8 noiembrie - Kálmán-nap / Kalman's Day / Ziua lui Kalman la TIFF, 2024

E ziua onomastică a lui Kálmán (Szabolcs Hajdu). În timp ce sărbătoritul se trezește alene pe canapeaua amplului și primitorului living în stil american de la parterul casei sale din pădure, soția sa, Olga (Orsolya Tóth), se conversează la telefon cu prietena de familie Zita (Nóra Földeáki). Mă rog, e un fel de-a spune "se conversează" din moment ce Zita vorbește cvasi-non-stop. Printre altele, Zita o roagă pe Olga să fie de acord să îi primească în spațiu pe ea și pe soțul ei, Levente (Domokos Szabó), pentru ca cei doi să-și poată înscrie fiul la o școală mai bună, aflată aproape de casa din pădure. Olga cere timp de gândire și de sfătuire cu Kálmán, totul se va decide în timpul după-amiezei când Zita și Levente îi vor vizita pe cei doi pentru a-l sărbători pe Kálmán.


Acestea cele 4 personaje. Cu toatele trecute sau în preajma fatidicului prag de 40 de ani. Pe parcursul celor 73 de minute ale celui mai proaspăt lungmetraj scris și regizat de Szabolcs Hajdu (Kálmán himself!), va mai apărea un singur alt personaj: Ernö (Imre Gelányi), omul bun la toate din gospodăria-gazdă. De invocat, vor fi invocate și altele, unele cu roluri majore în viața (nu doar) amoroasă a celor 4+1.

Kálmán-nap / Kalman's Day / Ziua lui Kalman e o mică bijuterie de salon, un film ca un spectacol de teatru, filmat, cu două excepții, în living-ul cel american și primitor amintit mai sus. O comedie, o dramă psihologică, un film (atroce) realist, putem să-i lipim oricare dintre aceste etichete, oricum nu vor rezista prea mult de atâta râs, de atâta pus pe gânduri.

Previzibil, cele două cupluri protagoniste sunt praf. După cum, Ernö nu e chiar (doar) ce suntem înclinați să credem că ar fi din primele minute. Din fericire, ce se ivește la lumină pe măsură ce povestea se derulează, după-amiaza se transformă în seară și sticla de palincă se tot golește sunt secrete, greșeli, lașități, tăceri dintre cele mai umane, mai familiare, mai recognoscibile. Cei 4+1 ajung cumva să se povestească, să se asculte, să se audă. Asta nu rezolvă mare lucru, sau măcar nu o face pe loc, dar are darul să sudeze masiv relația spectator-ecran.

Kálmán-nap / Kalman's Day / Ziua lui Kalman are ceva de Woody Allen, după cum are ceva de Porumboiu & Puiu. Un anumit de a privi personajele cu necruțătoare empatie, de a desena relații de putere (amoroasă, economică etc.) din câteva tușe, de a colora umorul cu discrete / hohotitoare nuanțe absurde. Există, de pildă, în confesiunea pe care Levente o face în fața Olgăi, un delirant exemplu de auto-demascare prin intermediul unei narațiuni alambicate, realizate în cea mai mare parte la persoana a III-a, un fel de "hai să-ți spun ce prostie făcută cu mâinile mele mi s-a întâmplat".

Szabolcs Hajdu nu arată cu degetul, dar nici nu întoarce privirea. Nu e moralizator, dar nici nu îmbrățișează ipocrizia conform căreia orice am face sau n-am face e bine pentru toată lumea. Sunt într-o fundătură (inserați aici sinonimele de rigoare după 2-3 păhăruțe de palincă), oamenii cam suferă de pe urma alegerilor noastre și nici nu ne simțim prea bine. De-o onomastică, te mai scoți cu o beție. Dar ce te faci după ce trece mahmureala?