Un discurs nespus la Gala Premiilor UNITER, 2024 (V)

Marin Lupanciuc a fost nominalizat la premiul pentru Cel mai bun actor în rol principal pentru rolul Ben Ivănescu din spectacolul Exod de Marius Ivaškevičius, regia Oskaras Koršunovas, Teatrul Național "Mihai Eminescu" din Timișoara. Acesta este discursul ce ar fi fost rostit pe scena Galei UNITER, 2024, dacă Marin ar fi câștigat premiul.

cuvânt înainte de cuvânt

De cele mai multe ori prefer să tac, să înghit în sec potențialele cuvinte. Probabil din cauză că mi-e frică să nu-și găsească ecoul în nimeni. Pentru gala UNITER știam că trebuie să pășesc dincolo de tăcerea mea... De fapt nu pentru gală, ci pentru câțiva oameni cărora le datorez ceva mai mult decât niște tăceri cu subînțeles. Am rămas, însă, în zona mea tăcută de confort. Nu a fost ziua cuvintelor mele, alții le-au vorbit. Nimic trist în asta. Le voi lăsa aici cu aceeași bucurie!

cuvânt

Dintotdeauna am considerat că sunt suma tuturor întâlnirilor cu oamenii din viața mea. De aceea, cred că singurul motiv pentru care mi-aș fi dorit să câștig acest premiu ar fi fost sentimentul de recunoștință pe care îl am față de cei care au contribuit ca să ajung în acest punct. Mi-aș fi dorit să ofer o anumită palpabilitate și chiar puțină greutate (pentru că e greuț premiul, așa am auzit) gratitudinii pe care o resimt.

Așadar, îi mulțumesc primei ființe pe care am întâlnit-o când am deschis ochii, cea care îmi este și soare și umbră, care a purtat prea multe cruci pentru o singură pereche de umeri și căreia nu-mi ajunge o viață să-i înapoiez tot ce mi-a oferit. Mulțumesc fratelui meu pentru liniștea și calmul lui care mă scutesc de lungimea istovitoare a cuvintelor. Și îi mulțumesc tatălui meu! Care nu a mai apucat să mă vadă aici și care sigur ar fi conștientizat mai limpede decât mine bucuria momentului. Îi mulțumesc lui Mihail Sîrbu, care mi-a împărtășit teatrul și mi-a arătat cât de frumos e omul. Mulțumesc Teatrului Național din Timișoara și întregii lui echipe care m-a învățat că actorul bun nu este altceva decât o prelungire a omului bun. Mulțumesc Adei Lupu Hausvater care mi-a arătat prețul și valoarea lucrului bine făcut. Îi mulțumesc lui Oskaras Koršunovas: Спасибо что поверил в меня. Și întregii echipe EXOD. Show-ul sunteți voi, să nu uitați!

Mulțumesc Karina și profu' Sutö pentru prima scânteie de încredere din lumea nouă de peste râu. Mulțumesc Ion pentru căldura cu care mi-ai vorbit în momentele de disperare. Mulțumesc Matei, Diana, Alina că m-ați ajutat să ies din cel mai întunecat hol al minții prin care am rătăcit vreodată. Mulțumesc Mona și Levente pentru că m-ați găsit la un capăt de facultate și mi-ați arătat un început de drum. Mulțumesc Cristina, Andra, Zet, Zgăbaia, Oti, pentru încrederea cu care-mi vorbiți și răbdarea cu care mă ascultați. (Știu că o să faceți mișto de mine un an pentru tot siropul ce-l torn aici. Vă pup!)

Celor numiți, dar și celor, mulți, nenumiți, vă mulțumesc că ați fost acolo și că sunteți aici, că v-am găsit și că m-ați lăsat să rămân, că nu v-ați supărat când am plecat și că m-ați lăsat să mă întorc. Mulțumesc că ați pompat cu nerușinare atâta încredere în mine. Fără ea, nu m-aș fi aflat aici.

Într-un final, aș vrea să mulțumesc echipei UNITER pentru dulcele sentiment de apartenență și pentru șansa de a întâlni oameni a căror muncă o admir și care mă ajută să continui când simt că nu mai pot, că nu mai știu, că nu mai contează.

Pentru mine ăsta a fost premiul: ocazia de a pune în cuvinte recunoștința ce-o simt. Mereu prezentă, parcă insuficientă mereu.