Ediția cu numărul XIX a Festivalului Buzău/Iubește/Teatru a avut deschiderea sâmbătă, 25 mai 2024, pe scena Teatrului "George Ciprian" din Buzău, cu premiera spectacolului pentru copii Labirintul lui Habarnam, în regia lui Cristian Negoescu, cu actorii Hristu Trică, Cătălina Oance, Mihai Bolea și cu participarea extraordinară a elevilor din mai multe licee buzoiene (Voluntarii Teatrului "George Ciprian"). Spectacolul a adus în scenă o poveste plină de aventură și învățăminte, captând atenția tinerilor spectatori și oferindu-le o experiență teatrală de neuitat.
În primele două zile ale festivalului, curtea Teatrului "George Ciprian" s-a transformat într-un tărâm magic pentru copii de vârste diferite. Aici au explorat jocuri de imaginație, memorie, spontaneitate și creativitate, ghidați de Ogmios Z42, robotul teatral, și de asistentul său, robotul N.A.E. Prietenul lui Ogmios a fost construit (în doar câteva zile) special pentru acest eveniment de către echipa de robotică HomoSapiens de la Colegiul Național "B.P. Hasdeu" Buzău. Această inovație tehnologică, prezentată în cadrul festivalului, a demonstrat cum arta și tehnologia se pot îmbina pentru a crea experiențe de neuitat.
Deschiderea a fost urmată de reprezentația spectacolului Moș Nichifor, după Moș Nichifor Coțcariul de Ion Creangă, în regia lui Alexandru Dabija, o producție a Teatrului ACT București. Spectacolul, interpretat de Marcel Iureș și Ruxandra Maniu, s-a jucat cu casa închisă, invitând publicul să redescopere farmecul poveștilor noastre tradiționale.
Cea de-a doua seară a festivalului a fost marcată de spectacolul La Academie, care a stârnit hohote de râs în sală, aducând o notă de umor și veselie participanților. Comedia a fost prezentată de Teatrul "Mihai Eminescu" din Botoșani, iar regia i-a aparținut lui Andrei Măjeri, aceasta fiind prima reprezentație ce a dat startul competiției teatrelor.
Ziua trei de festival a aparținut Teatrului "Alexandru Davila" din Pitești, care l-a adus pe scenă pe renumitul actor Adrian Titieni. Împreună cu Ioana Mărgărit Podăreanu, Ada Dumitru, Mirela Popescu, Cătălin Mirea, Gogu Preda și Adrian Duță au oferit o reprezentație de excepție.
Marți seară, în competiția teatrelor a intrat și gazda festivalului, Teatrul "George Ciprian", cu premiera spectacolului Despre tandrețe de Matei Vișniec, în regia buzoianului Vlad Trifaș. Ioan Coman, Macrina Bârlădeanu, Șerban Gomoi, Ioana Cojocărescu și Mihai Grigore - violoncel au captivat publicul cu o interpretare sensibilă și profundă, consolidându-se ca un moment de referință al festivalului.
Miercuri, 29 mai 2024, Teatrul "Toma Caragiu" Ploiești a stârnit hohote de râs și multă voie bună cu spectacolul O idee genială de Sebastien Castro, traducerea Adrian Solomon, regia Paul Chiribuță. Bogdan Farcaș, Ion Radu Burlan, Mihaela Popa, Cristina Moldovanu și Andrei Constantin au susținut un spectacol plin de umor care provocă la o reflecție subtilă asupra încrederii în relațiile de cuplu.
Festivalul Buzău/Iubește/Teatru continuă cu o serie de evenimente variate, incluzând spectacole de teatru, ateliere interactive, lansări de carte și întâlniri cu actori și regizori de renume. În zilele ce urmează alte trei producții, prezentate de: Teatrul "Toma Caragiu" Ploiești, Teatrul "Maria Filotti" Brăila și Teatrul "Andrei Mureșanu" Sfântu Gheorghe vor intra în competiție.
Joi, 30 mai 2024, Falsa Servitoare, o comedie clasică de Marivaux, reinterpretată cu măiestrie de Teatrul "Maria Filotti" din Brăila, ne poartă prin lumea intrigilor și a umorului fin. Emilian Oprea, Corina Bors, Ciprian Chiricheș, Blanca Doba, Adrian Ștefan și Adelin Ilie ne vor face seara mai frumoasă. Regia este semnată de Alexandru Mâzgăreanu.
Vineri, 31 mai 2024, Teatrul "Andrei Mureșanu" din Sfântu Gheorghe ne prezintă Mobilă și durere - o dramă profundă de Teodor Mazilu, în regia lui Cristian Ban, ce abordează teme universale și provocări contemporane. Din distribuție fac parte actorii: Sebastian Marina, Nicholas Cațianis, Mădălina Mușat, Oana Jipa, Costi Apostol, Daniel Rizea.
Sâmbătă, 1 iunie 2024, de la ora 11.00, seria spectacolelor dedicate copiilor începe cu În față la O12, un spectacol creat special pentru cei mici, care promite să îi încânte și să îi inspire. Regia este semnată de Oana Răsuceanu. Ulterior, atmosfera plină de distracție și voie bună va fi completată de spectacolul de magie - Magitot, programat pentru orele 12.00, 16.00 și 18.00, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu.
La ora 19.00 juriul de specialitate format din: Irina Zlotea (critic de teatru), Tamara Constantinescu (actriță), Mădălin Hîncu (regizor) va delibera și va premia spectacolul câștigător.
Închiderea festivalului le revine actorilor: Lucian Ghimiși, Cosmin Seleși și Răzvan Oprea. Soțiile noastre este o comedie plină de mister care cu siguranță ne va ține în suspans până la final.
Festivalul Buzău/Iubește/Teatru este organizat de Teatrul "George Ciprian" Buzău, cu sprijinul Consiliului Județean Buzău. Programul complet al festivalului poate fi consultat pe site-ul oficial al Teatrului "George Ciprian".
Vă așteptăm să vă alăturați nouă în aceste zile de sărbătoare a teatrului, pentru a experimenta magia spectacolului și a împărtăși bucuria artei cu cei dragi
Sponsorul principal al festivalului: RailWay Sistems, Travertec SRL
Alți sponsori: EximProd, Clinica MatCord, Smart Cash & Carry, Global Cash & Carry, Biroul Notarial Vasile Victor și Asociații, Restaurant Diana, Restaurant Spătaru, Dacia Romanian Dinning, Cofetăria Cornovac, Cofetăria ATSweets, Agenția de turism Magvy Tour, Carmangeria Dima, Luxor, Avon, Dany Cris, Alpha MDN, Triton Market.
Partener oficial de mobilitate: ElcarGid Buzău
Partenerul care ne îndulcește inimile: Cofetăria 379
Atențiile de la final de spectacol sunt oferite de Crama 3 Conace și Atelierul Poartă Flori.
Parteneri media: Opinia, TVSE Media Group, Campus TV, News S Agenția de Presa, Buzău.NET, Timpul Buzoian, Muntenia, Șansa News, Buzău Media, Observatorul Buzoian, News Buzau, TV Buzău, Radio România Actualități, Radio Iași.
Mulțumiri speciale: Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău