***
10 porunci, 10 oameni, 10 povești. Tema faimosului Dekalog, serialul în 10 episoade cu care Krzysztof Kieslowski a construit, în 1989 - 1990, puntea între cinemaul de autor și filmul de televiziune, e reluată de dramaturgul mureșean Csaba Székely în 10. Pornind de la experiențele personale ale unora dintre actorii trupei Teatrului Național Radu Stanca din Sibiu, adaptate și dezvoltate de Székely, textul a fost scris în cadrul unui proiect derulat în 2017 și a fost montat în premieră absolută în același an, pe scena sibiană, în regia lui Radu Nica.
Pe scena Sălii Mari a Teatrului Tomcsa Sándor din Odorheiu Secuiesc, unde piesa lui Csaba Székely și-a avut premiera în martie 2024, 10 e plasat pe aleile cartierului Speranța dintr-un oraș mic și sărac de provincie. Urbea nenumită ar putea fi chiar Odorheiu sau oricare alta de dimensiuni și destine similare din România, Ungaria, Europa Centrală și de Est contemporane. În montarea și decorurile regizorului maghiar Gábor Rusznyák (10 paralelipipede, înalte ori scunde, câte unul pentru fiecare personaj principal, fiecare înfățișând câte un bloc înalt de locuințe din cartierele de periferie specifice ariei geografice sus-amintite, cu ferestre, pereți exteriori, lumini interioare, crengi de copaci etc.), spectacolul evocă plenar atmosfera bijuteriei lui Kieslowski, reușind, în același timp, să intre în rezonanța cu intimitatea emoțională a spectatorilor de azi și de aici.
I. (Áron Wagner) e un tânăr mecanic auto care-și reîntâlnește mama ce îl plasase, cu mai bine de 10 ani în urmă, într-un internat și începe să joace la păcănele. II. (Tamás Jakab) e complexat de felul în care arată și visează la operații estetice. III. (Orsolya Albert) e o prostituată cu dureri de cap cumplite care apelează, adesea, la serviciile unei doctorițe obsedate de profesie și de carieră (IV. - Xénia-Abigél Nagy). V. (Norbert Esti) se înrolează în armata din Afghanistan, încercând să fugă cât mai departe de amintirile copilăriei și marii iubiri. VI. (Orsolya Veres) se îndrăgostește încă de pe băncile școlii de cine nu trebuie. VII. (Márta Pál-Varga) e smulsă de la tejgheaua unui magazin de parter bloc de o propunere în căsătorie neobișnuită. VIII. (Gellért Szűcs-Olcsváry) e, pe rând, pastor, mecanic autor, pușcăriaș, amant și tată în formă repetată. IX. (Róbert Dunkler) e chirurg estetician și a avut cândva un frate. X. (Gabriella Mezei) vede și pictează aura oamenilor pe care îi întâlnește.
Tablourile ei sunt monocrome, asemenea luminilor pe care István Toásó le proiectează pe enormul panou din adâncurile scenei. Fiecare om, la fiecare moment de timp, are culoarea lui. Cum ritmul adesea foarte rapid al spectacolului e construit prin intervențiile rapide, intercalate, ale actorilor, tranziția reflectoarelor amintește de acele orgi de lumini artizanale care decorau petrecerile adolescenților din timpuri pre-internautice. Ori poate suita de culori evocă un curcubeu, semn al frumuseții care se naște din suferință, asemenea salciei plantate în inima cartierului din orașul nenumit, care devine locul în care sunt trăite ori evocate iubiri mai mult sau mai puțin împărtășite.
(Foto: Pagina de FB a Teatrului Tomcsa Sándor din Odorheiu Secuiesc)
(Timpul & Spațiul reprezentației: 19 septembrie 2024 @ Sala Mare a Teatrului Tomcsa Sándor din Odorheiu Secuiesc, în cadrul Festivalului de teatru contemporan dráMA 15)
(O variantă extinsă a acestui text poate fi citită în Numărul 11-12/2024 al revistei Teatrul Azi.)