Ținând cont de tradiția muzicală, de vestitele școli și conservatoare din Viena - capitala muzicii clasice -, dar și din alte orașe ale Austriei - mă așteptam oricum, la un concert foarte frumos. Am asistat în realitate, la un dar sonor sublim, un cadou cu un înalt grad de desăvârșire, într-o ierarhie de valori în care tinerii artiști ne-au entuziasmat și ne-au adus speranța într-o lume mai frumoasă și mai bună!
Talent, disciplină, aspirație spre perfecțiune și multă pasiune!
După ce au pătruns pe scena Ateneului, tinerii interpreți - cu o ținută sobră, elegantă (fetele cu o eșarfă roș-albă culorile drapelului Austriei - în jurul taliei), interpreții s-au așezat și s-au acordat atent, câteva minute, sub îndrumarea concertmaestrei, urcată pe podiumul dirijoral.
Prima piesă prezentată a fost Uvertura Candide de Leonard Bernstein. Lucrarea precedă cele două acte ale operetei, scrisă după nuvela (1759) lui Voltaire, o satiră a filosofiei optimismului.
În interpretarea Wiener Jeunesse Orchester, interjecțiile instrumentelor de suflat de alamă, apogiaturile și glissando-ul flautelor, timbrul trianglului, al glockenspiel-ului, al xilofonului și al cinelului, harpa cu valurile ei, pizzicato-ul, cornii în staccatissimo, intervențiile laconice ale flautului piccolo, acele G.P. (pauză generală), subito dolce, amplificările de intensitate și accelerando-ul în stil Rossini, către punctul culminant (cu amalgamarea temelor) - toate evocau, cu mult spirit, o lume pestriță, foarte animată și bine determinată.
Acest Allegro molto con brio, în care s-a desfășurat uvertura, a stârnit un ropot de aplauze, publicul ovaționând virtuozitatea interpreților și prestația impecabilă a dirijorului Herbert Böck. Acesta este atât un dirijor cu experiență și eficiență deosebite, cât și având calitatea de pedagog, un îndrumător dedicat, al tinerilor muzicieni.
A urmat Concertul pentru vioară și orchestră în re major, op. 35 de Wofgang Korngold, solist Daniel Auner, acompaniat de aceeași Wiener Jeunesse Orchester, dirijată de Herbert Böck.
Concertul a fost scris în anul 1945, la îndemnul violonistului polonez Bronisław Huberman, fiind dedicat Almei Mahler. Premiera a avut loc la 15 februarie 1947, la St. Louis, Missouri, SUA. Solist a fost pe atunci, celebrul violonist Jascha Heifetz, acompaniat de Orchestra Simfonia Sf. Ludovic, dirijată de Vladimir Golschmann.
Fiecare dintre cele trei mișcări ale sale (1. Moderato nobile; 2. Romance; 3. Allegro assai vivace), împrumută material tematic din partiturile de film ale lui Korngold: prima mișcare este din Another Dawn / Un altfel de revărsat al zorilor (1937), a doua mișcare este din Anthony Adverse (1936), iar a treia mișcare este din The Prince and the Pauper / Prinț și cerșetor (1937). Stilistic, Concertul este o lucrare eclectică, deoarece incorporează pe lângă muzică de film, muzică de operă și muzică clasică obișnuită. Interpretarea este destul de dificilă, atât sub aspect tehnic violonistic (scriitură cromatică, ritmuri complexe, intervalică extinsă), cât și din punct de vedere al expresiei. Însuși Wofgang Korngold afirma că "lucrarea a fost scrisă mai mult pentru un Caruso, decât pentru un Paganini".
Daniel Auner, cântând pe o vioară «D'Elia» Guadanini (1752), a interpretat cu virtuozitate această lucrare, dezvăluindu-i atât impetuozitatea, cât și lirismul. Astfel, solistul conducea linia melodică, plasată în registrul acut al viorii, cu o puritate angelică. Deși orchestrația concertului este stufoasă, impactul sonor al ansamblului apare rareori în prim plan, oferind un suport magic solistului (vibrafonul, xilofonul, harpa și celesta creau un fel de haló ).
Daniel Auner cânta cu velocitate pasajele rapide din Moderato nobile, intonând compact dublele coarde, cu accente ce marcau motivele și secvențările lor. Chiar și emisia unei pedale prelungi în acut, era expresiv cântată. În Cadența solistică, destul de concentrată, intervențiile în pizzicato ale corzilor excelau prin precizia lor ritmică. Despre partea a doua, Romance, însuși compozitorul spunea că a vrut să sune ca o melodie franceză. Într-adevăr, sunt recognoscibile momente mai neobișnuite timbral, cu o tentă impresionistă. Harpa, cu sonoritățile sale specifice, calde, împreună cu armonia colorată (debitând acorduri de septimă și nonă adăugate), creau un ambient mirific pentru tema viorii soliste, cântată în registrul supra-acut. Totul suna cantabil, iar dirijorul, prin gesturile sale precise, din poignet, indica schimbările funcțiunilor tonale cu exactitate, uneori subdivizând timpii măsurii. Finalul, Allegro assai vivace, cea mai solicitantă mișcare a concertului, a început cu un pasaj spectaculos al viorii soliste. O trăsătură de arcuș jetté (un spiccato în zona talonului), marcând tema foarte puternic concluzionând cu acorduri emise în pizzicato. Dublele coarde și acordurile alternau cu pasaje viforoase, ce conduceau la o temă secundă, amintind motivul principal din muzica filmului The Prince and the Pauper (Prinț și cerșetor). Daniel Auner susținea într-o manieră contrastantă reluarea temei, prin prezentarea ei succesivă, în registrele extreme ale viorii. Frumos a sunat dialogul viorii soliste cu fagotul și clarinetul. Cât de suav a fost momentul liric cu flageolete! Evenimentele muzicale se desfășurau vijelios, însă nu dramatic: comicul apropiindu-se mai de grabă, de atmosfera savuroasă a unui bâlci. Daniel Auner zugrăvea imagini caleidoscopice, prin variațiunile bogat ornamentate ale temei principale. Câte o oază de calm (meno mosso) se strecura pe alocuri. Alteori, discursul muzical, sugerând grotescul, era presărat cu elemente de virtuozitate violonistică (ricochet, pasaje veloce în legato, lanțuri de triluri). Totul evolua mai apoi, către un punct culminant, precum un salt acrobatic.
Aplauze furtunoase și ovații îndelungi au răsplătit pe interpreți și, în special, pe solistul serii.
La bis, Daniel Auner a cântat piesa Syncopation (Sincopa) de Fritz Kreisler, acompaniat de un cvintet de coarde, format din șefii de partide ai orchestrei.
Acest Allegretto grazioso este o piesă cu mult șarm, care datorit[ formulele ritmice sincopate insistent aduse, justifică din plin titulatura lucrării.
După pauză, publicul de la sala Ateneului, în care recunoșteam mulți membrii ai Orchestrei Române de Tineret, a ascultat Simfonia nr. 1 în re major, «Titanul» de Gustav Mahler.
Citând dintr-o epistolă a psihanalistul Sigmund Freud către discipolul său Theodor Reik [4] despre Gustav Mahler, pe care primul l-a consultat, aflăm: Căuta adevărul metafizic ascuns în spatele și dincolo de fenomenele acestei lumi, căuta idealul.
Foarte lăudabilă este în zilele noastre, într-un salt peste secole, căutarea secretului transcendental și supranatural al Absolutului, de către tinerii muzicieni ai Wiener Jeunesse Orchester, prin abordarea Simfoniei «Titanul» de Gustav Mahler!
Compusă între anii 1887 și 1888, Simfonia a avut premiera la Sala de Concerte Vigadó din Budapesta, în 1889. Un veritabil poem simfonic în patru părți: 1. Langsam, schleppend- Immer sehr gemächlich; 2. Kräftig bewegt, doch nicht zu schnell-Recht gemächlich; 3. Feierlich und gemessen, ohne zu schleppen- Sehr einfach und schlicht wie eine Volksweise-Wieder etwas bewegter, wie im Anfang; 4. Stürmisch bewegt - Energisch.
Ascultându-i pe artiștii de pe scenă, simțeam cum, în prima parte a Simfoniei - un adevărat monument sonor înălțat naturii - fluența romantică determina lărgirea cadrului arhitectural. Epuizanta pedală de flageolete din debutul mișcării, pornind dintr-o mare liniște, se întindea pe parcursul a 62 de măsuri, introducerea reprezentând ea însăși un tablou - trezirea naturii. Apoi, muzica trecea prin diferite stări: de la melancolie și visare, la robustețe și vigoare. Se puteau percepe onomatopee (cântecul păsărilor, susurul izvoarelor).
Interpreții au respectat inclusiv amplasarea instrumentelor: trompetele cântând din culise, apoi, revenind la locurile lor, pe scenă. În Finalul Simfoniei, canonul - citând cunoscutul cântec de copii Frère Jacques (despre un călugăr care a adormit peste măsură, fiind apoi îndemnat să se trezească, pentru a suna din clopoțelul ce vestește rugăciunea la Utrenie) - este inițiat de un violoncel, care cânta undeva, din spatele sălii, pe un culoar, lângă public. Excelent au evidențiat, impulsionați de dirijorului Herbert Böck, politimbralitatea utilizată de Gustav Mahler în această primă Simfonie.
Într-adevăr, Finalul a fost grandios, o apoteoză simfonică. Interpreții s-au dezlănțuit, au reușit să genereze un conținut emoțional uriaș, o desfășurare prometeică. Priveam și ascultam participarea întregului ansamblu, a întregii mase sonore, în care teme din părțile anterioare reveneau înveșmântate în diferite ritmuri, frânturi melodice ori semnale.
La cererea publicului, după aplauze puternice și strigăte de bravo, Herbert Böck, mulțumind publicului, în limba română, a spus că Wiener Jeunesse Orchester, va cânta la bis Muzica sferelor de Joseph Strauss.
Un al doilea bis a fost solicitat de către publicul ridicat în picioare și ovaționând. Tinerii muzicieni au cântat cunoscuta Tritsch-tratsch Polca de Johann Strauss II, stârnind entuziasm, empatie și gratitudine.
Pe moment, era prezentă acolo, în sala Ateneului Român, atmosfera similară Concertelor de Anul Nou, de la Wien Musikverein. Da, acești tineri artiști 'au muzica în sânge'.
Festivalul Vara magică ne bucură în continuare inimile !
NOTE
[1] Wiener Jeunesse Orchester este un ansamblu simfonic prestigios, fondat în 1987 la Viena și este format din studenți talentați, cu vârste cuprinse între 18 și 26 de ani, din toate orașele austriece. În calitate de orchestră simfonică națională de tineret a Austriei, WJO organizează două-trei stagii de lucru pe an, urmate de concerte și turnee. WJO este membru al Federației Europene a Orchestrelor Naționale de Tineret. WJO a lucrat cu dirijori precum: Atso Almila, John Axelrod, Fisch, Valery Gergiev, Manfred Honeck, Huber, Lutz Köhler, Gérard Korsten, Daniel Meyer, Andrés Orozco-Estrada, Andrea Quinn și Johannes Wildner. Foștii membrii ai WJO sunt reprezentați în cele mai importante orchestre austriece (Filarmonica din Viena, Orchestra Simfonică din Viena, ORF / RSO Viena, Volksoper din Viena, Tonkünstler Austria Inferioară, Orchestra Bruckner din Linz, Orchestra Mozarteum din Salzburg, Orchestra de Cameră din Viena, Camerata Academica Salzburg și Klangforum Wien). Mulți dintre ei predau ca pedagogi instrumentali la universități de muzică, conservatoare și școli de muzică, contribuind astăzi, cu experiența lor, la WJO, ca lectori. WJO a primit premiul întâi la Forumul Mondial al Muzicii pentru Tineret de la Moscova, în anul 1998.
[2] Dirijorul Herbert Böck, s-a născut în anul 1958, a primit prima sa pregătire muzicală ca membru al corului de băieți din Viena (profesorii Großmann și Gillesberger). A studiat dirijatul, compoziția, oboiul și educația muzicală la Universitatea de Muzică din Viena. Din 1985 până în 1990 a fost oboist principal al Orchestrei Simfonice Radio ORF din Viena. În calitate de director artistic al Concentus Vocalis, a câștigat premii la concursuri internaționale: Premiul I, la categoria cor de cameră, în competiția Uniunii Europene de Radio și Televiziune (Helsinki, 1987). Herbert Böck a fost director artistic al Wiener Singakademie, cu atribuții de dirijor la Konzerthaus din Viena (1989-1998). Pe lângă concertele regulate din Marea Sală Musikverein și Konzerthaus din Viena, Herbert Böck a dirijat Orchestra Jeunesse din Viena în turneele din : Germania (Konzerthaus Berlin/ Young Euro Classic, Kultursommer Kassel), Franța (Festival de la Chaise-Dieu, Paris, Verdun, Carcassonne, Sête), Italia (Gustav Mahler Weeks, Dobbiaco/ Tirolul de Sud, Gubbio, Vicenza), Olanda (Concertgebouw Amsterdam), Serbia (Belgrad/ Kolarac Hall), Turcia (Istanbul/ Aya Irini, Opera din Süreyya) și în România (Ateneu/ București, Sinaia). Activitatea sa dirijorală a condus la colaborări cu Ansamblul de suflători al Filarmonicii din Viena, Orchestra de Cameră din Viena, Orchestra Mozarteum Salzburg, Orchestra Santa Cecilia di Roma, Orchestre Philharmonique de Radio France, Filarmonica Slovenă din Ljubljana, Orchestra Radio din Budapesta, Orchestra Simfonică Națională din Letonia, Corul WDR Köln, Corul MDR - Leipzig, Corul Radio din Berlin și Corul de Cameră RIAS - Berlin, Orchestra Filarmonică Arctic din Norvegia, Opera Den Norske din Oslo, Orchestra Filarmonică din Oslo, Orchestra Simfonică din Göteborg, Orchestra Simfonică din Malmö, Orchestra Simfonică din Trondheim, Orchestra Simfonică din Stavanger, Orchestra Sinfonica «Giuseppe Verdi di Milano». Din 1995, Herbert Böck este profesor de dirijat coral și ansamblu la Universitatea de Muzică «Mozarteum din Salzburg, iar din 2007, este de asemenea, director al Corului de Cameră al «Mozarteum Salzburg», pe care l-a fondat.
[3] Daniel Auner s-a născut la Viena în 1987 a fost elev al lui Arkardj Vinokurov, Christian Altenburger, Igor Ozim și Boris Kuschnir; a studiat cu muzicologul Dagmar Glüxam Teoria afectelor în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. Este câștigător al Concursului Klassik Preis Austria și Eugène Ysaÿe, Brahms International Competition, Dresda. Daniel Auner a colaborat cu dirijori precum: Andres Orozco-Estrada, Theodor Guschlbauer, Josep Caballé-Domenech, Lee Mills, Peter Kuhn, Marin Alsop, Ben Palmer, Peter Guth, Marta Gardolinska. A dirijat Orchestra Tonkünstler, Bergische Symphoniker, Filarmonica Rusă, Orchestra Philharmonique de Strasbourg, Orchestra de Cameră Saint Paul, Orchestra Simfonică din Bournemouth, Orchestra Sinfónica Portuguesa, Orchestra Sinfónica Brasileira, Orchestra de Cameră Bruno Walter, Deutsche Kammerakademie Neuss am Rhein. A evoluat pe scene precum: Wiener Konzerthaus, Wiener Musikverein, Berliner Konzerthaus, Suntory Hall, Tokyo Opera City Hall, Dom Musiki Moscow, Philharmonie St. Petersburg, Palais des Beaux-Arts Brussels și Teatro Nacional de Sao Carlos Lisabona. Daniel Auner a fondat Auner Quartet la Viena în 2015, și cântă de asemenea în Vienna Mozart Trio. Colaborează cu parteneri precum: Robin Green, Hannfried Lucke, Emmanuel Tjeknavorian, Julia Hagen, Patrick Demenga, Jan Vogler, Dennis Russell Davies, Cristian Budu, Ingrid Fujiko-Hemming, Pavel Gililov. În 2020, a fost invitat în Consiliul de Administrație al renumitei Societăți Fritz Kreisler din Viena, organizând, Concursul Fritz Kreisler. A devenit director artistic al Orchestrei Simfonice Mödling. A realizat înregistrări la casele de discuri: Gramola Vienna, Capriccio, Coviello și Preiser Records. A făcut emisiuni la ORF, ARTE, Radio Klassik, Radio France Musique, Radio Clásica de RNE, TV Globo Brazilia, ORF 1 și ORF 2. Daniel Auner predă vioara la Conservatorul Prayner din Viena, din 2018. Daniel Auner cântă pe o vioară Giovanni Battista Guadagnini, din colecția de instrumente valoroase cu coarde a Băncii Naționale a Austriei și este susținut de Thomastik Infeld. Daniel Auner lucrează ca ambasador cultural în cadrul listei de artiști ai Ministerului Austriac al Afacerilor Externe: New Austrian Sound of Music.
[4] Schomberg, Harold : Viețile marilor compozitori, Editura Lider, București, 2000, pag. 428.
*Violin Concerto (Korngold) - Wikipedia
**https://ro.wikipedia.org/wiki/Simfonia_nr._1_(Mahler)