Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul de film Cannes 2006

Marie Antoinette în bascheţi - Cannes 2006


România Liberă, mai 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Filmul lui Cătălin Mitulescu, Cum mi-am petrecut sfîrşitul lumii, a avut deja premiera oficială în urmă cu două zile- a fost lume şi s-a aplaudat călduros la final, regizorul dînd şi un scurt interviu în "Le film français", iar filmul lui Corneliu Porumboiu, A fost sau n-a fost? a avut premiera ieri, cu la fel de mult succes. Marilena de la P7 de Cristian Nemescu are premiera azi, dar nu despre ele voi vorbi aici, ci despre un film foarte aşteptat din competiţia oficială, Marie Antoinette, de Sofia Coppola. Se ştia deja, înainte de proiecţia de presă, că filmul tratează într-o manieră mai mult decît originală viaţa reginei Marie Antoinette, atît prin unghiul de abordare a istoriei, cît şi prin "updatarea" epocii. Se ştia că Sofia Coppola a folosit muzică rock, şi din anii '80 şi de azi, dar numai la proiecţie am putut vedea, lăsată cu bună ştiinţă şi doar pentru o secundă, o pereche de bascheţi. O găselniţă minunată, provocatoare, elegantă şi discretă ca întreaga viziune a tinerei cineaste care citează printre modelele sale filmul Lisztomania realizat de Ken Russell, în care Roger Daltrey, liderul trupei The Who, făcea din compozitor un fel de vedetă rock.

Filmul Sofiei Coppola, prezentă pentru prima oară în competiţie la Cannes, este în primul rînd un film foarte frumos, foarte vizual, cu o eleganţă a construcţiei imaginii care te trimite cu gîndul la filmul de debut al lui Ridley Scott, The Duellists, Caméra d'Or aici la Cannes în 1977, cu atît mai mult cu cît acţiunea e plasată în plină epocă clasică, costumele sunt colorate, iar decorurile mult mai somptuoase decît la Ridley Scott. El intră în familia din care face parte şi Barry Lindon-ul lui Stanley Kubrick. De altfel, creatoarea de costume Milena Canonero a lucrat şi la Barry Lyndon.

Filmul a fost totuşi fluierat cu fervoare după vizionarea de presă de ieri, şi bag mîna în foc că cei care au făcut-o au fost jurnaliştii şi criticii francezi, hotărîţi să fluiere oricum ar fi fost filmul. Sofia Coppola nu vrea scandal cu orice preţ, de fapt nu cred că-l vrea deloc. Filmul ei vine firesc după Virgin suicides şi Lost in translation, precedentele sale lungmetraje, în care se concentra pe singurătatea eroinelor sale, pe izolarea lor de o lume, nu neapărat cea a bărbaţilor, ci şi una geografic diferită de a lor, cultural şi lingvistic diferită, o lume de altă textură decît cea din spatele pielii lor. Marie Antoinette e văzută de cineastă ca o adolescentă intrată în istorie împotriva voinţei sale şi care, devenită delfină a Franţei la 14 ani şi neglijată de un soţ mai preocupat de vînătoare decît de procreare, supracompensează cultivînd luxul şi petrecerile. Atmosfera e foarte actuală, în ciuda costumelor extrem de frumoase. Regina şi prietenele ei fac shopping la domiciliu, încearcă pantofiori, se bucură ca fetele din ziua de azi care n-au altă grijă decît să fie frumoase. Totuşi, eroina interpretată de o Kirsten Dunst la fel de volatilă ca întreg filmul, nu e o superficială şi nici o prostuţă, ci o musculiţă picată într-un pahar de şampanie. Sofia Coppola s-a documentat serios şi a citit în prostie tot felul de biografii (inclusiv pe cea a lui Stefan Zweig, dar mai ales pe cea a Antoniei Frazer), dar a epurat foarte mult scenariul pînă la a-l aduce aproape de consistenţa norilor. Nu e acţiune multă, cele mai frumoase momente sunt intermezzo-urile cu detalii sau colţuri din natură, locuri fie golite de oameni fie, cum e palatul de la Versailles, ocupat în cadru larg doar de silueta fragilă şi singuratică a eroinei. Inteligenţa autoarei strecoară foarte discrete şi ironice apropouri la lumea de azi, la civilizaţia de consum, la star-system, la politică (ni se spune de două ori că Franţa e singura din Europa care ajută cu bani revoluţia americană). Cu toate acestea, politica e aproape absentă în mod carnal, ea fiind întrezărită prin voalurile colorate ale existenţei acestei păpuşi sortite să dea coroanei un moştenitor. Sper ca filmul Sofiei Coppola să ia un premiu - l-ar putea lua pe cel de regie, dar nu cred că acest film intimist va avea mari vînzări. De fapt, cu unele filme e mai bine să se întîmple aşa, să atingă discret un anumit public. Oricum, e evident că deja lansata fiică a lui Francis Ford Coppola, nici nu şi-a propus altceva.



 Toate articolele despre Festivalul de film Cannes 2006


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Iulia Blaga


Alte articole

 Cannes nr. 59 - A fost sau n-a fost?, Alin Ludu Dumbravă
 Cannes 59: Palmares cu ochelari de soare, Alex. Leo Şerban
 Vasluiul a bătut Cannes-ul cu 2 la 0, Iulia Blaga
 Cannes 59 - între politic şi succese pentru filmul românesc, Laurenţiu Brătan
 Camera d'Or pentru Corneliu Porumboiu! - Cannes 2006, Roxana Moroşanu
 Toate articolele despre Festivalul de film Cannes 2006


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer