***
S-a scris oare suficient pe tema asemănărilor dintre Filantropica lui Nae Caranfil (2002) și Opera de trei parale a lui Bertolt Brecht (1928)? Despre cum premisa aducerii la lumină a industriei micii cerșetorii unește aceste două opere de artă cu totul remarcabile, la fel cum obiceiurile (citește păcatele) mai mult sau mai puțin penale unesc societățile urbane ale ultimelor secole?
Când András Hatházi (Peachum) apare pe scena mare a Odeon-ului (la 13 ani de la cel doilea descălecat bucureștean al acelui formidabil Unchiul Vania al lui Andrei Șerban de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, invitat la FNT 2011) și ni se prezintă ca șef, textier, croitor (mă rog, designer de costume) al găștii de sărmani pe care îi învață cum să profite de mila concetățenilor ceva mai norocoși ca ei, alura lui Gheorghe Dinică (Dom' Pepe) se profilează undeva, în cutele memoriei afective.
În montarea lui Artur Szőcs de la Teatrul Municipal Csíki Játékszín din Miercurea-Ciuc (premieră ianuarie 2024), Koldusopera / Opera de trei parale e adusă la zi cu moderație și subtilitate, regizorul propunând, pe alocuri, un meta-comentariu al unei piese care a intrat în istorie mai ales pentru calitățile sale meta-teatrale. Brecht a reușit să pună în scenă teatrul și, simultan, în timp ce îl produce, să ia distanță de elementele sale tradiționale (convenție, personaje, acțiune). Szőcs îl pune în scenă pe Brecht, luând, în același timp, distanță de textul, personajele, acțiunea și convenția instituite pe faimosul dramaturg german.
Ceea ce Brecht face cu precădere pe baza jocului actorilor și muzicii lui Kurt Weill, Szőcs face pe baza jocului actorilor, muzicii lui Weill (produse live de vocile actorilor și de trupa formată din Zoltán Bene, Szilamér Benedek, Albert Berze, Szabolcs Boldizsár, Lehel Kiss, Árpád Szőgyör și Albert Veress, cel de pe urmă fiind chiar directorul teatrului ciucan!) și poantelor livrate de-a lungul întregii reprezentații. Unele dintre ele sunt poate prea site-specific (își dezvăluie sensurile mai degrabă pentru locuitorii din Miercurea-Ciuc sau pentru comunitatea de limbă maghiară), altele stârnesc hohote mai ales la București (delirantul moment al dispariției intenționate a supratitrărilor, înlocuite de parodia la adresa vocii Irinei-Margareta Nistor, excelent realizată de personajul Artist de sunet interpretat de Gabriella Bartalis).
Înapoi la Peachum. Aparent, garderobier modest, în halat albastru îmbrăcat peste un costum gri mai degrabă ponosit (aceasta e uniforma de serviciu; acasă, halatul se schimbă într-unul scump, pe stradă, intervine o haină de piele, dar și o sacoșă roșie cu rol neașteptat). Alături de el, un rastel de haine. Dinică livra replici și situații, Hatházi plusează cu vestimentații (costumele: Kata Zubor). Lumea celor cu mâna întinsă poartă țoale ponosite, lumea celor care nu observă mâna întinsă care nu spune o poveste sunt la patru ace și / sau la haine șmechere de mall), iar mica lumea inventată de Artur Szőcs (să-i spunem, lumea Artiștilor de sunet - lângă Gabriella Bartalis, la pupitrul din dreapta față al scenei, stau adesea și alți actori, cu precădere Gellért Nagy) e înveșmântată în halate și bonete albe, sugerând caracterul de laborator de cercetare-dezvoltare-inovare umană al întregului spectacol.
Marele adversar al lui Peachum e Macheath-ul căruia Attila Kozma îi conferă lejeritate și un aer de dulce relaxare. De ar fi după el, dusă / sever minimizată ar fi activitatea de mafiot temut. O viață de plăceri, asta visează temutul mafiot. O plăcere pe nume Polly Peachum (Jess Tóth), o altă plăcere pe nume Lucy Brown (Dóra Mercédesz Szlivka). Fiica marelui dușman & fiica marelui aliat. Tiger Brown (László Puskás), tatăl lui Lucy, e șeful poliției și tovarășul de încredere al lui Mac. Poliția bea la masa infractorilor. Vă sună cunoscut?
Trioul masculin Peachum - Macheath - Brown e completat de cel feminin Polly - Lucy - Celia Peachum (mama lui Polly & soția lui Peachum - Bernadetta Fekete). Confruntările din interiorul fiecărui trident asigură momentele de forță ale spectacolului. Lângă lumea cerșetorilor, se așază, în partea secundă, cea a prostituatelor. Aici, șefa se numește Jenny (Ágnes Márdirosz) și chimia dintre cele două personaje & cei doi actori lasă să se întrevadă posibilitatea ca ea să fie adevărata / singura iubire a lui Mac. În timp ce Polly și Lucy sunt soluțiile pentru o viață de huzur (pe de o parte, plăcere, pe de alta, polițe de asigurare date de averea / poziția taților lor), Jenny ar putea fi ză special one. Și viceversa.
În spațiul multifuncțional și aerisit imaginat de Ambrus Dániel Kovács (decoruri), ansamblul completează scenele de confruntare individuală. Beneficiind de inspiratul ghidaj coreografic al Johannei Bodor, Csaba Vass (Mathias), Sándor Bende (Filch și Pastorul), Tibor Pap (Robert și Polițistul), Szilárd Kányádi (Ede), Gellért Nagy (Jimmy și Walter), Zsuzsa Tatár, Nóra Fazakas, Attila Bilibók, Tamás Borsos, Ádám Ferencz și Vanda Veress (în roluri de cerșetori și prostituate) produc memorabile momente de grup, inclusiv complexe pasaje muzical-coregrafice (conducerea muzicală: Zoltán Bene, corepetitor: Lehel Kiss).
Finalul aduce la un numitor comun zbaterile personajelor principale și secundare ale lumii de periferie, contextualizându-le opțiunile de viață. E-o lume a micii infracționalități și evaziuni născută dintr-o lume de mare infracționalitate și evaziune. Replica-emblemă "Ce e spargerea unei bănci pe lângă înființarea unei bănci?" lărgește masiv tabloul și mută reflectoarele dincoace de scenă. Invitația la o judecată ceva mai complexă nu și-a pierdut actualitatea în aproape suta de ani trecută de la premiera absolută a textului lui Brecht.
(foto: Kelemen Kinga, site-ul Teatrul Municipal "Csíki Játékszín", Miercurea-Ciuc)
(Timpul & Spațiul reprezentației: 3 octombrie 2024 @ Sala Majestic a Teatrului Odeon, în cadrul BukFeszt 2024)