*) Nota Cristinei Juncu: Acest speech nu a existat, nici măcar în stadiul de proiect mental. De-asta mi s-a părut o provocare drăguță să mi-l imaginez acum, după ce toate emoțiile s-au terminat. Să mă pun puțin în pielea Criului în șoc emoțional. Sigur nu m-aș fi exprimat chiar așa de coerent, dar...
*
De dimineață, la repetiție, colegul Cucu m-a întrebat dacă mi-am pregătit speech și m-a bușit râsul. De ce ai pregăti speech de acceptare când ești sută la sută sigur că premiul se cuvine altcuiva? Nu știu de ce sunt eu aici, in fața voastră, pe scenă, așa că în primul rând voi mulțumi juriilor, pentru încurajare. Faptul că numele meu a apărut lângă numele altor patru actrițe fabuloase e în sine o onoare și o bucurie nesperată.Acum o să înșir, total clișeic, o groază de mulțumiri:
Ăăă...
În primul rând mulțumesc Andrei, soț, actor, dramaturg, partener, prieten, suport în toate și de multe ori ambii părinți pentru copilul nostru. Nu puneți camera pe el, că probabil deja a început să plângă. Datorită ție am putut să fac rolul ăsta și multe alte proiecte frumoase, în ultimii trei ani. Mulțumesc și te iubesc.
Mulțumesc părinți, că-mi sunteți de-o viață regizori preferați și că ați turnat fundația pe care astăzi mă clădesc mai departe, și ca om, și ca artist.
Muchi (bunica mea, care sper că a găsit postul TVR Cultural până acum), mulțumesc că ai crezut din tot sufletul, necondiționat, că eu sunt cea mai cea, încă de când eu nici măcar nu știam cine sunt sau dacă măcar sunt.
Mulțumesc familie extinsă (socrii, cumnați, nepot, toți). Fără voi, eu și Andrei am fi niște părinți mai obosiți și niște artiști mai expeditivi.
Mulțumesc prieteni, îngeri păzitori care ați apărut când aveam nevoie ca cineva să-mi spună că sunt bine, că nu e dracul așa de negru, că mai pot un pic.
Mulțumesc colegi de Nottara, mulțumesc Alex, fiindcă de ceva timp creștem împreună din ce in ce mai frumos.
Mulțumesc Crenguța, Isabela, Luminița, Victoria, fiecare întâlnire cu voi pe scenă e o bucurie unică și irepetabilă.
Mulțumesc Sânziana, pentru șansa de a-i da viață lui Agnes, pentru cadrul de lucru sănătos și prolific pe care îl creezi, pentru încrederea cu care m-ai investit încă din prima zi de repetiții împreună, și care îmi dă din ce in ce mai multe perechi de aripi.
Și încă o mulțumire, și o dedicație în același timp, gogoloiul meu iubit de doi ani și zece luni. Grigore, meriți un premiu Uniter multicolor, de pluș, pictat cu excavatoare, mașinuțe și dinozauri, pentru cum accepți de atâtea ori, ca un om mare, că mami trebuie sa plece la teatru.
În viața de pui de artiști devenit artist există un fel de checkpoint revelator: când nu mai simți nevoia să demonstrezi că meriți să fii și tu artist, să căznești un sacrificiu pe altarul artei și, deodată, începi să simți liniștea și bucuria de a încerca și de a greși, pentru a încerca iarăși, cu chef de joacă, ca un copil mic. De acolo înainte, încep să-ți țâșnească în cale numai lucruri bune și frumoase. Faptul că mă aflu aici în seara asta e doar unul din ele. Aștept cu brațele deschise tot ce mai urmează.
