Trebuie să recunosc că titlul nu-mi aparţine (deşi aici chiar bate vîntul.). L-am preluat din revista "Le Film français", care într-unul din numerele sale speciale destinate festivalului consacră un material de două pagini filmelor din Europa de Est, material pe care-l ilustrează cu trei fotografii, dintre care două sunt din filmele lui Cătălin Mitulescu şi Corneliu Porumboiu. Autorul materialului remarcă faptul că este pentru prima oară în ultimii 16 ani cînd cinematografia est-europeană e atît de bine reprezentată la Cannes, cu 10 filme în selecţia oficială şi în cele trei secţiuni paralele. Este o prezenţă puternică, deşi, spune Joël Chapron, "vîntul nu bate peste tot cu aceeaşi forţă." Nu e România prima despre care vorbeşte autorul articolului, ci Ungaria, care a luat-o înaintea suratelor din fostul bloc comunist şi în privinţa cinematografului. Ungaria care face acum un tur de forţă, plasîndu-şi trei dintre cele mai bune filme ale sale din ultimul an în trei secţiuni ale festivalului. După ce trece în revistă şi Polonia (care n-a mai avut un lungmetraj la Cannes din 1996), şi ţările baltice, jurnalistul francez ajunge şi la România. "România, viitoarea intrată" sună subtitlul sub care scrie: "România, a treia ţară din fostul bloc comunist cea mai prezentă la Cannes de la începutul anilor '90 îşi vede noii cineaşti pe primul plan. După Cristi Puiu - care a prezentat Marfa şi banii la Cannes în 2001 şi Moartea domnului Lăzărescu anul trecut - a venit acum rîndul lui Cătălin Mitulescu (Cum mi-am petrecut sfîrşitul lumii) şi al lui Corneliu Porumboiu (A fost sau n-a fost?) să preia ştafeta cu lungmetrajele lor de debut. Filmul lui Mitulescu a beneficiat de o coproducţie minoritar franceză, asigurată de Philippe Martin (Les Films Pelléas)."
Copiii români ai Cannes-ului
Despre Cristian Nemescu vine vorba în alt paragraf, cel în care jurnalistul francez numeşte "Celelalte prezenţe la Cannes", subtitlu sub care punctează faptul că, în revanşă faţă de neselecţionarea nici unui scurtmetraj est-european în competiţie (există doar unul în Cinéfondation), selecţionerii au ales pentru "Semaine de la critique" mediumetrajul românesc Marilena de la P7 de Cristian Nemescu, tînăr cineast nominalizat în 2004 la Premiile Academiei Europene de Film pentru scurtmetrajul Poveste la Scara C. Lista românilor de la Cannes se încheie cu Cristi Puiu, inclus cu proiectul său, Scene of a Crime / Hrană pentru peştii mici, în Atelierul secţiunii Cinéfondation. În josul celei de-a doua pagini, Cătălin Mitulescu şi Corneliu Porumboiu figurează - cu fotografia şi un scurt CV cuprinzînd prezenţele în festival - printre "Copiii Cannes-ului" (în număr de cinci). Iar pe un tabel comparativ, România e trecută cu 2,22 milioane de spectatori de cinema anul trecut, faţă de 92 milioane în Rusia, 23,3 milioane în Polonia, 10,8 în Ungaria şi 1,22 în Lituania. Procentual, acest lucru înseamnă pentru România 1,4% din cota de piaţă, o notă specificînd faptul că două treimi dintre spectatori au văzut Moartea domnului Lăzărescu. 6 filme româneşti au avut premiera anul trecut, mai spune tabelul (faţă de 62 premiere în Rusia, 24 în Polonia, 19 în Ungaria şi 2 în Lituania). Altfel, afişul filmului lui Corneliu Porumboiu (titlu a devenit în engleză 12:08 East of Bucharest), colorat în roşu intens, cu o seceră plus un ciocan galbene şi o fotografie cu Primăria Vasluiului pe fundal, tronează în centrul Marché-ului, pe aceeaşi mare coloană rotundă, foarte vizibilă, pe care anul trecut stătea afişul cu pisici al filmului lui Cristi Puiu.
Filmele româneşti au intrat în arenă
Sîmbătă dimineaţă, primul film românesc a avut prima vizionare. E vorba de Marilena de la P7 de Cristian Nemescu. Regizorul nu ajunsese încă la Cannes, dar erau prezenţi producătorul executiv Ada Solomon, actriţa Mădălina Ghiţescu şi operatorul Liviu Marghidan. Marilena de la P7 e un film foarte reuşit, în care scenariştii Tudor Voican şi Cristian Nemescu merg pe aceeaşi linie deschisă de precedentul lor scurtmetraj, Poveste la Scara C. Numai că povestea de dragoste desfăşurată într-un singur sens are ca eroi un puşti de 13 ani (Gabriel Huidan) şi o tînără prostituată (Mădălina Ghiţescu - foarte bun debut în cinema). Mie filmul mi-a plăcut mai ales pentru că regizorul depăşeşte sigur mai multe locuri comune - de exemplu, subiectul neoriginal sau ghetoul bucureştean (românesc, pentru unii străini). Trebuie spus că filmul s-a turnat chiar într-unul din ghetourile bucureştene. Toată patina lui e veritabilă. Povestea amorului imposibil are multă prospeţime, umor şi o tandreţe pe care precedentul scurtmetraj doar o anunţa. Nu e nimic nou în faptul că un adolescent descoperă - măcar fulgurant - iubirea printr-o prostituată, ea însăşi suferind pentru un fante de ghenă, dar felul în care filmul spune această poveste, cu umor ("Pedofilule!", îl apostrofează pe băiat peştele interpretat excelent de Andi Vasluianu), cu apropouri vădite la Întîlnire de gradul trei şi E.T., cu înţelegere plină de căldură faţă de inocenţa şi eroismul "S.F." al vîrstei îl face să fie primit de spectator cu simpatie. Filmul lui Cristian Nemescu concurează la Premiul de debut, Caméra d'Or, alături de filmele lui Cătălin Mitulescu şi Corneliu Porumboiu. Să ne gîndim la nişte "sferturi de finală" în genul Rapidului şi Stelei?