Am ascultat, împreună cu publicul ce a umplut sala Ateneului Român, o Orchestră de copii minune. Mi se părea ireal. A fost un concert excepțional. Dacă închideam ochii, percepeam o muzică interpretată de o orchestră matură, dintre cele mai bune din lume.
În ediția 2023 a Festivalului Vara Magică m-am bucurat să îi ascult, conduși de același maestru, Alexander Sitkovetski. În actuala ediție, însă, parcă au prins aripi. Toți membrii ansamblului Simfonietta, selectați pe sprânceană, din elita instrumentiștilor tineri din România, de vârste între 16 și 20 de ani, cântau cu o dăruire, exigență și o concentrare demnă de toată lauda, un program destul de pretențios sub aspect tehnic și stilistic.
Seara muzicală a început cu Simfonia nr. 1, în re major, op. 25, «Clasica» de Serghei Prokofiev. Scrisă între anii1916 și 1917, aceasta a avut premiera la 21 aprilie 1918, la Petrograd (Sankt Petersburg), sub bagheta lui Prokofiev. Lucrarea s-a născut din dorința compozitorului de a scrie o simfonie în stilul și tehnica lui Joseph Haydn (totuși, nu există citări). Și într-adevăr, Prokofiev a reușit în cele patru părți ale Simfoniei (I. Allegro; II. Larghetto; III. Gavota, Non troppo allegro; IV. Final, Molto vivace) să reînvie vechile tradiții simfonice ale primei școli vieneze (reprezentate în special de Haydn și Mozart). Prokofiev a dovedit o capacitate extraordinară de a asimila un stil muzical, cu o concepție luminoasă echilibrată ( în care sunt utilizate game și arpegii lejere, numeroase fiorituri, apogiaturi și triluri, pasaje în octave, contraste dinamice), în ideea creării unei lucrări vesele, pline de gingășie și optimism. Totodată, spiritul înnoitor își spunea aici cuvântul: Prokofiev a înlocuit Menuetul cu o curtenitoare Gavotte. Iar această gavotă, având surprize armonice încântătoare, a devenită cu timpul, foarte populară.
În interpretarea Orchestrei Simfonietta, solo-ul de fagot, cu emisia în staccato, din prima parte a Simfoniei, a sunat minunat. De altfel, suflătorii în majoritate (flaute, oboaie, clarinete, corni trompete) au avut o prestație foarte bună, cântând calitativ și precis, integrându-se în ansamblul condus de Alexander Sitkovetski. Violonistul și dirijorul era urcat pe un podium aflat pe locul concertmaistrului. Prin gesturi clare - din înclinarea capului, a bustului, prin mișcarea viorii și din priviri - acesta îi coordona foarte atent pe toți interpreții din orchestră.
Frumos a sunat și tema părții a doua, Larghetto, unde compartimentul viorii prime excela prin omogenitate și căldură în sunet, cântând în registrul acut și ornamentând firul melodic molto dolce. Izoritmia și unisonul aveau limpezime. Se simțea râvna pe care, cu siguranță, o manifestă acești tineri, în a absorbi din experiența și știința muzicală a lui Alexander Sitkovetski. Spre deosebire de câteva orchestre de tineret din actuala ediție a Festivalului Vara Magică, Orchestra Simfonietta are o amprentă a clarității în expresie (se evidențiază ceea ce este cu adevărat important în partitură, evitându-se 'hărmălaia' sonoră). Savuram sincronizarea dintre fagot și contrabas, precum și acele crescendi, cu gradări realizate cu finețe. Splendidă 'așezarea' efectuată cu o agogică elegantă, în finalul Larghetto-ului.
Admiram în Gavotte, partea a treia, jocurile armonice, cu schimbări tono-modale, ce ar putea fi comparate cu perspectivele surprinzătoare, prin nefiresc, ale desenului intitulat Other Word (O altă lume), a artistului grafic olandez Maurits Cornelis Escher (1898-1972).
Dansul pastoral à la musette (cimpoi), cu acea pedală a fagotului pe sunetul re1, și având funcție de trio în gavotă, a răsunat viu. Îmi imaginam niște cai lipițeni executând figuri de echitație cu o ritmicitate extremă.
Finalul Simfoniei a dezvăluit virtuozitatea acestor tineri instrumentiști pasionați. Se auzeau tunete, sunete accentuate, subito forte. Flautele și oboaiele brodau figurații veloce, lăsând impresia unor giumbușlucuri efectuate la skateboarding.
Remarcabile și intervențiile timpanului. Secvența în Scherzando a avut o savoare aparte. Corzile (viorile - când în divisi - când la unison) zburdau pe fondul sunetelor marcate ale corzilor grave, în pizzicato.
Ici-colo, sunete repetate, pe ritmuri de marș, îmi sugerau un moment din debutul actului al doilea al operei Boema de Giacomo Puccini - unde o trupă de copii mărșăluia triumfător.
Motivele muzicale din rondo-ul final al Simfoniei Clasice de Prokofiev circulau cu repeziciune și cu fluență între instrumente. Aplauze puternice au răsplătit foarte buna interpretare a lucrării.
A urmat Concertul nr. 5 pentru vioară și orchestră în la major, KV. 219 de Wolfgang Amadeus Mozart, solist Alexander Sitkovetski.
Interpreții conduși de maestrul lor, de astă dată în postura de solist, au cântat transmițând publicului sentimentul de bucurie împărtășită. Acest lucru confirma două cugetări ale unor genii muzicale: Mozart și Enescu. Mozart a compus acest Concert de vioară în la major (1775) "pentru uz personal'', făcându-și un cadou minunat, dar de care astăzi beneficiază întreaga lume. Iar de la marele George Enescu, ne-a rămas aserțiunea: ca să-i faci pe alții să vibreze, trebuie să vibrezi mai întâi tu însuți. Tinerii din ansamblul Simfonietta, împreună cu Alexander Sitkovetski au reușit cu brio acest lucru.
Rigoarea și contrastul dintre ideile muzicale din Expoziția formei de sonată a primei părți au caracterizat interpretarea. Cadența solistică a adus un aer de virtuozitate, precedând tutti-ul final.
Partea mediană a fost cântată cursiv și cu multă sensibilitate. Anumite mijloace de expresie folosite de solist (vibrato voluptuos) au depășit, după opinia mea stilul clasic, aducând uneori discursul muzical în zona unei Romanțe andaluze de Pablo de Sarasate. În Cadența laconică a Adagio-ului nu apărea deloc tema. Finalul Rondeau, Tempo di Menuetto - Allegro - Tempo di Menuetto a avut eleganță și spirit dansant spumos. secțiunea alla turca cu intonațiile cromatice în spiccato a fost incitantă. O cadență paganiniană, cu arpegii rapide a precedat revenirea Refrenului. Foarte bun a fost de asemenea, acompaniamentul orchestral.
La cererea publicului, violonistul Alexander Sitkovetsky a cântat Sarabanda din Partita a II-a pentru vioară solo în re minor de Johann Sebastian Bach.
După pauză, Romanian Sinfonietta Orchestra, condusă de Alexander Sitkovetsky, cântând pe postul de concermaistru, a interpretat Simfonia nr. 4 în la major, op. 90, MWV N 16 «Italiana» de Felix Mendelssohn. Compusă în anul 1833, prima audiție a opusului a avut loc la Londra, la 13 mai 1833. Simfonia a fost revizuită în 1834 și publicată postum, în 1851. Lucrarea este alcătuită din patru părți: 1. Allegro vivace; 2. Andante con moto; 3. Con moto moderato; 4. Saltarello Presto. În Simfonie se acordă o mai mare importanță instrumentelor de suflat care intonează ideile muzicale, utilizând totodată o largă paletă dinamică.
La Ateneu, în Festivalul Vara Magică 2024, am ascultat o versiune foarte bună, în care tema exuberantă, plină de comunicativitate a primei părți, izbucnea la viori, chiar din debut. O muzică ce te făcea să respiri parcă o neumbrită bucurie: de a trăi sub cerul meridional. Apoi, tema secundă transparentă și ușoară, într-un cântec al fericirii nestăvilite, era expusă de clarinet și fagot.
Interpreții de pe scenă au reușit într-un chip minunat să redea logica și limpezimea discursului muzical mendelssohnian, precum și echilibrul dintre obiectiv și subiectiv, păstrând fluența melodică și cantabilitatea unică a limbajului compozitorului romantic german.
Tema părții a doua, Andante con moto, își are obârșia în liederspiel-ul in eine Acte «Heimkehr aus der Fremde» (Reîntoarcere din străinătate) op. 89.
Savuram continuitatea desfășurării acestui lied simplu, cu expresie de baladă. Intervențiile tematice ale clarinetului, din zona centrală, provocau o anume reliefare a melosului, printr-o fragmentare voită, splendid realizată. În Intermezzo-ul mișcării următoare, o miniatură romantică, remarcabil redată, sesizam puritatea povestirii epice (deși muzica nu este una cu program). În secțiunea centrală, percepeam semnalele de corni repetate, ce aduceau o atmosferă elegiacă, cu valențe descriptive - nostalgia pădurii germane, cu fagi, tei, stejari și brazi.
Finalul Simfoniei a venit cu o irezistibilă impetuozitate, sugerând o bacanală dezlănțuită. Mendelssohn se afla la Napoli când a compus partea a IV-a a Simfoniei în la major. Așa se face că în muzica sa, se simte iradiind dansul saltarella, din sudul Italiei.
În această apoteotică încununare a întregii lucrări, artiștii de pe scenă au uimit prin vivacitate și strălucire coloristică conferite de orchestrația luminoasă.
Aplauze furtunoase, îndelungate, ovații și rechemări la rampă a maestrului Alexander Sitkovetski, au condus la acordarea unui bis, prin reluarea părții a IV-a din Simfonia «Clasică» de Serghei Prokofiev, nu înainte de un mic discurs, care a elogiat tinerii muzicieni. Astfel, dirijorul lor le-a mulțumit pentru frumoasa colaborare, continuată și în acest an 2024, în care a putut lucra de asemenea, cu elemente foarte talentate, actualii membrii ai Orchestrei Simfonietta. Alexander Sitkovetski s-a adresat în limba engleză publicului, spunând că: "Voi, aici în România,, trebuie să fiți foarte fericiți și să vă bucurați că aveți astfel de copii".
Festivalul Vara Magică, 2024, s-a încheiat, deși dogoarea de afară nu s-a terminat. În inimile auditoriului rămâne însă, o altă căldură, una sufletească, transmisă de interpreții deosebiți, care au evoluat pe scena Ateneului Român, în această ediție, demnă de toată lauda.
NOTE
[1] Romanian Sinfonietta Orchestra, a debutat în anul 2010, în cadrul Festivalului Internațional «Enescu și muzica lumii» de la Sinaia. Orchestra este pregătită de maestrul Horia Andreescu și a fost înființată la inițiativa violoncelistului și profesorului Marin Cazacu, actualul Director General al Filarmonicii George Enescu din București. Orchestra este alcătuită din tineri muzicieni, cu vârste cuprinse între 16 si 20 ani, selectați la nivel național și a fost invitată să concerteze la Sinaia, Bușteni, Câmpina, Brașov, Sibiu și București. De asemenea, a concertat la Ateneul Roman, în cadrul Festivalului Vara magică, edițiile 2012, 2013 și 2023. În anul 2012 și 2014 orchestra a avut onoarea de a concerta alături de marea pianistă Elisabeth Leonskaja. Orchestra Simfonietta a fost invitată la Festivalul Internațional al Orchestrelor de Tineret Young Euro Clasic - 2015, concertând la Konzerthaus din Berlin. În anul 2016 Orchestra Simfonietta a participat la Festspiele Sudtirol Alto Adige Festival de la Dobbiacco (Italia).
[2] Violonistul și dirijorul Alexander Sitkovetsky s-a născut într-o familie cu o solidă tradiție muzicală; și-a făcut debutul, într-un concert, la vârsta de opt ani. A studiat la Școala Menuhin din Elveția. În 2011 a câștigat premiul întâi la Concursul Internațional «Premio Trio di Trieste» în duet cu pianista Wu Qian. A fost invitat ca solist de către prestigioase filarmonici din: Olanda, Anglia, Germania, Franța, Belgia, Suedia, Rusia, Lituania, Polonia, Bolivia, Australia, colaborând cu mari dirijori ca Mark Elder, Yakov Kreizberg, Dmitry Sitkovetsky, Denis Russel Davies, Andrew Sewell, Alexander Dimitriev, Mark Soustrot, Julia Jones, Michel Tabachnik, George Hanson și Joseph Swensen Thisseason. A susținut recitaluri în marile săli de concerte: Concertgebouw din Amsterdam, Frankfurt Alte Oper, Wigmore Hall din Londra și Carnegie Hall, din New-York. A fondat Sitkovetsky Piano Trio, iar din anul 2012 s-a alăturat unui cvartet de coarde, împreună cu violonista Julia Fischer. Participă regulat în concerte cu ansamblurile Razumovsky și RARO. Alexander Sitkovetsky este membru al prestigioasei Chamber Music Society de la Lincoln Centre, din New York. A fost adesea invitat în jurii internaționale.