Trecutul, ca o casă fără ieșire - Pir Pesar / The Old Bachelor / Bătrânul burlac la TIFF, 2024

Pir Pesar / The Old Bachelor / Bătrânul burlac, al doilea lungmetraj din cariera regizorului Iranian Oktay Baraheni, prezentat în cadrul Competiției de ficțiune de la TIFF 2024, e un opus de mari dimensiuni (193 de minute) în 4 personaje principale și tot atâtea secundare, filmat, în cea mai mare parte, într-o casă cu dependințe și un salon unde bărbații Teheranului merg zilnic să se relaxeze / drogheze.

Un tată spre 70 de ani, doi fii, din două căsătorii diferite, trecuți de 40 și o femeie de vârsta fiilor care se mută la etajul superior al casei unde trăiesc cei trei bărbați. Seniorul e definiția abuzului, tinerii sunt exemplul de manual al copiilor incapabili să iasă de sub umbra cumplită a contra-exemplului părintesc. Tânăra femeie, interpretată de Leila Hatami (rol principal feminin în legendarul Nader and Simin, A Separation (2011) al lui Asghar Farhadi), stârnește poftele tatălui (un Hassan Pourshirazi dezlănțuit) și iubirea fiului mai mare, Ali (Hamed Behdad), exacerbând și accelerând uriașul conflict care mocnește între cei doi frați și stăpânul casei.


Fundalul social-politic iranian predispune la sărăcie, la goana după bani câștigați prin orice mijloace. Cei trei tineri n-au un job sau venit stabil și sunt în bună măsură dependenți de economiile semnificative făcute de bătrân. Originea banilor pe care acesta îi aruncă în stânga și în dreapta are de-a face cu istorii vechi, revoluționar - mafiote.

Portretele celor 4 protagoniști sunt construite cu migală și atenție la detalii, luminile și umbrele sunt oarecum balansate, până la un anumit punct. Există, de altfel, senzația că Oktay Baraheni (regizor, dar și scenarist al peliculei) a lipit două filme într-unul singur, că după anumit moment, în ultima aproximativ o oră, asistăm la o operă ce ar fi putut funcționa la fel de bine și sine stătătoare. În acest segment, realismul se retrage în plan secund, tușele expresioniste, inspirat amplificate de mișcările de cameră (director de imagine: Adib Sobhani) și de o coloană sonoră memorabilă, sunt din ce în ce mai vizibile (justificate și prin lipsa accesului la droguri a tatălui) și casa devine personaj egal ca importanță celor 3 bărbați. Oarecum previzibil, deznodământul vine în urma unei ample acumulări de emoții și efort fizic, ca o eliberare dintr-un iad de dimensiuni colosale, construit cu fir de păianjen de bătrânul diabolic și toți cei care îi cad, pe rând, în plasă.

Citând, la final, drept surse de inspirație, opere de Dostoievski, Shakespeare ori Freud, Baraheni așază foarte sus nivelul de ambiție al filmului și, în bună măsură, reușește să-și împlinească obiectivul. Dincolo de a fi o drama psihologică cu accente teatrale, Pir Pesar / The old bachelor / Bătrânul burlac poate fi citit și ca o metaforă politică focalizată pe spațiul iranian, dar ca nuanțe relevante pe spații mult mai extinse. Un soi de înscenare a cumplitului război dintre vechi și nou, de fapt, între mentalități bine ancorate în obiceiurile corupte, misoginie și solitare (scapă cine poate) ale trecutului și încercările / speranțele / iluziile unora dintre tinerii care cred în alte valori (Ali) și încearcă să aducă o schimbare. Prinși oarecum la mijloc în acest duel inegal (filmul așază infinit mai mult forță, inclusiv fizică, de partea celor de demult), fiul cel mic (Mohammad Valizadegan) și femeia sunt victime de serviciu într-un carnagiu ce, în stil hamletian, nu prea ocolește, până la urmă, pe nimeni.