Wong Kar-wai, care e preşedintele juriului, spunea la un moment dat într-o carte de interviuri că un film bun e ca o mîncare bună. Îl plimbi prin gură, îţi bucuri papilele, dar nu ştii cum să vorbeşti despre el astfel încît să-i defineşti fidel gustul. Nu ştiu ce-o fi gîndit Wong Kar-wai despre cel mai recent film al lui Pedro Almodóvar, Volver, dar pot să vă spun ce-am gîndit eu: un film bun te face să te bucuri că eşti în viaţă. Iar aici, la Cannes, un film bun te face să ignori aglomeraţia de pe străzi şi din săli, cozile la sălile pentru presă, la toaletă, la căsuţele poştale, cele zece kilograme de materiale plus laptopul pe care le cari, deşelată, întreaga zi. Almodóvar a readus pe Croazetă o căldură umană pe care cred că o aşteptam cu toţii.
Alaltăieri văzusem un alt film din competiţia oficială, Fast Food Nation de Richard Linklater, un bun film tras după un best-seller (scris de Eric Schlosser), dar greu de digerat datorită adevărurilor dure pe care le spunea despre societatea americană de azi, care e ca un fast food unde sunt mărunţite destinele pe o bandă tot mai rapidă. Filmul lui Almodóvar ne-a repus pe o altă bandă de frecvenţă, pe cea a umanului, a bucuriei de a avea familie, vecini, prieteni. Volver este, spune cineastul al cărui La mala educación a deschis în urmă cu doi ani Cannes-ul (în afara competiţiei), cu adevărat filmul unei reîntoarceri (în spaniolă, titlul înseamnă "a se întoarce"). Întoarcerea la răbdare, după nebunia ultimilor ani. "Mi-am dat seama că un film se face mai ales cu răbdare decît cu talent", mărturiseşte spaniolul cel mai titrat din lumea filmului, care adaugă că în ultimii ani devenise agitat şi nervos. Filmul e astfel doliul unei perioade care pare sfîrşită. Întoarcerea este şi întoarcerea la universul feminin lăsat deoparte după Hable con ella, e întoarcerea la ceea ce a făcut din cineast ceea ce e azi. Almodóvar continuă să se citeze nu numai tematic, el îşi citează şi filmele precedente, dar face acum un elogiu mult mai cald şi mai senin femeii decît o făcea în Todo sobre mi madre.
Volver e unul dintre cele mai frumoase poeme despre maternitate, bineînţeles în maniera lui Almodóvar, cu secrete duse în mormînt, cu copii născuţi din incesturi, cu crime care nu sunt descoperite niciodată. Parcă nicicînd codul moral al cineastului (că tot suntem în zodia codurilor) n-a funcţionat mai bine. Ce să mai spun? Acest film e un deliciu, o plăcere nemaipomenită, cu atît mai mult cu cît din nou scenariul e scris la perfecţie, desfăşurîndu-se în numeroase ramificaţii pentru a le răsuci şi înfăşura în permanenţă, pînă la apologia finală. Filmul mai înseamnă reîntoarcerea lui Almodóvar la Carmen Maura, care nu degeaba o interpretează pe mama crezută moartă, care apare ca o fantomă, cu valizuţa după ea şi părul nevopsit, ca să mărturisească pe urmă că nu murise, ci-şi omorîse soţul infidel. Mai e vorba şi de reîntoarcerea la Lola Dueñas, dar mai ales la Penelope Cruz care, în rol principal, face un rol extraordinar, ajungînd prin asemănarea ei cu Sophia Loren la acel ideal de femeie, maternă şi atotputernică, cea în care Almodóvar vede eternul feminin. În Volver, ca şi în celelalte filme ale sale, femeile conduc, deşi unele au de spălat singure greşelile bărbaţilor. Dar ele sunt şi cele care le curăţă regulat acestora mormintele - cum e secvenţa din debutul filmului, cu zeci de femei dînd cu măturica şi periuţa peste morminte, ca şi cum ar îngriji o casă. Recunosc acum, despre filmul lui Almodóvar îţi vine să vorbeşti în neştire. De-abia aştept să ajungă şi în România ca să-l vedeţi. Dar mai spun un lucru înainte de a încheia: Almodóvar spune că nu crede în apariţii şi spirite, dar că în timpul filmărilor a simţit-o foarte puternic pe mama sa moartă. Nu e nimic trist în afirmaţia lui. Văzînd filmul, veţi spune ca şi mine că în ciuda crimelor, mormintelor, vecinelor bolnave de cancer şi mamelor moarte sau nu, filmul lui Almodóvar e un poem despre viaţă.
În altă ordine de idei, am fost la standul României care e bine poziţionat (între Ungaria şi Tările de Jos), chiar "în centru", şi am aflat de la Laurenţiu Brătan, care se ocupă de el, că oamenii vin şi cer informaţii, iau pliante şi DVD-uri. Am aflat alaltăieri ştiri calde: Romanian Film Promotion a devenit membru al European Film Promotion, iar filmul lui Corneliu Porumboiu, "A fost sau n-a fost?" nu numai că figurează cu afişul pe caieţelul secţiunii sale, "Quinzaine des Réalisateurs", dar a avut deja două proiecţii de presă la Paris, cu reacţii foarte bune. Deci la Cannes e bine.