Și acest al doilea eveniment al Festivalului Vara Magică 2024 s-a bucurat de un succes imens.
Pe scena Ateneului Român, condusă de maestrul Marin Cazacu, cunoscuta și foarte apreciata formație Violoncellissimo [1] era, de astă dată, alcătuită din 16 violonceliști, așezați în semicerc, pe două rânduri, la care s-au alăturat și Cătălin Răducanu - pian și Iulia Bitta - la percuție. Printre violonceliștii (majoritatea formați de către profesorul universitar doctor Marin Cazacu) și veniți din diferite orașe, precum Chișinău, Cluj-Napoca, Constanța, Arad, Alba-Iulia, Buzău, Târgu-Jiu, dar și din București, s-a aflat de asemenea, compozitorul Radu Sinaci [2].
Maestrul Marin Cazacu a rostit câteva cuvinte introductive, arătând că violoncelul este un instrument cu valențe muzicale deosebite, drept pentru care a ținut să recomande părinților să-și dea copiii la școala de muzică, acolo unde să învețe a cânta la acest instrument.
Apoi a fost prezentată prima piesă din program: Passacaglia (din Suita nr. 7 în sol minor, HWV. 432) de Georg Friedrich Händel, o lucrare barocă de o mare frumusețe.
Formația de violoncele suna foarte omogen, realizând acele ecouri tipice muzicii din vremea lui Johan Sebastian Bach și Georg Friedrich Händel. Ritmul punctat incisiv, caracteristic exprimării muzicale a compozitorului german - care și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în Anglia - avea o forță vitală admirabilă. Variațiunile se desfășurau cursiv, aducând tema sub înfățișări mereu înnoite și ornamentate. O agogică plină de noblețe pregătea momente precum cadența.
A urmat un Adagio, atribuit compozitorului venețian Tomaso Albinoni (contemporan cu Antonio Vivaldi și Benedetto Marcello), desigur într-un aranjament pentru orchestră, formată exclusiv din violoncele. Varianta cea mai cunoscută este cea cu orgă și cu solo de vioară [3]. Adagio-ul face parte din Sonata în sol minor.
Această emoționantă rugăciune (Preghiera), cântată sfâșietor de ansamblul Violoncellissimo, a răsunat în sala Ateneului, cu o candoare angelică. Solo-ul cântat de Marin Cazacu a excelat prin sunetul uneori cald-duios, alteori marcat cu sublinieri în registrul acut al violoncelului. Acompaniamentul era în unele secțiuni simplificat la doar câteva sunete în pizzicato, cântate de câțiva dintre interpreți. Apoi, în alt fragment, unisonul, a sunat tulburător.
Îmi amintesc o interpretare a acestui Adagio, străbătută de o stare pioasă, pe aceeași scenă, cu Iosif Sava la orgă.
Seara a continuat, cu o piesă intitulată Viena rămâne Viena (Wien bleibt Wien) de Johann Schrammel, în ritm de marș. Compozitorul austriac a fost elev al lui Josef Hellmesberger, la Conservatorul din Viena. Contactul cu muzica militară a luat naștere în mod firesc din îndatoririle sale oficiale, ca muzician la Viena House Regiment Hoch - und Deutschmeister No. 4. Deși piesa este de obicei cântată de o fanfară, Ansamblul Violoncellissimo, de astă dată, cu participarea percuției și a pianului - prin precizia ritmică, accentele ferme și sunetul construit cu mult avântat, a reușit să redea atmosfera marțială festivă, încântând auditoriul. Maestrul Marin Cazacu a glumit, spunând că dacă Viena rămâne Viena, atunci și Vara rămâne Vară, desigur magică.
Adresând mulțumiri domnului inginer Dorin Ioniță, pentru excelenta organizare și a acestei a XIII-a ediții a Festivalului, concertul a continuat cu două lucrări ale compozitorului Constantin Dimitrescu, el însuși un celebru violoncelist, fondator al școlii românești de violoncel. Prima piesă a fost Serenada Română, interpretată de Constantin Borodin, laureat al Concursului Internațional George Enescu, și membru al Orchestrei simfonice a Filarmonicii bucureștene. Compusă la Paris, lucrarea emană o gingășie deosebită, și un puternic dor de casă. În interpretarea lui Constantin Borodin, remarcam sonoritatea dolce, intens vibrată în cantilene și virtuozitatea fragmentelor vijelioase cântate în legato. Intervențiile concertmaistrului Marin Cazacu argintau fluxul melodic. Ultima prezentare a temei Serenadei, într-un pianissimo superb, a lăsat o impresie deosebită.
Cea de-a doua piesă compusă de Constantin Dimitrescu, mult mai cunoscută, a fost Dans țărănesc. Ea a fost cântată cu agilitate impresionantă de către Horațiu Ludușan, acompaniat de Ansamblul Violoncellissimo. Foarte reușit a fost duetul din episodul central, și revenirea temei, în sul ponticello.
Există mai multe transcripții ale Dansului țărănesc, fie pentru orchestră, fie pentru cvartet de contrabași.
Publicul a ascultat apoi, Suita folclorică din Ardeal de Radu Sinaci, o lucrare în care citatele din folclorul autentic, bogat ornamentat abundau, iar prelucrarea lor, prin adăugarea unui acompaniament măiestrit gândit și executat timbral, prin trăsătura de arcuș con legno, imitau taraful cu țambal.
Violoncellissimo a interpretat și două lucrări ale argentinianului Astor Piazzola, cel care spunea despre tango, că este făcut "mai mult pentru suflet, decât pentru picioare".
Prima lucrare a fost Oblivion. Parfumul muzicii argentiniene (din care totuși lipsea sonoritatea instrumentului numit bandoneon) a fost evocat prin contopirea timbrurilor de violoncel cu cel al pianului și percuției.
O muzică senzuală, în care frumosul moment improvizatoric al pianului a adus o undă de aer sud-american. După cadența prelungă, artiștii de pe scenă au 'atacat' fără pauză, celebrul Libertango. Percuția a incitat de asemenea, prin pregnanța pulsației.
În a doua parte a serii, muzica de film a ocupat un loc important în programul Ansamblului Violoncellissimo. Maestrul Marin Cazacu a afirmat că muzica secolului al XXI-lea aparține acestui gen destul de nou (amintind pe Vladimir Cosma și John Williams).
A urmat muzica din pelicula Game of Thrones, a lui Ramin Djawadi. Frumos a sunat solo-ul de violoncel al lui Marin Cazacu, însoțit de acompaniamentul în care percuția (cu effects loop) și intervențiile pianului creau efervescență.
Bohemian Rhapsody cu muzica lui Freddie Mercury [4], în aranjamentul lui Ionuț Teodorescu și Andrei Tudor, a încântat auditoriul, prezent în număr mare la sala Ateneului Român, în ciuda caniculei. Conglomeratele sonore conțineau timbrul cinelelor și ale tobelor, iar cromatismele și efectul de glissando din final, exacerbau imaginea. Freddie Mercury și formația Queen cântaseră piesa la Live Aid, în fața a 72.000 de oameni pe Stadionul Wembley din Londra, pe 13 iulie 1985. Difuzat în întreaga lume prin intermediul uneia dintre cele mai mari conexiuni prin satelit din toate timpurile, concertul a fost văzut de aproximativ 40% din populația globală.
Piesa Viva la Vita a formației Coldplay, în aranjamentul pentru Ansamblul Violoncellissimo, a adus acel ostinato de percuție și acorduri ale pianului (puternic accentuate pe fiecare timp). Cântat cu multă degajare, solo-ul lui Ștefan Cazacu s-a intercalat firesc.
Concertul a continuat cu piesa Omagiu lui Mozart de Radu Sinaci. Un potpuriu de teme din diferite creații ale reprezentantului muzicii clasice vieneze (motive din simfonii, din uverturi de opere, din rondo-uri instrumentale, Mica serenadă, Simfonia concertantă pentru vioară și violă ș.a., pe fond jazzistic, unde izoritmia producea fluență.
Piesa Bacchanale [5] de Camille Saint-Saëns (din opera Samson și Dalila, op. 47), în aranjamentul aceluiași Radu Sinaci, a transferat atmosfera în zona muzicii orientale. Intonații cu secunde mărite, influențe ale meterhanelelor turcești, cu formule ritmice asimetrice și măsuri eterogene, sugerau acele dansuri care au inspirat compozitori precum: Maurice Ravel, Richard Wagner, Alexandr Glazunov, John Cage, Jacques Ibert, Toshiro Mayuzumi și Vangelis. Parcă zăreai dansurile orgiastice din perioada Imperiului roman.
Artiștii de pe scena Ateneului Român au interpretat superb această muzică.
Ultima lucrare din programul Ansamblului Violoncellissimo a fost Europe - The Final Countdown (Numărătoarea inversă finală), o piesă foarte cunoscută [6]. Maestrul Marin Cazacu a solicitat publicul să aplaude ritmat, atunci când va face semn (precum fac vienezii la concertul de Anul Nou, când se cântă la sfârșit Marșul Radetzky).
Efectul a fost unul extrem. Un elan liant a cuprins sala, ridicând publicul în picioare și ovaționând.
După puternicele aplauze, interpreții Ansamblului Violoncellissimo au acordat două bis-uri: Primul a fost Cucerirea Paradisului de Vangelis.
O piesă ce a celebrat cucerirea Americii, în 1492, de către spanioli. Publicul din sala de concert a murmurat melodia, alături de artiștii de pe scenă.
Cel de al doilea bis, un cântec popular cazac, a prilejuit o dezlănțuire sonoră. Artiștii cântau și din gură, chiuind (he, he), băteau cu palmele în cutia de rezonanță a instrumentului. Ba chiar și-au rotit acrobatic violoncelele pe cuiul de sprijin. Tamburina și pianul susțineau această muzică antrenantă.
Da, Festivalul Vara Magică este fermecător, încântător și feeric - chiar dacă mă exprim aici voit tautologic, o spun cu sinceritate.
NOTE
[1] Violoncellissimo este unul dintre cele mai vestite ansambluri camerale românești din ultimii 15 ani și s-a format la inițiativa renumitului violoncelist Marin Cazacu, care, alături de actuali și foști studenți ai săi, a deschis astfel un nou drum în promovarea muzicii și a tinerelor talente din România. În anul 2001, concertul susținut de Violoncellissimo în cadrul Festivalului Internațional George Enescu s-a bucurat de un mare succes. Șapte ani mai târziu, Violoncellissimo uimea publicul cu un moment muzical fără precedent, când 60 de violonceliști au urcat pe scena Ateneului Român - "un concert demn de cartea recordurilor", după cum a scris, la acel moment, presa. În data de 26 mai 2013, Marin Cazacu a urcat din nou pe scena Ateneul Român, de această dată într-un concert extraordinar alături de 100 de violonceliști. În ultimii ani, ansamblul Violoncellissimo a susținut concerte în cadrul a unor importante evenimente culturale din România și străinătate, dintre care amintim: Concert cu ocazia aniversării a 140 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, Ziua Culturii Naționale, Gala premiilor UNITER, Hope Concert si UNESCO 2021. Dintre turneele formației Violoncellissimo, se evidențiază : Clasic la puterea a treia - De la Baroc la... Rock, la Filarmonica din Sofia (11 februarie 2024), cele două concerte extraordinare cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României la Madrid și Barcelona, Teatro Fernando de Rojas - Circulo de Bellas Artes (28 noiembrie 2023), Festivalul March Music Days, Ruse, Bulgaria (30 martie 2023), Praga (20 decembrie 2022), Filarmonica din Luxemburg, Chișinău (17 octombrie 2022), Dubai - Expoziția 2020, Paris-UNESCO, Istanbul (14 ianuarie 2020), Timișoara, Arad, Cluj-Napoca, Iași, Deva, Ploiești, Focșani, Sinaia, Piatra-Neamț.
[2] Violoncelistul și compozitorul Radu Sinaci s-a născut în anul 1984 la Arad și a studiat violoncelul la Liceul de Muzică din orașul natal cu profesorii Anika Gașpar și Erwin Czuczu. A obținut atât diploma de licență, cât și cea de master la Universitatea Națională de Muzică din București, clasa prof. dr. Marin Cazacu. În anul 2012 i s-a conferit titlul de Doctor în Muzică. Pe lângă activitatea concertistică de factură clasică, Radu Sinaci este un promotor al jazz-ul ui cântat la violoncel. A obținut numeroase premii la concursurile naționale și internaționale de violoncel, precum Sibiu International Jazz Competition. A publicat două cărți, care îl aduc în centrul atenției pe muzicianul arădean Alexandru Mocsonyi. În prezent, Radu Sinaci este șeful partidei de violoncel a Orchestrei de Cameră Radio din București, membru al ansamblului Violoncelissimo și al ansamblului Playthoven.
[3] Se pare că acest Adagio a fost aranjat de compozitorul și muzicologul milanez Remo Giazotto, pe baza a șase melodii și un bas cifrat ale lui Albinoni, găsite în 1935, într-o bibliotecă din Dresda, schițe ce au fost distruse în timpul celui de Al Doilea Război Mondial.
[4] Despre celebra melodie We Are the Champions (Noi suntem campionii), în 2011, o echipă de cercetători științifici a ajuns la concluzia că piesa a avut cea mai mare priză la public în decursul istoriei muzicii, devenind un imn pentru victoriile sportive. Mercury a compus zece melodii din cele șaptesprezece de pe albumul Greatest Hits al formației Queen: Seven Seas of Rhye, Killer Queen, Bohemian Rhapsody, Somebody to Love, Good Old-Fashioned Lover Boy, We Are the Champions, Bicycle Race, Don't Stop Me Now, Crazy Little Thing Called Love și Play the Game.
[5] Bacchanalia era un festival roman al lui Bacchus, zeul greco-roman al vinului, libertății, beției și extazului. Bacchanalia implica consumul de vin în exces, beția și amestecarea liberă a sexelor și claselor, iar riturile se petreceau cu muzică cântată tare.
[6] Plecăm împreună / Dar tot e loc de un rămas bun / Și poate ne vom întoarce / Pe Pământ, cine poate spune? / Bănuiesc că nu e nimeni de vină / Părăsim Pământul (părăsim Pământul) / Vor fi vreodată lucrurile ca mai înainte? / E numărătoarea inversă finală / Numărătoarea inversă finală.