RFI România / mai 2006
Ultimul film al lui Almodóvar - Volver - este un candidat serios la Palme d'Or. Este cel mai bun film al maestrului spaniol de la Femei în pragul unei crize de nervi încoace - şi asta înseamnă deja 18 ani...

Numai Almodóvar putea să ducă la capăt - cu atîta panaş - o poveste în asemenea grad neverosimilă, în care melodrama se culcă cu sora ei mai mică, telenovela, în patul unui thriller-în-serie. Este greu de povestit tot ce se-ntîmplă în acest film bogat şi alambicat, fără a fi prea complicat, totuşi: să zicem că este vorba, în primul rînd, despre o întoarcere ("volver", în spaniolă) a celui mai internaţional cineast spaniol la rădăcinile cinematografului său: Spania profundă, femeile şi problemele lor. De fapt, sînt mai multe întoarceri. Cele două surori (dintre care Penelope Cruz, care n-a fost niciodată mai frumoasă şi mai bună actriţă ca în acest film!) se întorc în satul natal pentru a face o vizită mătuşii lor (jucată de veterana Chus Lampreave - o familiară a filmelor lui Almodóvar încă de la primele titluri); aici, surorii mai mici i se pare că o vede pe mama lor moartă, revenită să bîntuie casa plină de amintiri. Mama este interpretată - cu o bucurie, o dăruire şi o vervă direct proporţionale cu prea lunga ei absenţă din filmele lui Almodóvar - de Carmen Maura, care n-a mai apărut într-un Almodóvar, tocmai de la Femei în pragul unei crize de nervi...

Dar lucrurile nu sînt ce par a fi. Pentru a nu dezvălui prea mult din intriga filmului, e de ajuns să spun că personajul lui Penelope este nevoit să descîlcească firele unei crime - care ar putea s-o implice pe fiica ei -, să ia asupra ei rezolvarea problemei şi să se confrunte - în acelaşi timp - cu demonii trecutului. Pentru că Volver este - înainte de toate - un film despre Trecut şi despre felul în care acesta ne afectează vieţile. Un film despre relaţiile nerezolvate, despre familie şi, mai ales, despre legătura fiecărei femei cu mama sa: relaţie tensionată, dar nelipsită de făgăduinţa unei împăcări care nu vine niciodată prea tîrziu.

Almodóvar filmează minunat acest matriarhat persistent, cu trimiteri la celelalte filme ale sale - dar şi, în "secţiunea thriller", la Hitchcock. Există momente de antologie: începutul, cu femeile măturînd şi lustruind de zor mormintele morţilor lor; o înmormîntare liniştită în oraşul pustiu, la ora prînzului; revederea mamă-fiică, fiecare de altă parte a unui pat sub care mama se ascunsese; şi, în fine, peisajul brăzdat de stîlpi eolieni, ca nişte mori de vînt - prin care maşina eroinelor trece de cîteva ori în cuprinsul filmului...

Cu acest ultim titlu al sau, Almodóvar dovedeşte - dacă mai era nevoie - că este unul din marii regizori ai acestui timp.

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus