Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul de film Cannes 2006

Un alt fel de relatare de pe Croazetă - Cannes 2006


România Liberă, mai 2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Pentru cine nu e interesat de filme la Cannes, şi se pare că sunt şi din aceştia, festivalul e un loc fierbinte din alte motive. Toată lumea bună din oraş, din împrejurimi sau din întreaga lume bate covorul roşu la spectacolele de gală pentru că e de bon ton. Liceeni cu insolenţa proprie vîrstei, înăbuşită de smoching, liceene în rochii lungi, dar sandale de plajă ori pantofi cu toc cu care merg ca în adidaşi sau, din contră, oameni în vîrstă care, şi ei, merg la filme de care n-au auzit în viaţa lor ca să aibă motiv pe urmă să cineze în oraş.

Într-o seară, l-am văzut într-un restaurant de pe Croazetă pe actorul Ian McKellen. Cred că avea o masă rezervată sau căuta una. Toate locurile erau ocupate. Prezenţa elegantului actor britanic n-a deranjat pe nimeni, pentru că nimeni nu l-a recunoscut. Cît priveşte oamenii din Cannes, ei stau de dimineaţa pînă seara în faţa sălilor, cu hîrtii scrise cu pixul în mînă, solicitînd invitaţii la orice film s-o găsi. N-am văzut pînă acum ca cineva să şi primească, pentru că jurnaliştii n-au de unde da invitaţii. Au doar badge-urile lor colorate în funcţie de importanţa lor. Eu am, de pildă, badge roz, ceea ce înseamnă că intru în lotul doi, cel mai numeros, la care oricum trebuie să faci coadă.

Prin faţa intrării la Grand Théâtre Lumière nu mai poţi circula după ora 6 după amiaza, cînd maşinile festivalului încep să aducă invitaţii la spectacolul de gală. Mame cu un copil de mînă şi telefonul mobil ridicat deasupra capului, tinere excitate la ideea că pot vedea de la zece metri profilul idolului, fotografi amatori care somează vedetele să se întoarcă spre ei, strigîndu-le pe numele mic se înghesuie pe trotuarul de vizavi şi pe un fir al străzii, nepăsători la cei care trec pe acolo cu treabă. Cannes-ul strînge o nemaipomenit de colorată faună umană. De pildă, printre obişnuitele lui se numără două femei fanate, probabil mamă şi fiică, ce se plimbă alene, învăluite în imitaţii de piele de leopard.

Cîinii sunt atotputernici (probabil de aici numele oraşului...), mai ales cei mici, uşor de tras prin mulţime. Cîinii sunt, de fapt, un pretext pentru a ieşi din casă.

În acest an, au venit la Cannes şi cîţiva membri ai Tarafului din Clejani, care cîntă şi pe stradă, şi la mesele de afară ale restaurantelor. Mai găseşti aici chelneri români, anul trecut am intrat în vorbă cu o vînzătoare ai cărei părinţi plecaseră de mult de pe la Sibiu. Fotografi mai mult sau mai puţin de ocazie îi acostează pe cei care merg îmbrăcaţi elegant la spectacolele de gală, sperînd că aceştia îi vor suna a doua zi pentru a le cumpăra fotografiile. Tîrgul de vechituri, Marché aux Puces, cum se numeşte în Franţa, a devenit un fel de galerie de artă în aer liber. În cele două weekenduri ale festivalului, în părculeţul de lîngă Primărie, la doi paşi de Croazetă se instalează şevalete şi mese peste tot, cu picturi de toate felurile, de la cele moderniste la mai popularele pînze cu găini şi cai. Probabil că aşa cum tinerele fotomodele speră ca un producător să le remarce pe stradă şi să le facă vedete, şi pictorii aşteaptă să le pice norocul în cap în orice moment.

Cannes-ul e liniştit în restul anului, dar agitat pe perioada festivalului. Nu prea ai şansa de a vedea vedete umblînd pe stradă la amiază - chiar dacă am auzit că în anii trecuţi Quentin Tarantino se plimba pe plajă şi nimeni nu îl recunoştea, pentru că nimeni nu credea că poate fi el. Ca să ajungă la petrecerile de pe plajă, vedetele au la dispoziţie tunele speciale care pleacă din hotelul unde locuiesc şi ajung, pe sub stradă, direct în restaurant. Cele mai fastuoase petreceri sunt cele de pe iahturi, deşi zilele trecute a cam bătut vîntul şi, într-una din zile, iahturile chiar au trebuit trase la mal ca să nu plece la vale. Nu mulţi jurnalişti pătrund la astfel de petreceri, dar revistele "Screen" şi "Variety", care au ediţii zilnice, rezervă pagini cu multe poze de pe la aceste ospăţuri ale zeilor.

Meseria de actor celebru nu e o fericire. Obosiţi, nervoşi, plictisiţi sau nu, ei trebuie să îndeplinească toate clauzele contractului, printre care şi cea care le cere să participe - amabili şi zîmbitori - la serate şi petreceri la care de multe ori n-au chef să meargă. Cam ca Marie Antoinette în filmul Sofiei Coppola.



 Toate articolele despre Festivalul de film Cannes 2006


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Iulia Blaga


Alte articole

 Cannes nr. 59 - A fost sau n-a fost?, Alin Ludu Dumbravă
 Cannes 59: Palmares cu ochelari de soare, Alex. Leo Şerban
 Vasluiul a bătut Cannes-ul cu 2 la 0, Iulia Blaga
 Cannes 59 - între politic şi succese pentru filmul românesc, Laurenţiu Brătan
 Camera d'Or pentru Corneliu Porumboiu! - Cannes 2006, Roxana Moroşanu
 Toate articolele despre Festivalul de film Cannes 2006


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer