Mobilă și durere. Deci, absurd! - Day Tripper la TIFF, 2024

În seara suprarealistului debut la Euro 2024 al naționalei României (România-Ucraina 3-0), TIFF 2024 a programat chinezescul Day Tripper, scris și regizat de Yanqi Chen, aflat la debutul în lungmetraj. Cinema-ul de un delicios absurd lui Yanqi Chen a fost o continuare cât se poate de firească a fotbalului stelar prestat de Stanciu, Drăguș, Burcă, Drăgușin & co.

Filmat vreme de 2 luni, montat vreme de 2 ani (trăiască Q&A-urile de după miezul nopții și prietenele care îi ajută pe cei mai obosiți cronicari!), Day Tripper e o stilizare în cheie Ionescu & Mazilu a unei zile de iarnă cenușiu-oarecare dintr-un oraș industrial - masiv poluat cenușiu - oarecare al Chinei. În acest timp și acest spațiu, trăiesc (?) o seamă de oameni cenușiu-oarecare. Care mai realizatori de TV (debutul are o minunată aromă de A fost sau n-a fost?), care mai manipulatori de mobilă (dacă nu ați hohotit niciodată în prezența unui dulap / unei biblioteci înfipte în cadrul unei uși de intrare într-un apartament cenușiu-oarecare), care mai frizeri (patroni, ucenici etc.), care mai bolnavi grav de inimă (și muribunzii se tund, nu-i așa?), care mai alergători & organizatori de maraton pe zăpadă (sănătatea, tovarăși, e bunul cel mai de preț), care mai așteptând un autobuz în stație (e de văzut cea mai demențială rezolvare a unei lungi așteptări a unui mijloc de transport public din istoria cinema-ului!), care mai montând bude în aer liber, care mai prestând un vlog culinar (un gag ce introduce apropierea geografică a Rusiei de orașul în care Chen s-a născut, a crescut și a turnat filmul), care mai privind fără oprire tele-ul (el & ea & canapeaua & cățelul și un dialog de juri că l-ar prelua Ionescu în Cântăreața cheală se întoarce). Și mai sunt, desigur, muzicanții ambulanți, cei care prestează, la acordeon și mici cilindrii pe post de percuție, pentru un bănuț, cei care ne introduc și ne extrag din poveste, mix de Horatio și de gropari dacă Hamlet s-ar muta la granița chinezo-rusă.


Umorul din Day Tripper e, pe alocuri, la nivelul ghiulelei lui Stanciu din minut 29. Pur și simplu, râsul îți ia aerul, ai vrea să râzi mai tare, ai vrea să ai încă un plămân. Lumea din Day Tripper, dincolo de certele mărci ale comunismului made in China & URSS (featuring blocuri în construcție și coșuri de centrale termoelectrice în acțiune filmate ca pentru istoria comunismului povestită pe înțelesul tuturor), atinge țăcăneli și reflexe universal și atroce valabile. Până la urmă, decorul e comunist, dar muzicanții și frizerii se chinuie să-și vândă serviciile în cel mai capitalist fel cu putință. În plus, filmul are o halcă majoră care amplu satirizează ce vasăzică uniformizare (de haine, de frizură, de vorbire, de gestică etc.) în birourile de tip open-space, marca ultra-recognoscibilă a economiei de piață, și restaurantul care virează în club de noapte în excelenta scenă de final își schimbă profilul tot din nevoia de a-și mări vânzările.

Halucinanta perspectivă asupra lumii pe care ne-o propune Yanqi Chen nu e deloc lipsită de candoare. Comicul atroce nu exclude empatia. Râdem de ei (adică de noi), dar o facem cu conștiința că suntem în același univers cenușiucăcăniu-oarecare în care mai sclipește, uneori, o poantă genială cu stație de autobuz sau un șut de la 20 de metri care zguduie plasa. În rest, înfigem mobilele în spații înguste dimineața și ne chinuim să le eliberăm până se lasă seara și ne lăsăm doborâți de durere.