe copii și părinții lor în Festivalul "Buzău/Iubește/Teatrul". Și... pentru că s-a zvonit că Ogmios se simte singur, echipa de robotică "Homosapiens" de la Colegiul Național "B. P. Hasdeu" Buzău s-a oferit să-i aducă un prieten robot. Elevele și elevii, deși plini de entuziasm, lucrează contra-cronometru. Vor reuși să-i aducă lui Ogmios prietenul promis? Vom afla... sâmbătă și duminică, 25 și 26 mai 2024, de la orele 11:00, respectiv 18:00, în curtea Teatrului "George Ciprian", Buzău.