Ecoul singurătății - Ekko af koerlighed / Echo of You / Ecoul tău la TIFF, 2024

Fețe smochinite, pământii, păr rărit, albit sau încă vopsit, menținut într-o culoare ce exprimă nostalgice reverii după tinerețea pierdută în negura timpului. Ochi obosiți, cu pleoape tremurânde. Gros-planuri fixate pe pielea ridată, atinsă de pete maronii a unor bătrâni plăpânzi, gata să se mărturisească unei jurnaliste indiscrete care pune întrebări simple, firești, fără să rănească. Jurnalista este Zara Zerny și documentarul ei se intitulează Ecoul tău / Echo of You / Ekko af koerlighed. Interviurile ei, puse cap-coadă într-o peliculă de 76 minute, vin din Danemarca și au intrat în secțiunea What's up, doc? ca incursiune crudă în lumea fragilă a senectuții, tragică și plină de neajunsuri.


Zara Zerny a ales să stea de vorbă cu persoane care și-au pierdut partenera de viață, curioasă să afle cum se descurcă fiecare după ce au rămas văduve sau văduvi. Despărțirea de cei cu care ai petrecut mai mult de o jumătate de secol se lasă cu traume și greutăți dificil de cuprins în câteva cuvinte. Unii nu suportă singurătatea după decesul partenerului. Cazul Ștefan Augustin Doinaș - Irinel Liciu a zguduit viața românească în 2002, când, la 80 de ani, poetul Ștefan Augustin Doinaș moare de o boală cardiacă. O zi după deces, soția lui, balerină, prim solistă a Operei Române, își ia viața. De acest gest extrem mi-a amintit documentarul despre care facem vorbire.

Ochii obosiți de pe ecran sunt acoperiți treptat de degete tremurânde într-un ritual ocult de întoarcere în interioritatea memoriei afective. Sunt revigorate amintiri din anii tineri, întâmplări, împrejurările în care s-au cunoscut, cum a fost conviețuirea, necazurile și marile bucurii. Toate adunate într-un ghem de povești nesfârșite, căci viața fiecărui om este un roman. Mai roz, mai tulbure, mai nu știu cum, dar spre sfârșitul vieții predomină narațiunea nostalgică, privirea înapoi cu dulceață, nu cu mânie. Bărbații povestesc despre primele clipe de apropiere, cum și de ce s-au simțit atrași de viitoarele partenere de viață. Fascinați de frumusețea lor, de silueta și suplețea corpului. Obsedat de spectrul îmbătrânirii, Eugen Ionescu resimțea ca pe o durere degenerarea ființei: "Ce mâini frumoase avea Rodica!", soția sa. Și camera se oprește îndurerată peste mâinile vlăguite ale interlocutoarelor, cu vene bine reliefate, învinețite, muncite de viață. "Iubim femeile pentru primele clipe de intimitate cu ele, nu pentru multe altele care urmează", spunea cineva și confesiunile bărbaților par a întări această aserțiune sentimentală, extrasă din experiență și analiză.

De profesiuni diferite, octogenarii au și viziuni paranormale cu partenerii sau partenerele dispărute care vin în camerele lor sub formă de spirite, parcă le aud și simt împreună cu cei rămași în viață. Un acrobat se menține în formă făcând încă exerciții sau șpagate în fața camerei spre a arăta că se știe menține în formă. O femeie regretă că nu mai are ce să facă după ce a lucrat cu devotament ca asistentă medicală într-un spital. Un măcelar nu crede într-o înviere după moarte și desenează din gesturi neantul. "Nu se ridică niciun spirit din corpul mort", articulează el hotărât, implacabil. Atmosfera se destinde în sală când sunt puse întrebări legate de infidelitatea conjugală. Bărbații recunosc că au mai greșit, că au avut câte o aventură scurtă, de-o vară, dar s-au întors în cuibul familial care conferă stabilitate. Și femeile recunosc că au mușcat câteodată din fructul oprit, dar par a fi fost femei sănătoase la cap, în stare să-și protejeze familia. Un bărbat recunoaște că a vorbit despre aventura sa cu o altă femeie chiar cu soția lui. Nu i-a ascuns nimic.

E limpede că octogenarii fac parte dintr-o societate deschisă, atât de deschisă încât nici legăturile dintre homosexuali nu sunt discriminate. Trăirile sunt la fel de adânci. După dispariția unui dintre ei, singurătatea e resimțită la fel, la fel răvășește sufletele. Ce rămâne după? Doar "ecoul tău"... Al meu, al tău, al tuturor...

Despre viața de dincolo părerile sunt împărțite. Unele femei speră să se întâlnească după, altele sunt sceptice. Important e ceea ce trăiești în prezent, spune un bătrân ce se consideră încă în putere și surâde victorios. Realitățile sunt crude, nedrepte. Prea ne-am obișnuit să mergem pe drumul vieții ca să acceptăm că acest drum are și un sfârșit. Doar poezia ne mai poate salva:

Iubești - când simțiri se deșteaptă
că-n lume doar inima este,
că-n drumuri la capăt te-așteaptă
nu moartea, ci altă poveste.
(Lucian Blaga)