TIFFsperience (sau experiența mea ca voluntar la TIFF, 2024)

Sunt în autobuzul M21, care merge spre Florești, pentru ceea ce se simte ca a suta oară săptămâna asta. Îmi este mult prea cald și cineva (sau ceva) mă împunge în coaste. Când văd că se apropie stația mea, mă grăbesc să cobor și aproape fug înspre Parcul Poligon, unde urmează să îmi înceapă ultima tură de voluntariat din cadrul ediției 2024 a TIFF.

Oricui m-ar întreba cum văd eu TIFF-ul, i-aș răspunde că este my happy place, iar experiența de a fi voluntar în cadrul festivalului este una unică. Deși e mult de lucru, program aiurea și de multe ori trebuie să te aștepți ca lucrurile să nu meargă conform planului, este cel mai bun mediu de lucru în care m-am aflat vreodată. Cel puțin din experiența mea, TIFF-ul oferă voluntarilor un spațiu în care nu doar să muncească ca să primească o diplomă, ci să se și dezvolte, punându-le la dispoziție o mulțime de evenimente și oportunități de învățare. Spre exemplu, în 2023 am avut ocazia să învăț cum se montează un ecran gonflabil sau cum funcționează boxele dintr-un cinema, iar în 2024 am putut lucra inclusiv în Piața Unirii, chiar dacă eu eram voluntar în Florești.

Cred că motivul pentru care festivalul acesta este reușit este, în mare parte, datorită voluntarilor și dorinței lor de a ajuta cu tot ce se poate. Atunci când am fost întrebată unde sunt voluntar și am răspuns că pe departamentul Cinema Star Outdoor, am primit și reacții de genul "Ioooi, și doar muți scaune?". În primul an mă simțeam less than pentru că "doar" mut scaune și garduri, dar mi-am dat seama că TIFF-ul nu ar putea exista fără sutele de tineri care în fiecare zi mută miile de scaune pentru proiecții. Și lor le trebuie aduse mulțumiri pentru că, fără ei, nu știu dacă ar fi posibil de organizat festivalul. Am trecut săptămâna trecută pe lângă un afiș care făcea reclamă la TIFF în Florești și lângă textul reclamei era o poză cu proiecția filmului Casablanca care s-a ținut acolo în 2023. Când am văzut poza, m-am umplut de un sentiment foarte plăcut de care mi-am dat seama că este în principal mândrie, pentru că sunt mândră când văd cele cinci sute de scaune așezate de noi, voluntarii, sau ecranul gonflabil la montarea căruia am ajutat și eu. Sunt mândră că inclusiv datorită mie festivalul ăsta s-a desfășurat așa de bine și presupun că așa simt și ceilalți voluntari. Pe mine asta mă motivează să fiu voluntar an de an, și nu cadourile sau intrările gratis la filme (care, bineînțeles, sunt totuși foarte apreciate). Asta și echipa minunată cu care am avut ocazia să lucrez doi ani la rând, formată din oameni buni, muncitori, pasionați de ceea ce fac, o inspirație pentru mine, pe care mă bucur de fiecare dată să îi văd când ne întâlnim prin oraș. Relațiile pe care mi le-am creat îmi sunt foarte importante - fac parte dintr-un grup de oameni care se simte ca o a doua familie, care mă fac mai bună și îmi influențează viața în bine.

Nu am neapărat un moment anume preferat, un highlight al acestei ediții de TIFF, ci mai degrabă toate zilele se contopesc într-o amintire mare, luminoasă și foarte plăcută, plină de râsete, pentru că, mai mult decât orice, am râs, de orice și oricând. Am râs când m-am împiedicat de aceleași scări de la hambarul (chiar așa îl numeam) în care depozitam lucrurile de care m-am împiedicat și cu un an înainte, am râs când a trebuit să cărăm teancuri de scaune și m-am udat leoarcă de la apa de ploaie care era pe ele, am râs când m-am jucat "mâța" cu una dintre voluntare pe întuneric beznă, în timpul unei proiecții interminabile la care nu mai aveam răbdare niciuna să stăm, am râs în timp ce făceam hora pe muzica de generic a filmului din ultima seară, bucuroși că încheiasem încă o ediție de TIFF cu succes. Pentru mine asta reprezintă TIFF-ul: o bucurie imensă, atât în calitate de spectator, cum am fost până acum doi ani, cât și behind the scenes, ca voluntar, și nu pot exprima cât de recunoscătoare sunt că am posibilitatea să o trăiesc.

Festivalul s-a încheiat într-un mod surprinzător pentru mine. La petrecerea voluntarilor, în timpul discursurilor și acordării premiilor, am fost anunțată că am câștigat premiul pentru voluntarul anului și că voi merge la Festivalul Internațional de Film de la Salonic, ca recompensă. Am fost șocată de faptul că am câștigat, nu mă așteptam deloc la asta, și apoi am realizat că, pentru a primi acest premiu, trebuie să fi fost votată de membrii din staff, ceea ce înseamnă că și ei mă apreciază la fel cum îi apreciez și eu, lucru care m-a emoționat teribil. Deci pentru mine sezonul filmelor nu s-a terminat încă anul acesta, ci continuă la toamnă, însă în calitate de guest, dar cu la fel de mult entuziasm.