Așa s-a născut Masca pe care o știm acum. Masca care nu mai e doar despre măști, ci și despre ecologie, educație și implicare civică. Masca în vârstă de un an care pare că a existat acolo, între blocurile din Militari, de când lumea, dar am fost noi prea orbi ca să o remarcăm. Masca pentru toți și toate, indiferent de sex, vârstă, rasă, etnie sau orientare sexuală. Masca ideilor provocatoare și a realităților înconjurătoare. Masca interdisciplinarității și a artelor conexe.
Sau Masca discuțiilor "pe bune" din seria La Liber, moderată la prima ediție de scriitorul Alex Tocilescu. Acesta a fost primul eveniment la care am reușit să ajung, căci locuiesc în Cluj: a doua întâlnire din cadrul proiectului, intitulată Cu atâta corectitudine politică nu mai poți să faci nicio artă. Dezbaterea i-a avut ca invitați pe Iulia Popovici (jurnalistă), Florin Iaru (poet), Dan Amariei (fondatorul formației Omul cu Șobolani), Paul Dogioiu (publicitar) și Catinca Drăgănescu (dramaturgă). Tema mi-a stârnit din start curiozitatea, întrucât este elefantul din cameră de care se ferește toată lumea să vorbească, iar discuția dintre cei prezenți a fost mai captivantă decât multe spectacole sau filme pe care le-am văzut. Ce am apreciat în special a fost faptul că în ciuda părerilor diametral opuse, tonul civizilat și respectuos a fost păstrat pe tot parcursul conversației.
Am început să cunosc chiar mai bine Teatrul Masca atunci când am reușit în sfârșit să ajung la spectacole și am văzut cât de inedite și originale sunt ultimele premiere, nu doar față de producțiile anterioare, ci și față de ce se montează la noi în țară în general. Fiindcă despre Caracatița, pe care l-am văzut în ianuarie 2024, am avut răgazul să scriu deja (aici), voi vorbi mai pe larg despre celelalte două, Summit și Farfuria. Toate trei sunt atât de diferite unul față de celălalt, dar emană aceeași autenticitate și aceeași dorință de explorare continuă a posibilităților oferite de artă și spațiu.
Summit
Se face imediat un an de când am avut ocazia să văd acest spectacol și touși mi-l amintesc atât de bine. Asta fiindcă Summit de Florin Fieroiu prezintă un concept și o viziune regizorală care nu seamănă cu teatrul clasic, ci este mai degrabă un colaj de scene fără noimă ce reflectă perfect curentul dadaist apărut acum un secol, din care de altfel se inspiră. Narativul dispare cu desăvârșire și tot ce rămâne este atmosfera creată de expresivii actori Anamaria Pîslaru, Sorin Dinculescu, Dora Iftode, Alina Crăiță, Valentin Mihalache, Laura Duică, Mădălin Mladinovici, muzica nefirească a lui Vlaicu Golcea, costumele excentrice ale Cristinei Milea, scenografia meticuloasă a Cosminei Croitoru și lighting-design-ul de efect al lui Andrei Ignat. Pudra albă de pe fețele interpreților amintește de ghipsul statuilor, Summit devenind astfel o punte de legătură între vechea și noua identitate Masca, un instrument potrivit pentru o tranziție armonioasă.
A fost o ușurare să mă arunc complet în brațele performence-ului, știind că nu trebuie să analizez prea mult ce se întâmplă în scenă. Deși mă așteptam să fie o prezentare intelectualist-elitistă concentrată pe o perioadă artistică a cărei caracteristică intrinsecă este lipsa de logică și sens, m-am bucurat să văd nu atât o încercare de a explica dadaismul, cât o manifestare a spiritului său. Gestualitatea și dinamismul ajung așadar în prim plan, iar cromatica albastră și mimica grotescă transmit răceala unei lumi în care dezordinea și haosul domină, cu oameni ale căror acțiuni nu au nevoie de justificare. O lume periculoasă, dar cu un farmec aparte. Așa cum era și lumea în care s-a născut mișcarea dada.
Farfuria
Regizată de Dragoș Alexandru Mușoiu după un text de Maria Manolescu, Farfuria este unul dintre cele mai atipice spectacole pe care le-am văzut vreodată. Echipa Teatrului Masca a început să se folosească tot mai inteligent de spațiul exterior de care dispune, conturând producții special pentru grădină și amfiteatru. Însă aceasta nu e o montare de tipul stau-pe-scaun-dar-e-inedit-pentru-că-sunt-afară. Ce face acest spectacol diferit e reprezentat de partea lui itinerantă. Și nu e ca la Faust, unde spectatorii sunt mutați dintr-o cameră în alta. Mușoiu transformă publicul într-un personaj colectiv, amestecându-l chiar cu o parte dintre actori. Unde se întâmplă acțiunea, acolo se deplasează toată mulțimea.
Piesa este împânzită de refererințe culturale și sociale de actualitate, ceea ce potențează la maxim comicul. Unele glume sunt atât de subtile încât pot fi gustate doar de cei din domeniu artistic, altele stârnesc hohote de râs oricui. Ridicolul teatrului din teatru, care expune povestea de dragoste dintre o caracatiță și o pungă de plastic, poate fi luat drept o altă sursă de umor, însă abordează o tragedie palpabilă și iminentă: ignoranța noastră cu privire la reciclare și sustenabilitate ca sursă a colapsului planetei.
Când acest spectacol se oprește subit din cauza unor invitați neprevăzuți, suntem puși în postura de a decide împreună ce este de făcut cu aceștia. Trebuie tratați cu ostilitate doar pentru că sunt diferiți? Emigrantul Chaminda Mirihagalla intră în scenă călare pe o bicicletă de livrator pentru a trage o paralelă clară între extraereștrii din Farfuria și cei văzuți așa în realitate. El completează o distribuție formată din Voicu Aaniței, Mara Bugarin, Alina Crăiță, Sorin Dinculescu, Nicoleta Hâncu, Anamaria Pîslaru și Dragoș Stoica.
Ca să concluzionez prin a mărturisi evidentul, îmi place noul Masca. Îi doresc să se dezvolte la fel de creativ și de frumos în stagiunea următoare și în toate cele care urmează. Așa ar trebui să fie orice teatru. Pentru toți și preocupat de problemele comunității.