Citiți a doua parte a acestui serial, despre Teatrul Național Cluj, aici.
Experiența mea cu Teatrul de Nord Satu Mare a început de fapt în primăvara lui 2023, când am fost invitată să particip la un showcase al repertoriului din acel moment. Atât trupa românească "Mihai Raicu", cât și trupa maghiară "Harag György" au prezentat trei spectacole în cadrul acestui eveniment despre care am scris mai multe aici. Mi-a plăcut diversitatea estetică și tematică așa că am decis să revin un an mai târziu, pentru a sărbători 70 de ani de la fondarea Trupei Harag György. Am regăsit un oraș cu o înfățișare complet diferită: parcul central nu mai era un șantier, recepția hotelului fusese renovată. Dar pasiunea sătmărenilor pentru teatru de calitate rămăsese aceeași.
Aflată în miezul lucrurilor, am reușit să scriu o cronică pentru Káosz / Haos, un spectacol de o sensibilitate aparte despre trei femei care navighează prin problemele vieții așa cum știu ele mai bine. Înainte să încep însă să analizez pe larg celelalte spectacole pe care le-am văzut în contextul celebrării, vreau să trec în revistă câteva titluri ce nu au avut supratitrare în română, dar au compensat prin emoția emanată de interpreți.
Cu o scenografie ce imersează complet spectatorul, Interaktív / Interactiv prezintă un substrat politic și se concentrează pe un grup de profesori plecați într-o excursie ce se adună într-o cameră să discute. Jocul actorilor este atât de captivant încât aproape înțelegi ce dezbat, iar când nu reușești, îți dorești să o poți face.
La fel a fost și în cazul momentului És elmúlok én, ki megtörténtem / Dispar eu, cel care am fost odată, un recital Márai Sándor în memoria lui Ács Alajos.
Concertul in memoriam Kovács András Ferenc, cu melodiile lui Jack Cole, a fost cea mai bună încheiere a șederii mele la Satu Mare. M-am distrat și am cântat chiar dacă versurile erau traduse în maghiară și nu înțelegeam niciun cuvânt.
Mizantróp, avagy a kirakat rendezés alatt / Mizantropul, sau vitrina în curs de amenajare
Spectacolul acesta m-a găsit într-o perioadă marcată de propria-mi mizantropie și astfel m-a determinat să reflectez. Regizorul Sardar Tagirovsky a adaptat Mizantropul lui Molière la societatea contemporană, creionând o tragi-comedie în toate sensurile cuvântului. Într-o lume în care totul se schimbă vertiginos, cum mai putem să înțelegem ce se întâmplă în jurul nostru?
Personajele din montare sunt exponenți ai profesiilor moderne, care nu existau în momentul scrierii piesei originale. Creatori de conținut digital, bloggeri, moguli media, regizori și producători de film, patroni de companii de fashion, CEO ai unei agenții internaționale de publicitate, asistenți personali, miniștri de cultură, influenceri, modele de Instagram și profesori spirituali, toți se reunesc pentru a aduce pe scenă, într-o cromatică preponderent roșie-neagră, însăși spectacolul vieții. Momentele muzicale, ajutate de costume și proiecții video, accentuează umorul absurd și realist.
Amphitryon
Tot o reimaginare a unui clasic Molière este și Amphitryonul lui Bocsárdi László, o comedie cu accente profunde despre lipsa de sens, natura adevărului și pierderea individualității. Când personajul titular se reîntoarce acasă la soția lui cu dor și entuziasm, aceasta nu îi răspunde pe măsura așteptărilor, sub pretextul faptului că s-ar fi revăzut deja cu o zi înainte. Însă el neagă cu înverșunare. Minte vreunul dintre ei? Sau sunt victimele unui joc de putere la nivel mai înalt, realizat doar pentru a satisface capriciile zeilor?
Spre deosebire de cel de la Cluj, văzut cu doar câteva luni înainte, acest Amphitryon creează o atmosferă mult mai sumbră și misterioasă cu ajutorul unei mașini de fum, dar și a decorului minimalist. Umorul este de asemenea potențat de diferențele de greutate ale celor doi actori care îi joacă pe Sosias și clona lui, întruchipare luată de Hermes pentru a înșela personajele.
My Fair Lady
Sunt o mare fană a piesei Pygmalion încă din liceu, de când profesoara mea de română a dorit să o punem în scenă la școală, idee ce nu s-a mai concretizat. Încă de atunci așteptam cu nerăbdare să o descopăr într-o montare, iar când am auzit că Andrei Șerban a regizat My Fair Lady, adaptarea muzicală a piesei lui George Bernard Shaw, la Teatrul de Nord, emoțiile anticipării s-au mărit exponențial. Nu am fost niciodată o împătimită a musicalului, însă unul foarte popular pe Broadway încă din 1956 nu strică niciodată.
Am fost astfel martora unei explozii de culoare, lumini și sunete. Dinamismul specific genului nu rezidă doar în mișcarea imensei distribuții de actori pe scenă și la balcon, ci și în manevrarea cu grijă a stâlpilor de butaforie ridicați sau coborâți în funcție de spațiul acțiunii. În acest mod este conturată o Anglie de secol XX în care stâlcirea limbii materne este la ordinea zilei. Când un profesor de engleză întâlnește o biată florăreasă, acesta pune un pariu: dacă reușește să o transforme într-o "doamnă" în doar șase luni, câștigă. Însă cât este meritul lui și cât este al ei? My Fair Lady chestionează într-un mod energic și comic probleme serioase și încă actuale precum statutul femeii, diferențele de clasă socială și linia fină dintre evoluție și pierdere a identității personale.
